FRICA DE NIMIC

O clasă politică alterată, coruptă, cu prea multă încredere în succesul ei, mult prea abătută de la nevoile reale ale celor în slujba cărora ar trebui să fie, cu intruși din categoria celor mai profitori și șantajiști ce s-au înfruptat din banul public și european în cel mai murdar și păgubos mod pentru țară și cetățenii ei.
O clasă politică speriată acum de eventualul moment al coliziunii dintre suveranism, care susține drepturile poporului asupra a tot ce le aparține și… totalitarism politic, spun oamenii, care impune reguli pentru toți, dar nu și pentru diversele grupuri de interese din interiorul acesteia. Grupuri care au acumulat din resursele țării fără măsură, frică, ignorând nu doar legile statului, ci mai ales Legea bunului simț.
Cam asta este imaginea creată de putere și descrisă în cel mai simplu și direct mod de către votanții români care n-au putut altfel sancționa această stare de lucruri decât prin VOT. Și au votat oamenii după cum le-a dictat conștiința, cu speranța în mai bine, alegând pentru asta… schimbarea. Schimbarea care… sperie uneori.
„Le este frică, domnule. Le-a fost frică de ce-ar fi putut să fie după alegeri, de-asta au ieșit la atac cu toate armele. După atâția ani cu pâinea și cuțitul din care au înfulecat cea mai mare bucată, cum să nu le fie frică“ – se adresa zilele trecute un bărbat între două vârste altuia. Și discuția a luat amploare. Specific dezbaterilor politice ad-hoc la care, știți, se pricepe toată lumea.
Cert este că situația fără precedent creată ca urmare a așa-ziselor intervenții străine în derularea campaniilor premergătoare alegerilor a bulversat electoratul român care se întreabă, evident, de ce așa, de ce să nu dai dreptul la liberă exprimare, de ce și de cine ne temem atâta vreme când avem alături atâtea structuri europene în care suntem integrați.
Alegerea unui președinte, așa-zis suveranist, oricât de mult și-ar dori acesta să izoleze România sub pretextul necesității independenței, autodeterminării – am mai auzit noi asta – nu este posibil. Cel puțin în această perioadă în care încă mai sunt forțe progresiste, bine intenționate, care-și doresc stabilitate în țară și în Europa.
Sigur, poate este nevoie de o reformare a structurilor politice și administrative la nivel național și european, dar asta nu trebuie să însemne izolare față de lume. Așadar, ne-am temut de… NIMIC.
În România se impun unele schimbări, în primul rând față de relația puterii cu oamenii, atitudinea acesteia față de economie, apoi o reașezare a structurilor administrative și stimularea dezvoltării cu orice preț pentru a se ajunge la un buget național bine consolidat. Impozitarea excesivă nu este o soluție.
O astfel de măsură ar eroda și mai mult structurile politice și administrative ca urmare a scăderii nivelului de trai al populației. E mai bine să încasezi câte puțin de la mai mulți, decât mult de la puțini. Poate învață și politicienii asta.
Până una, alta, este bine că plouă. Agricultura rămâne totuși cea mai mare contributoare la bugetul statului. Să-i dăm atunci Cezarului ce este al Cezarului.
Ion BANU