Austeritate de tip fanariot

Nu sunt o nostalgică a vremurilor comuniste, dar nici un fan înfocat al vremurilor pe care le trăim. Este clar că ceva din cei 35 de ani de „democrație“ nu are o temelie solidă, din moment ce de la zero datorii și de la câteva domenii economice performante chiar la nivel mondial, statul român a ajuns în incapacitate de plată.

Dintre toate țările est europene noi suntem aproape la toate capitolele în coada clasamentului. Statul supraviețuiește doar din împrumuturi din care, în mare parte, acoperă nevoile sociale. Nu am auzit de multă vreme ca banii împrumutați să meargă în investiții pe termen lung sau în cercetarea și dezvoltarea unor domenii în care încă mai avem specialiști.

Soluțiile decidenților sunt mai degrabă bâiguieli, fiindcă, fără să rezolve vreo problemă au aruncat ţara într-o nemeritată harababură. Ne așteptam să vedem în „capul trebii“ oameni vizionari, cu o strategie care să scoată „căruța din noroi“, dar în loc de asta vedem un spectacol de tip fanariot având ca scop principal satisfacerea intereselor elitelor și castelor celor obișnuiți cu traiul dulce pe spatele celor mulți.

Tăieri de salarii pentru toată lumea fără nici o analiză, încercări de linşaj ale vârstnicilor pe care în loc să-i ajute statul le mai inventează niște biruri, povara unui TVA şi a unui Cod fiscal ce te face să-ți dorești să pleci cât mai departe de meleagurile astea.

Sunt măsuri doar pentru a menţine barca la suprafaţă, dar care nu vor avea nici un efect benefic. De aici alte şi alte născociri de taxe şi impozite, dealtminteri de nesuportat de către o populaţie şi aşa vlăguită şi, drept urmare, fără nicio şansă.

Pe noi orice eveniment ne prinde pe picior greșit. Doar se mimează ajutorul sau soluţiile, dar de fiecare dată ne întoarcem acolo de unde am plecat. Mai anul trecut aveam bani pentru de toate. Era inflație, dar conform politicienilor aflați în campanie electorală, veniturile se ajustau ca să ajungă tuturor să ne simțim egali în marea familie europeană în care ne-am integrat.

Toate sunt așa fiindcă decidenții nu sunt numiți dintre cei pricepuţi pentru funcţii cu impact. A te afla în treabă e modul de lucru specific românilor, de aceea statul nu funcţionează. Proiecţia viitorului scapă. Nu intră în preocupările celor cu pâinea şi cuţitul.

Totuși cele mai rodnice şi sigure pariuri ar trebui, susţin unii experți, făcute cu agricultura, cu industria uşoară și cu întreprinderile mici şi mijlocii. Trebuie investit. Datoriile acumulate astăzi cu atâta uşurinţă nu pot fi trecute în contul generaţiilor viitoare. România are o şansă. Ar mai avea o şansă. Resursele şi oamenii. Adică fiecare om la locul lui.

Teofilia BANU