Pomicultura

În cadrul târgului IndAgra de anul acesta am discutat cu Oleg Tîrsană, reprezentant al Pepinierei Voinești din Republica Moldova, despre rentabilitatea înființării plantațiilor de nuci și despre soiurile pe care pepiniera le pune la dispoziția fermierilor români prin intermediul companiei 4Agro. În rândurile următoare prezentăm caracteristicile primelor două soiuri din…
Unele dintre cele mai eficiente procedee de întreținere a solului în livezi este înierbarea. Clima temperată, seceta, dar și gradul de eroziune a solului sunt doar câteva dintre cauzele care afectează structura pământului. Înierbarea poate fi permanentă sau periodică, atunci când se ară şi se menţine câţiva ani ca ogor…
Tăierea nucului necesită o autorizaţie de la autorităţi, în lipsa acesteia cetățenii riscând să fie sancţionaţi cu o amendă de până la 10.000 de lei. Legea pomiculturii nr. 348/2003 reglementează cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii). Respectiva Legea a pomiculturii menționează la Art.…
Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare este cea mai nouă infrastructură de cercetare a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Unitatea dispune de 13 laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație. Aici se desfășoară activitatea pentru mai multe proiecte internaționale și naționale care abordează teme…
Fiecare fermier știe că tăierea pomilor fructiferi este o lucrare importantă, de care depinde sănătatea acestora pentru rodire și longevitate. Tăierile pot fi făcute atunci când pomii sunt încă verzi sau chiar și atunci când sunt uscați. Specialiștii recomandă ca lucrările de tăiere din grădină să fie constante, dar minimale,…
Culegi singur, plătești mai puțin! Aceasta este deviza prin care reprezentanții Institutului de Cercetare-Dezvoltate Pitești-Mărăcineni îi îndeamnă pe iubitorii de fructe să participe activ la Zilele culesului fructelor românești. De această dată, iubitorii de fructe sunt invitați să-și culeagă cantitatea dorită de aronia – scoruș negru, la prețul de 6…
Tema unuia dintre workshopurile organizate la începutul lunii mai de către Facultatea de Horticultură din cadrul USAMV București a fost mecanizarea în pomicultură. Una dintre demonstrațiile susținute a fost realizată cu un utilaj propulsat despre care, spune prof. univ. Florin Stănică, este indispensabil pentru plantațiile pomicole. În rândurile următoare prezentăm…
Recent, Summit-ul Agricover a organizat cea de a 9-a ediție a Conferinței Naționale a Pomiculturii Pomicon. În cadrul conferinței, mai mulți specialiști au adus în atenția fermierilor noutăți în domeniu, soluții specializate și informații cu valoare adăugată. Flavius Nichifor, director tehnic de distribuție Agricover, a declarat: „Dorim să venim cu…
Procesarea lor în suc pasteurizat natural este o soluție pentru această pierdere „Suntem Cristina Cucu și Ștefan Mera, tineri țărani reveniți la origini după mulți ani de locuit în oraș. Ne-am mutat la Brănești, județul Dâmbovița, acum un an, iar înainte am stat jumătate de an tot la țară, în…
Prof. univ. dr. Florin Stănică Una dintre cele mai grave boli ce poate afecta pomii fructiferi este focul bacterian, boală ce poate fi favorizată și de anumite condiții climatice. Cauzată de agentul patogen Erwinia amylovora, focul bacterian este o boală care afectează în special pomii fructiferi precum gutuiul, părul, mărul,…
Agricultura, chiar și în condițiile unei supertehnologizări, este o loterie care implică mulți factori (schimbări climatice, degradarea terenurilor, lipsa resurselor etc.) independenți de fermierii care girează cu încrederea lor acest domeniu vulnerabil și indispensabil. În plus, se adaugă presiunea de a produce din ce în ce mai multă hrană pentru…
Pomicultorii din zona Fălticeni au avut serios de suferit după vijelia care s-a abătut asupra zonei la sfârşitul lunii august, vijelie însoţită şi de grindină. Aşa cum am aflat chiar de la fermieri, au existat zone unde vântul puternic şi gheaţa, de dimensiunea unui ou de porumbel care a căzut…
Ținând cont de habitusul natural al pomilor și de necesitatea formării unui schelet puternic și bine ramificat, pretabile pentru cultura prunului sunt coroanele globuloase cu și fără ax, iar caisul se conduce prioritar sub formă de coroană fără ax, pentru o mai bună valorificare a luminii. La prun se aplică…
Ne mai aducem, nostalgic, aminte de merele cu aromă ispititoare puse la păstrare în pivniţa bunicii, de pomii bătrâni din grădinile de la ţară, încovoiaţi de fructe, cu un gust pe care îl tot căutăm, dar îl găsim din ce în ce mai greu. Proprietarii de livezi comerciale s-au orinetat…
În cursul lunii februarie, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură din Iași a organizat cursuri gratuite de tăieri la diferite specii de pomi fructiferi. Acestea au fost realizate de către ingineri specializați în domeniu, ne spune Cosmin Popa, cel care s-a ocupat de cursurile de la Baza de Cercetare-Dezvoltare Liliac din…
Forumul OptiTech™ pentru Pomicultură ediția 2021, organizat online de Syngenta la începutul lunii martie, a evidențiat faptul că pomicultura a devenit o adevărată artă ținând cont de provocările actuale: schimbările climatice, finanțarea, reglementările europene – noul Pact Verde European (Green Deal) și sustenabilitatea în agricultură, reglementarea substanțelor active și utilizarea…
Asemenea merelor, perele sunt considerate fructe de toamnă, însă există și soiuri mai timpurii care pot fi savurate înainte încă din lunile de vară. Se preferă în acest caz soiurile cu fructe zemoase, care se coc repede, chiar dacă fructele nu se pot păstra prea mult timp. Ce-i drept, astfel…
În pomicultură, tratamentele mixte au o mare importanță deoarece se reduce numărul de tratamente și se mărește efectul lor în combaterea bolilor și dăunătorilor. Necunoscând compatibilitatea produselor de combatere putem pricinui daune importante manifestate prin fitotoxicitate (arsuri pe frunze și pe formațiunile de rod). Ce este bine să știm atunci…
De curând, am făcut o vizită domnului inginer Gheorghe Voica, un specialist devotat pomiculturii, care ne-a prezentat speciile pomicole din exploatația sa superintensivă de la Mărăcineni (măr, cireş şi prun). Acesta a punctat și problemele cu care se confruntă acest domeniu în județul Argeș. Plantaţie de măr superintensivă la care…
Autoritatea Națională Fitosanitară a emis anul trecut un ghid informativ pentru semințoase, respectiv măr, păr, gutui, în cuprinsul căruia sunt evidențiate simptomele generate de bolile și dăunătorii specifici, în funcție de care un pomicultor poate recunoaște genul de atac din livada sa. Ideal ar fi ca fermierii să aibă acces…
După 24 de ani de la ultimele plantări de pomi fructiferi în fosta Livadă Palocsay, acum denumită Stațiunea de Cercetări Horticole (SCH) și aflată în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, inginerii au înființat o plantație de cireși și pruni, pe o suprafață de 3.5…
Pagina 1 din 3
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti