Între a fi și a nu fi...
Mai multe organizații naționale din domeniul agricol trag puternice semnale de alarmă în ceea ce privește viitorul agriculturii. Și este vorba atât de soarta agriculturii românești cât și a celei europene.
Este clar că anul 2026 reprezintă un moment de cotitură pentru multe domenii, inclusiv cel agricol. Iar evenimentele din Europa dar și conflictele armate din ultimele luni par a fi preambulul unor puternice transformări atât la nivel local cât și la nivel global. Deocamdată nimeni nu poate știi ce ne așteaptă, ca civilizație, pe termen mediu și lung... Ce știm este că lucrurile se schimbă... Rapid...
Iar acum, în aceste zile ale schimbării, apar și multe semnale de alarmă... În ceea ce privește agricultura, recent am asistat la o dezbatere organizată de o asociație de fermieri în care s-a analizat, printre altele, situația actuală a domeniului agricol la nivel european. Aici s-a arătat cu date și cifre că începând cu anul 2005 până în prezent, agricultura europeană intrat într-un recul care, de câțiva ani, se vede cu ochiul liber.
Câteva exemple: pierderea de venit medie la ha este de aproximativ 12 procente, venituri care oricum reprezintă doar 40% din salariile medii pe economie. Tot din 2005, datoriile fermierilor europeni au crescut cu aproximativ 30 de procente. Pe de altă parte, în UE, s-au pierdut pentru agricultură, în ultimii 20 de ani, aproximativ 11 milioane de ha în condițiile în care 7 milioane sunt supuse deșetrificării.
Totodată, pe fondul crizelor multiple, milioane de ferme au fost desființate. Astfel, în 2020 în UE erau 9,1 milioane de ferme, cu 5,3 milioane mai puține față de 2005 ceea ce reprezintă o scădere de 37 de procente. În plus, media de vârstă a fermierilor a crescut cu 10 ani, la 56 de ani.
La aceiași dezbatere s-a arătat că, în UE, agricultura nu este tratată ca o prioritate strategică nefiind privită ca un instrument de securitate, cel puțin în documentul european din 2025 intitulat ”Starea Uniunii – septembrie 2025”. În acest sens, organizația Farm Europe estimează că producția agricolă a UE trebuie să crească cu 13% până în 2030 și cu 25% până în 2030 pentru a face față unei economii decarbonizate.
Mai departe... Se pare că reformele PAC au dus la o erodare a bugetului PAC în perioada 2014 – 2020 de circa 415 miliarde de euro. În acest sens s-a arătat că dacă în perioada 2021 – 2027 bugetul PAC a scăzut cu 9% la 387 miliarde euro, reprezentând 35% din bugetul total al UE, pentru perioada 2028 – 2034 lucrurile stau și mai prost. Pentru această perioadă au fost alocate doar 283,7 miliarde de euro ceea ce reprezintă doar 14,7% din bugetul total al UE. Cu alte cuvinte, anul 2034 are, pentru agricultura europeană, o valoare cu 54% mai mică față de anul 2020.
Așadar, situația nu e deloc roz... Ce se poate face? Pentru țările din UE nu știm... Dar pentru România, în privința agriculturii, se propune o viziune politică, noi priorități strategice asumate dar și strategii pe termen lung. Un nou Parteneriat multi-sectorial care să acționeze sincronizat cu prioritățile, gândit sistemic și aplicat integrat pentru rezultate practice...
Ce urmează? Nu știm... Nu putem decât spera...
Bogdan Panțuru