Romania

„Cârnați din topor din Vâlcea” devine al XV-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat marți, 11 noiembrie 2025, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2259 al Comisiei din 04 noiembrie 2025 de înregistrare a unei denumiri în Registrul indicațiilor geografice protejate (IGP), „Cârnați din topor din Vâlcea – IGP.

Astfel, celor 14 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european li s-a alăturat, de astăzi, cea de a 15-a denumire: ”Cârnați din topor din Vâlcea” – IGP.

Reamintim cele 14

Risipa alimentară - mâncare aruncată la gunoi

Ziua Internațională de conștientizare a pierderilor și risipei alimentare, marcată în fiecare an pe 29 septembrie, aduce în prim-plan la cea de a șasea ediție, ,,Reducerea pierderilor și risipei alimentare – Acțiuni pentru transformarea sistemelor alimentare.

Este subliniată necesitatea extinderii eforturilor tuturor pentru prevenirea și reducerea risipei alimntare, fenomen care reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale societății moderne în care ar trebui să se implice, pe lângă

alimentatie, risipa alimentara

Telemeaua de Sibiu - pe placul chinezilor

Cu prilejul recentei Expoziții de produse cu Indicație geografică desfășurată la Beijing, România a expus, în propriul Pavilion, aproape 20 de produse cu recunoaștere de Indicație geografică protejată, sau în curs de recunoaștere ca Indicații geografice protejate ce s-au dovedit a fi pe placul vizitatorilor.

Dintre acestea, în cadrul unei ceremonii de premiere a produselor europene, Telemeaua de Sibiu a fost unul dintre cele 10 produse ce a obținut un premiu de apreciere și recunoaștere a

produse lactate, lactate, indicatie geografica protejata, Telemea de Sibiu

Amenzi în valoare de 6.329.720 de lei aplicate de ANSVSA unităților de alimentație publică de pe litoral în sezonul estival

În perioada 01 iunie – 08 septembrie 2025, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Comandamentului Sezon Estival, a desfășurat acțiuni susținute de supraveghere, control și consiliere pe litoralul românesc, având ca obiectiv principal protejarea sănătății publice și asigurarea unui sezon turistic sigur pentru toți consumatorii.

Activitatea Comandamentului a fost realizată de inspectori din cadrul DSVSA Constanța, sprijiniți de

amenzi, siguranta alimentara, alimentatie publica, sezon estival, DSVSA Constanta, ANAVSA

Pagina 1 din 59