În cultura românească, cel mai important aspect legat de tot ceea ce înseamnă Crăciunul este Nașterea Domnului. Pregătirile spirituale încep cu 40 de zile de post și se continuă cu fel de fel de tradiții până în seara de Ajun. Printre copii, cel mai așteptat moment este totuși sosirea lui Moș Crăciun, cel care aduce daruri copiilor cuminți din toată lumea într-o singură noapte și care „știe“ mereu ce se întâmplă în fiecare casă. Îl cunoaștem drept acel moș pribeag, cu ochii blânzi și barba albă, care poartă costum roșu, însă haideți să aflăm și alte lucruri interesante despre el și despre Crăciun. De exemplu, știați că…

• Moș Crăciun nu a purtat mereu costum roșu și căciulă cu blăniță albă? Mult timp el a fost reprezentat ca un spiriduș îmbrăcat în verde, albastru sau violet.
• În anul 1860, realizatorul imaginii Coca-Cola, Thomas Nast, a fost cel care l-a prezentat pe Moș Crăciun ca fiind un moșneag grăsuț, cu barba albă, ce zboară deasupra lumii în săniuța sa trasă de reni?
• Că reședința acestuia nu este la Polul Nord, așa cum s-a crezut multă vreme, ci în muntele Korvatunturi din Laponia, Finlanda?
• Rudolf, Vixen, Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Prancer, Dasher și Donner, adică renii lui Moș Crăciun, pot zbura deasupra lumii doar datorită prafului magic?
• Blitzen este renul lovit de cele mai multe ori de fulger, motiv pentru care este încărcat cu energie electrică și îi poate arăta Moșului calea pe vreme de furtună?
• Nasul roșu al lui Rudolph are rolul de a lumina traseul pe care îl parcurge Moșu în noaptea de Ajun?
• Se spune că are 11 spiriduși care lucrează tot timpul anului în fabrica lui din Laponia?
• Pomul se împodobește în seara de 24 decembrie și există zone în care se consideră că Moș Crăciun aduce și bradul împodobit?
• În Irlanda, Moș Crăciun este așteptat cu bere, iar în Suedia cu budincă de orez?
• Prima atestare scrisă a Crăciunului este într-un pamflet german din anul 1570?
• Culorile tradiționale ale Crăciunului nu sunt roșu şi alb, ci roșu, verde şi auriu? Se spune că roșul reprezintă sângele lui Iisus Hristos, verdele reprezintă viața și renașterea, iar auriul reprezintă lumina şi bunăstarea;
• În anul 1843 a fost realizată prima felicitare de Crăciun și a fost vândută în 2015 la o licitație cu suma de 8.469 de lire sterline?
• Între anii 1647 și 1660, Crăciunul a fost interzis în Marea Britanie de Oliver Cromwell?
• Britanicii spun „Happy Christmas“ în loc „Merry Christmas“ deoarece, încă secolul al XIX-lea, cuvântul „merry“ înseamnă și „stare de ebrietate“?
• În anul 1882, Edward Johnson a inventat prima instalație electrică pentru decorarea bradului de Crăciun?
• Germania este prima țară în care a fost împodobit bradul de Crăciun?
• Beteala cu care se împodobește pomul de Crăciun a fost inventată în anul 1610, în Germania?
• Cel mai mare cadou de Crăciun primit de cineva este chiar Statuia Libertății? Francezii au dăruit-o americanilor în anul 1886.
• Pomul de Crăciun este numit în China pomul luminii și este împodobit de un număr mic de persoane?
• În lume există două insule numite Crăciun (Christmas)? Una este situată în Oceanul Pacific, iar cealaltă în Oceanul Indian.

Larissa DINU

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ a organizat, în Cantonul de Drum din Satul Nou, vernisajul expoziției Crucea, prilejuită de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Expoziția surprinde diferite ipostaze ale Crucii prin intermediul fotografiilor din arhiva Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“, realizate în prima jumătate a secolului al XX-lea de Iosif Berman, Nicolae Ionescu, Gheorghe Focșa, Boris Zderciuc.

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci. În această zi creștinii sărbătoresc: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos și înălțarea ei în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335. Totodată, creștinii sărbătoresc și întoarcerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Crucea este elementul prezent în arhitectură, cultură, icoane religioase, literatură, artă, pe pâine, haine de sărbătoare, lucru, vasele de ceramică, ștergare, unelte folosite în diverse activități, dar și ca semn funerar. De cele mai multe ori crucea este însoțită prin gânduri bune și rugăciuni, astfel apropiindu-l pe om de Dumnezeu. Crucea are un loc important în istoria omenirii, încă din perioada precreștină. Creștinismul îi conferă Crucii cinstire și o transformă dintr-un instrument de tortură într-un semn benefic, marcat de sacralitate prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, care s-a răstignit pe Cruce pentru mântuirea omenirii de păcat. Conform creștinismului, crucea face legătura dintre cer și pământ.

În cadrul evenimentului, Cristina Mirela Nedelcu, subsecretar de stat în Ministerul Culturii, a precizat: „Mă bucur că sunt prezentă la un astfel de eveniment. Suntem oameni care au o moștenire pe acest tărâm mângâiat și alintat de Dumnezeu. Sfânta înălțare a Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. Ziua Crucii vestește și sfârșitul verii și începutul toamnei. În concepția tradiției ortodoxe, crucea are 4 semnificații: obiect material, simbol, putere și jertfă. Crucea a însemnat dintotdeauna începutul și sfârșitul, cerul și pământul, viața și moartea, materie și spirit, simbol, putere, mântuire și jertfă. Nu există mântuire în afara crucii și a suferințelor. Așadar, crucea este semnul biruinței și a vieții asupra morții, este expresia dragostei supreme a lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate. Crucea lui Iisus este tiparul care ne îngăduie să înțelegem mai bine ce înseamnă taina lumii și a vieții și singura cheie către paradis, așa cum ne spunea sfântul Ioan Damaschin.“

„În acest semn vei învinge“

Crucea reprezintă altarul de jertfă pe care Iisus Hristos s-a răstignit pentru păcatele noastre. Acest altar de jertfă este cinstit de către toți creștinii prin cinstirea adusă lemnului Sfintei Cruci, iar creștinii i se închină mântuitorului Iisus Hristos după ce s-a răstignit.

Înălțarea Sfintei Cruci are o semnificație majoră încă din secolul al IV-lea, când împăratul Constantin, în anul 312, primește un semn din partea lui Dumnezeu: ziua în amiaza mare îi apare o cruce pe cer însoțită de cuvintele „În acest semn vei învinge“.

Ca urmare a acestei minuni, Constantin alege să pună pe toate steagurile de luptă semnul Sfintei Cruci, iar prin acest simbol el reușește să-l învingă pe Maxentius. Ulterior, la un an distanță, în 313, sfântul împărat Constantin dă edictul de la Milano prin care oferă libertate de cult cetățenilor Imperiului Roman. În istoria poporului român, acest semn este dintotdeauna prezent, iar cele mai importante realizări au stat sub semnul Sfintei Cruci.

Liliana POSTICA

Una dintre cele mai respectate sărbători din lumea satului este în data de 20 iulie, atunci când creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Prooroc Ilie, ocrotitorul recoltelor și aducătorul de ploi. Cine oare nu a auzit de tunetele și fulgerele lui Sânt Ilie?

De fapt, cine a fost Ilie? În credința populară se mai spune și că, prin rugăciunea sa, a adus ploaia și a salvat de la moarte poporul israelian, care trăia de trei ani jumătate în secetă.

În viața sa pământeană se spune că a fost ispitit de diavol și și-a omorât părinții, însă, căindu-se cu adevărat, Dumnezeu i-a dat puterea de a lupta împotriva răului. Astfel, acesta a primit un bici de foc și un car tras de cai albi și cu el pleacă în ceruri să biruiască diavolii. De aceea se spune că, mai ales în perioada acestei zile, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăsnește dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit. Atunci când fulgerele sale cad pe pământ, se dărâmă copacii și au loc incendii. De aceea se spune că acolo unde lovește fulgerul său este ascuns un demon, iar Sfântul Ilie îi vine de hac. Una dintre cele mai răspândite superstiții legate de fulgere este aceea de a ne închina pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să trăsnească orice pentru a doborî dracii, mai puțin semnul Sfintei Cruci. De asemenea, se mai spune și că puterea pe care a primit-o era atât de mare încât atunci când mergea cu carul prin cer zguduia tronul lui Dumnezeu, iar din acest motiv a rămas fără putere la o mână și un picior.

Tradiții din popor

În funcție de zonă există numeroase tradiții, obiceiuri și superstiții din popor care se păstrează și se respectă în preajma acestei zile. Se spune că până la această sărbătoare nu este bine să consumăm mere sau nuci pentru că putem pune pomii în pericol, aducând grindină. Mărul este considerat ca fiind pomul Sfântului Ilie. Bătrânii spun că în această zi se culeg plante de leac, iar cea mai importantă dintre toate este busuiocul, ce trebuie dus la biserică și pus la icoane, iar pentru păstrare trebuie pus la uscat sub streșini, în cămară ori podul casei.

Această sărbătoare marchează și mijlocul verii pastorale, de aceea ciobanii coboară pentru prima oară în sate. Tot acum are loc și retezatul stupilor, adică bărbații recoltează mierea și împreună cu familia și prietenii consumă miere nouă, prepară miere cu țuică, practic are loc un festin al cărui scop este ocrotirea stupilor, iar în vechime se considera că la această masă nu trebuie să stea persoanele care se ocupă cu farmece deoarece mierea furată în această zi are putere mai mare în îndeplinirea vrăjilor.

Se crede că, dacă tună în această zi, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi, iar dacă plouă în această zi, așa va fi vremea timp de 20 de zile. În zonele de munte se spune că, începând cu această zi, se răcesc apele din râuri și pâraie, deci se încheie și vremea scăldatului care a început de Sânziene.

Multe dintre aceste tradiții se mai păstrează în sate, iar iarmaroacele și târgurile ce încă se organizează aduc veselie și voie bună printre tineri. Printre cele mai cunoscute bâlciuri este cel care are loc an de an la Fălticeni, în județul Suceava.

În jur de 130.000 de români își serbează onomastica pe 20 iulie.

Așadar, la mulți ani, Ilie! La mulți ani, Ilinca!

Puţine simboluri sunt dăruite cu atâtea înţelesuri precum Oul de Paşte.

„Orice viață se naște dintr-un ou“, spuneau latinii și, peste tot, în vechile credințe, din Grecia și Mespopotamia până în Anzi, oul înseamnă începutul vieții pe Pământ.

În tradiția populară românească oul este creație, echilibru, fecunditate, veșnică reînnoire și renaștere... În credințele străvechi oul avea și puteri miraculoase, vindecătoare, de alungare a răului, de putere şi de spor. Dar, înainte de toate, a rămas un simbol creștin, cu înțelesuri adânci, care pleacă de la jertfa supremă și învierea lui Iisus. Etnograful maramureșean Pamfil Biltiu spune că legendele românești despre oul de Paște pleacă de la scena biblică a crucificării. „În folclorul nostru se zice că Maica Domnului a vrut să-i înduplece pe cei care-l chinuiau pe Iisus și s-a dus la crucea Mântuitorului cu un coș de ouă ca să-i înduplece pe cei care-l chinuiau. A pus coșul lângă cruce și ouăle s-au înroșit de la sângele scurs din rănile lui Iisus. Credința populară spune că de atunci se fac ouă roșii.“

Chiar dacă pare să fie o găselniță din Evul Mediu, transmisă epocii moderne, ouăle pictate au apărut în Antichitate. În străvechea Persie erau folosite la sărbătorirea Anului Nou care corespundea, în calendarul persan, echinocțiului de primăvară. Ouăle vopsite sau încondeiate le regăsim, apoi, în Egipt și în Roma A.

Oul încondeiat, simbol al satului

La noi se mai află locuri unde oul de Paște s-a transformat, cu timpul,  într-o adevărată artă sau chiar într-un simbol local. Cel mai reprezentativ, din acest punct de vedere, este satul Ciocănești din Bucovina, unde motivele de pe ouăle încondeiate le regăsim și pe case. Peste 30 de meșteri încondeiază încă ouă la Ciocănești și în satele din vecinătate. Cristina Timu s-a apucat de încondeiat în urmă cu peste 20 de ani. Am învățat de la o bătrână pricepută din sat. „La noi în zonă se moștenește din generație în generație. Încerc să transmit și eu tradiția mai departe, am învățat-o pe fetița mea să încondeieze.“ O altă încondeietoare pricepută este Elena Vențel. Ne mărturisește că avea doar 15 ani când s-a apucat de încondeiat. Motivele le-am deprins de la bătrânele satului. „Tehnica am învățat-o de la o vecină, care era vestită pentru meșteșugul ei. Ea ne spunea să învățăm pentru că ne va prinde bine, cândva, și a avut dreptate.“

La Ciocănești se află și un muzeu al ouălor încondeiate, unic în țară. Marinela Niculiță este custodele muzeului și cunoaște povestea întregii colecții, cu mii de exponate din Bucovina, dar și din alte zone ale țării.

„În colecție avem ouă care au și o sută de ani vechime, provenite dintr-o colecție particulară care a fost donată muzeului. Dar avem și exponate foarte reușite făcute de copii. Motivele de pe ouă sunt foarte diverse, de la crucea pascală la spicul de grâu, motive stelare sau solare, brâie cu motive geometrice pe care le găsim și pe casele de la noi din Ciocănești. Cel mai vechi stil de încondeire este cu ceară de albine. În primă fază se golesc ouăle, se spală bine, se desenează motivele pe un fond alb, cu ceară, apoi se scufundă în băi succesive de culoare. Se țin, apoi, deasupra unei surse de căldură, se va topi ceara, se șterg cu un șervet și oul încondeiat este gata. Gospodinele pot lucra și două-trei zile până termină un ou mai mare, de rață sau de gâscă, dar le trebuie o săptămână dacă vor să încondeieze un ou de struț.“

Pentru a nu pierde tradiția din ultimii 20 de ani, comuna suceveană găzduiește în fiecare an, în preajma Paștelui, un festival al ouălor încondeiate și al tradițiilor legate de acestea, unde sunt invitați meșteri populari și specialiști în etnografie și folclor din toată țara.

Încondeietoarele din Țara Lăpușului

Trecem munții și vom continua povestea noastră în zona Lăpușului. Aici tehnica încondeierii ouălor sau împistrirea, cum spun localnicii, este diferită de cea din Bucovina, iar coloritul și motivele care apar pe ou au semnificații străvechi. Tradiția se mai păstrează doar în câteva sate. Cupșeniul este un cătun piedut printre colinele înalte ale Lăpușului. Poate de aceea aici s-a păstrat cel mai bine această tehnică specială a încondeierii. Într-o căsuță bătrânească de la marginea satului, Mariana Butcure este una dintre puținele femei care mai știu să încondeieze. Etnologul Pamful Bilțiu, care ne-a însoțit la Cupșeni, ne povestește că, pe vremuri, se încondeiau ouă în toată zona Lăpușului. „Erau vopsite în culori vegetale, de la roșu la galben sau chiar în negru. Culorile le scoteau din coji de ceapă, flori de mac, coajă de nuc sau de arin. Se spălau cu paie de ovăz, apoi se desenau pe ele diferite motive. Printre motivele specifice zonei regăsim și unelte din gospodărie, plugul stilizat, grebla sau suveica de la războiul de țesut.“ Pe ouă descoperim și motive din alte regiuni ale țării. „Sunt și motive florale sau stelare, ne explică Mariana. După ce facem motivele cu ceară le scufundăm în vopsea, le lăsăm să se usuce, apoi dăm ceara jos de pe ele și, ca să lucească frumos, le dăm cu slănină sau ulei.“

„La Ungureni, în satul vecin, dar și în alte sate din Lapuș cojile de ouă se aruncă pe drum“, ne spune Maria Buda, una dintre ultimele încondeietore. „Se aruncă cojile pe drum ca sa fie găinile cu spor la ouat, așa cum umblă pe drum trecătorii. Se aruncă și pe apă, ca să aducă spor în casă și să vestească Învierea Domnului.“

Ouăle roșii din ținutul cengăilor

La Ghimeş, în ținutul ceangăilor, aproape de monumentul lui Emil Rebreanu şi de Pădurea spânzuraților, un ou de Paşte uriaş, așezat lângă șosea, stârnește, în fiecare an, curiozitatea trecătorilor. Aici s-a organizat, până anul trecut, în preajma marii Sărbători creștine, un mare concurs de încondeiat ouă la care participau, cu mic, cu mare, localnicii din satele dimprejur. „Am făcut și un atelier de încondeiat pentru a ne păstra tradițiile și a duce mai departe această adevărată artă a încondeierii. Au venit  foarte mulți copii care învață repede cum să mânuiască chișița, instrumentul special de încondeiat“, ne spune Perică Pal, cel care a inițiat festivalul și care a reușit, în urmă cu trei ani, să ducă acest simbol pascal de pe Valea Trotușului până la Vatican.

Încondeiatul ouălor este o tradiţie veche în satele ceangăilor din Harghita și Bacău. Oamenii ţin la respectarea cu stricteţe a modelelor şi tehnicilor tradiţionale, transmise din bătrâni. Aici toate ouăle sunt roșii, iar motivele desenate cu chișița sunt specifice zonei: trandafirul, bradul, șarpele sau masa Domnului sunt câteva dintre ele și le găsim doar aici.

Oul cu mărgele

În satele de pe Valea Mureșului se fac ouă din lemn, îmbrăcate în mărgele. Tehnica ne-o explică meșterul popular Maria Culcear: „Îmi amintesc că mama și bunica lucrau cu mărgele, în special costume populare. M-am gândit și eu, cum am văzut la alții, că pot să pun mărgele pe ouăle din lemn. Motivele sunt tradiționale, sunt cele pe care le găsim și în portul popular.“

Și ne întoarcem la istorie. Documentele ne spun că primele ouă lucrate cu mărgele și pietre prețioase au apărut la curtea imperală rusă. Meșteșugite cu un rafinament artistic deosebit, celebrele ouă Fabergé erau la modă în lumea aristocratică rusă la sfârșitului secolului al XIX-lea și au rămas cele mai scumpe ouă de Paște din istorie. Și în Ținutul Năsăudului, la Salva, în preajma Paștelui se fac ouă cu mărgele, dar lucrate după gustul și priceperea țăranului român. Motivele sunt cele pe care le regăsim pe costumele populare năsăudene.

Aurul regilor și aurul câmpului

La Salva, ca în multe regiuni din Ardeal, se păstrează și tehnica străveche a vopsirii ouălor cu coji de ceapă. Pentru împodobirea lor se culeg frunze și plante care apar printre primele primăvara, pe câmp.

Virginia Linul, cunoscut meșter popular, ne spune că „după ce gospodinele aduc ouăle direct din cuibar sau din cămară se culeg trifoi, frunze de păpădie, salată sălbatică și tot felul de buruieni care pot să dea o formă frumoasă oului. Plantele se așază pe ou într-un ciorap și se lasă la fiert în coji de ceapă. Când le scoatem, le dăm luciu cu slănină. Cele mai frumoase se duc de Paște la biserică sau se dau la copii.“

Și ne întoarcem iar la istorie. Se spune că primele ouă decorate cu frunze au apărut, cu sute de ani în urmă, la curtea regelui englez Eduard I, doar că frunzele erau făcute din aur. Țăranii noștri culegeau aurul câmpului și poate de aceea ne par mai expresive decât ouăle poleite de la curțile princiare…

Am făcut această excursie jurnalistică prin țară, în căutarea celor mai frumoase ouă încondeiate, pentru a ne reaminti că și în vremuri apăsătoare și triste există simboluri care ne pot bucura mintea și inima, măcar la ceas de Sărbătoare

Emoția Sărbătorilor de iarnă este unică pentru fiecare dintre noi. Fiecare alege cum sărbătorește, ce gătește sau cum își primenește casa. În ceea ce privește aranjamentele, încă de la începutul lunii noiembrie magazinele sunt pline de fel de fel de coronițe, luminițe ori obiecte de decor specifice, însă, dacă vrem să fim unici, ne putem crea singuri propriile aranjamente. Acest lucru ne este propus și de doamna dr. ing. Eugenia Niță, reprezentantul Grădinii Botanice a Universității din București, care explică cum putem realiza două tipuri de aranjamente: un unul pe suport de lemn, pe care îl putem păstra de la an la an și al doilea în ghiveci, căruia trebuie să îi oferim constant apă.

Pentru primul aranjament avem nevoie de: lemn de brad sau orice alt lemn tăiat dintr-o buturugă la o grosime de 8-10 cm, flori uscate de hortensie, fructe de bumbac, conuri de pin, câteva ramuri de tuia, câteva de ilex, dar și ramuri mai mari și mai mici cu bobițe roșii de cotoneaster, câteva globuri, un brăduț artificial, o lumânare decorativă. Pentru a lipi toate elementele pe bucata de lemn este necesar să avem un pistol de lipit.

Începem prin a acoperi bucata de lemn cu crenguțele de tuia, apoi alegem elementul central în jurul căruia vrem să construim aranjamentul și ne hotărâm unde îl poziționăm, după care îl lipim. Mai apoi lipim conurile de pin, la fel procedăm și cu lumânarea, apoi cu globurile și elementele decorative specifice Crăciunului. Privim aranjamentul și decidem dacă mai adăugăm câteva elemente, cum ar fi bobițele roșii, atât cele naturale, cât și cele artificiale, apoi fructul de bumbac, care ne va duce cu gândul la zăpadă. Lângă brăduț adăugăm câteva ramuri de ilex și flori de hortensie.

„Cel mai important aspect de care trebuie să ținem cont atunci când facem un astfel de aranjament este faptul că trebuie să dispunem uniform crenguțele, să alegem elementele centrale și în jurul lor să construim imaginea de ansamblu. Putem să păstrăm acest aranjament de la un an la celălalt, dacă îl ferim de praf și înlocuim elementele care se deteriorează în timp“, a explicat dr. ing. Eugenia Niță.

Cel de-al doilea aranjament are la bază plante naturale: eucalipt, ramuri de ienupăr, câteva flori, trandafiri și orhidee sau orice altceva ne place, dar și crengi de mesteacăn și de calicarpa cu fructe mov, globuri și câteva decorațiuni de Crăciun, sârmă subțire sau câteva agrafe de birou, un burete îmbibat cu apă și pus într-un recipient de tipul unui ghiveci.

Vom începe să aranjăm mai întâi crengile de ienupăr, în funcție de forma pe care vrem să o aibă aranjamentul. De menționat este faptul că acestea pot fi înlocuite cu rămurele de brad. De foarte multe ori, după ce punem bradul în suport ne rămân câteva crenguțe pe care le putem folosi în astfel de aranjamente. Apoi, legăm cu sârmă sau cu agrafe de birou globulețele și le înfigem în burete. După aceea punem florile, adică trandafirii și orhideele, sau orice alte flori ne plac. Și, pentru a fi un decor cât mai apropiat de natură, adăugăm câteva crengi uscate de mesteacăn, a căror culoare întregește aranjamentul de iarnă, apoi punem crengile de calicarpa cu fructe mov. Adăugăm și eucaliptul, care poate fi vopsit în nuanțe de argintiu sau auriu, în funcție de preferințe.

„Aceste aranjamente se pot realiza în diferite moduri, în funcție de preferințele fiecăruia. Trebuie să ținem cont de modul în care aranjăm elementele, astfel încât plantele mari să fie mereu în spate, pentru a nu le acoperi pe cele mai mici. Constant, în centrul aranjamentului punem apă astfel încât buretele să fie mereu ud. Dacă păstrăm aranjamentul pe o masă ori o comodă, mai departe de sursa de căldură, el poate rezista câteva săptămâni“, a mai adăugat doamna Niță.

Așadar, cu elemente puține, putem realiza două aranjamente spectaculoase ce ne vor înveseli sărbătorile. Ne vom crea amintiri realizându-le, iar bucuria de avea elemente de decor unice va fi de neegalat.

Dacă alegeți să vă creați propriile aranjamente de Crăciun, puteți ține cont de culorile Crăciunului pentru că fiecare are semnificație aparte:

Albul reprezintă pacea, puritatea și inocența;

Roșul  semnifică sângele lui Mântuitorului;

Verdele înseamnă eternitatea vieții veșnice;

Auriul sau argintiul reprezintă Steaua din Bethleem.

Larissa DINU

În zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși, Ziua Crucii sau Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie, este și Ziua Națională a Muntelui, ce se sărbătorește an de an din 2002 încoace în România. Cu ocazia Zilei Muntelui, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), s-a organizat o conferință de presă în care ministrul Adrian Oros a prezentat un proiect ce sună bine, mai ales că pune accent pe zona montană, această „Cenușăreasă” a dezvoltării rurale. 

Potrtivit ministrului Oros, proiectul „Consolidarea capacității administrative a MADR susținută de planificare strategică și un sistem de politici publice bazate pe dovezi, sistematizarea și simplificarea procedurilor de lucru cu mediul de afaceri și cu cetățenii din România, cu accent pe zona montană”, este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4,9 miloane de euro, respectiv 24.399.058,31 de lei, din care: 20.491.271,68 de lei asistență financiară nerambursabilă din FSE, prin POCA și 3.907.786,63 de lei cofinanțare din bugetul MADR. 

Care este obiectivul acestui proiect, ce arată atât de bine pe hârtie? Ei bine, proiectul cu denumire pompoasă vizează întărirea capacității MADR de a elabora politici publice bazate pe dovezi, de a reduce povara administrativă pentru mediul de afaceri și de a implementa unele măsuri de simplificare pentru cetățeni, realizat prin obiectivele specifice, cum ar fi de pildă:

1. Realizarea analizei-diagnostic a entităților, serviciilor, personalului de execuție și conducere cu atribuții în elaborarea și aplicarea politicilor publice, respectiv MADR, ANZM, DAJ-uri, în scopul clarificării mandatelor, rolurilor și competențelor între acestea; 
2. Elaborarea unui pachet de politici publice specifice pentru activitatea MADR cu accent pe zona montană, în concordanță cu SCAP 2014-2020, însoțit de instrumentele adecvate de gestionare de către MADR, Agenția Națională a Zonei Montane și Direcțiile Agricole Județene; 
3. Dezvoltarea și implementarea unui mecanism pentru coordonare și consultare cu factorii interesați privind elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice privind domeniul de competență al MADR; 
4. Eliminarea redundanțelor informaționale, reducerea și simplificarea anumitor documente de informare și raportare pe care fermierii și mediul de afaceri le furnizează periodic către instituții publice din sistemul MADR; 
5. Realizarea unui sistem de videoconferință cu 49 de terminale, a unei aplicații interactive prin telefon și a unui portal web. 

Alături de ministrul Adrian Oros, au mai participat Violeta Vijulie - responsabilul de comunicarea acestui proiect și Veronica Țăran Baciu - Director General, Agenția Națională a Zonei Montane. 

Deși un proiect interesant, mai ales că zona montană este un alt domeniu cu potențial uriaș pentru dezvoltarea satului românesc, ce poate deveni o locomotivă pentru economia țării, prin turism și agroturism, ministrul a ținut conferința într-o sală aproape goală. Să fi fost dezinteres pentru ce mai spune ministrul, să fi fost sărbătoare mare religioasă - Ziua Crucii, despre care, apropos, ministrul nu a menționat nimic. Poate că nu știa sau a uitat, dar este bine că s-a prezentat în cămașă tradițională românească, o ie încărcată de simboluri ale satului românesc. Grăbit, ministrul a plecat ca un fulger de la propria conferință de presă, lăsând responsabilul de comunicare pentru proiect și directorul general al ANZM să mai spună câte ceva despre proiect și să răspundă întrebărilor ziariștilor prezenți - vreo trei. 

Pentru că mi-e dragă lumea satului din care mă trag, aș fi vrut să știu și când vom vedea rezultatele acestor proiecte ce sună atât de bine în teorie, așa cum aș fi vrut să știu și ce se întâmplă cu pesta porcina africană care distruge sectorul zootehnic din temelii.

Aș mai fi vrut să știu și cum comentează ministrul Oros îngenuncherea producătorului român și din cauza puterii de negociere a marilor lanțurilor de magazine în raport cu acesta, la care se adaugă și creșterea prețurilor la toate inputurile din sectorul agricol între 15 și 50%, ceea ce duce cu mult în jos, creșterea efemeră a prețului cerealelor!

Mi-aș fi dorit ca ministrul să explice de ce dispare zootehnia și de ce materiile prime, în loc să fie transformate în carne, lapte sau ouă vor fi în continuare exportate. Îmi amintesc că ministrul Oros, la începutul mandatului său, în toamna blândă a anului 2019, chiar înainte de Indagra, repeta continuu că „exportăm subvenții”. Se referea fix la acest lucru, dar iată că suntem în 2021 și, ca român, sper să nu vorbim de dispariția zootehniei. Că tot suntem înainte de Indagra, apropos. 

În cultura tradițională din spațiul românesc, se spune că 6 decembrie coincide cu încheierea ciclului  de sărbători magice, care au ca motiv central lupii și spiritele strigoilor, serie începută la mijloc de noiembrie, odată cu Filipii de Toamnă, Filipul cel Șchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor, Sântandrei și continuată în primele zile din decembrie, cu Zilele Bubatului și Varvara. Practica ar ține de un străvechi început de an autohton, probabil cel dacic, când binele și lumina biruiesc răul și întunericul. Dar tot obiceiul popular leagă 6 decembrie de mirajul Sărbătorilor de iarnă, când Moș Nicolae, bătrânul bun, cu plete dalbe, dincolo de celebrarea sa în religia creștină, aduce daruri copiilor cuminți și săvârșește minuni pentru femei și marinari.

Celui care cu drag îi spunem Moș Nicolae sau Nicolae Minunantul a trăit aievea, fiind unul dintre sfinții importanți și în calendarul creștin ortodox, dar și în cel catolic sau alte confesiuni de inspirație creștină. Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, s-a născut la Patra, o așezare din Lichia sau Licia, Asia Mică, în jurul anul 280. Tradiția spune că părinții săi, de altfel foarte credincioși, nu puteau să aibă copii, dar după multe rugăciuni Dumnezeu le-a dat un băiat, numit Nicolae, care înseamnă „învingătorul poporului“ (nikáo- „a învinge“, nike „victorie“, laós sau leós „popor“). În familie a fost învățat să se roage și să facă fapte de milostenie; se afirmă totuși că, înainte de toate, pruncul a refuzat să se alăpteze miercurea și vinerea, înainte de încheierea rugăciunilor, ceea ce prefigura cumva viața sa sfântă. Unchiul său, episcop și starețul unei mănăstiri, văzând și auzind toate acestea, i-a îndemnat pe părinți să-și îndrume fiul spre a-i sluji Domnului. Acest lucru se și întâmplă, Nicolae intrând în viața monahală, fiind curând hirotonit preot. A slujit și a avut o viață de milostenie desăvârșită până când Domnul l-a chemat printre îngeri, în anul 340.

Apărătorul corăbierilor și al soldaților

Secvențe din viața sa religioasă reală au fost însușite de-a lungul anilor ca obiceiuri în cultura mai multor popoare, legate de 6 decembrie. De exemplu, a vrut neapărat să viziteze Țara Sfântă, motiv pentru care s-a îmbarcat într-o corabie, dar care a fost prinsă de o furtună puternică. Unul dintre marinari s-a urcat pe catarg, însă a alunecat și a rămas fără suflare. Marinarii își plângeau colegul cu atâta amar încât Sfântul Nicolae s-a rugat la Dumnezeu, iar omul a înviat. Și tot pentru ruga sa vie furtuna s-a potolit ca prin minune. De atunci se spune că sfântul este apărător al celor aflați în primejdie mare, salvează de la înec corăbierii și apără soldații pe timp de război.

De la palma dată lui Arius la nuielușa sau crenguța de măr

În calitatea sa de episcop, Sf. Ierarh a participat la primul sinod ecumenic de la Niceea (astăzi Ýznik, Turcia), din anul 325, care a pus bazele dogmatice și canonice ale ortodoxiei creștine. Acolo s-au discutat problemele ridicate de Arius din Alexandria, care susținea că Iisus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veșnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Iisus, oferindu-i și puteri supranaturale. Sau că „Iisus ar fi primit o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă.“ Acel prim concliu a stabilit clar că Iisus Christos este „de-o ființă (homoousious) cu Tatăl, Fiul este născut, iar nu făcut“. Sf. Nicolae, un mare apărător al ortodoxiei, a avut o controversă îndelungată cu Arius (sau Arie), iar la acel sinod, îngrijorat fiind că s-ar putea produce o ruptură în sânul Bisericii, i-ar fi dat o palmă ereticului. De la acea palmă a viitorului sfânt a rămas până în zilele noastre obiceiul ca, în seara de 5 spre 6 decembrie (ajun), copiii să primească o nuielușă, în semn de avertisment pentru momentele în care sunt neascultători. În spațiul românesc, apropo de versul de colind „florile dalbe, flori de măr“, există tradiția ca nuielușa sfântului să fie una de măr; dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui care a primit crenguța.

Moșul copiilor

Se mai spune că, în cetatea Mira, trăia un tată care avea fete de măritat. Fiindcă nu avea zestre pentru ele, a hotărât să-și ucidă fiicele, pentru a nu ajunge batjocura bărbaților bogați, apoi să-și curme viața și el. Auzind despre acest părinte necăjit, Sfântul Nicolae le-a poruncit celor din Mănăstire Mira, unde era stareț, să strecoare în casa bietului amărât trei pungi cu galbeni; aurul a salvat famila de la o tragedie, fetele s-au măritat onorabil și cu zestre suficientă. În iconografia apuseană, momentul este surprins prin pictarea a trei bile cu aur, care reprezintă și simbolul sfântului. La noi, Moș Nicolae ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat. Dar Sf. Nicolae, în ajun, mai face și altceva: lasă dulciuri în ghetuțele copiilor. Și pentru că în general apare pe un cal alb, copiii din anumite regiuni lasă câțiva morcovi și afară, pentru a hrăni animalul.

Ocrotitorul săracilor

Martirologiul roman îl menționează pe Sf. Nicolae în secolul al VI-lea. Episodul se referă la o vedenie pe care ar fi avut-o Constantin cel Mare;  Sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis împăratului roman, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte, lucru care s-ar fi și întâmplat. Faptul s-ar fi petrecut undeva în jurul datei de 6 decembrie, motiv pentru care s-a și stabilit mai târziu sărbătoarea la această dată. În aceeași perioadă, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, a zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Lichiei. De la această întâmplare se spune că sfântul îi ajută pe cei săraci și oropsiți, face dreptate celor judecați strâmb, îi vindecă pe cei bolnavi cu putere de la Dumnezeu, îl alină pe oamenii întristați.

Patronul spiritual al multor țări din Europa

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari. În Occident, cultul apare în secolul al XI-lea, când cruciații din Bari, Italia, au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira, iar arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, la Bari, iar cealaltă în 1039, la Veneția, în care să așeze moaștele. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția, au răspândit, de altfel, cultul sfântului Nicolae în Europa. Mâna dreaptă a sfântului, primită de Mihai Viteazul ca răsplată pentru meritele sale în războiul împotriva musulmanilor, chiar de la cardinalul din Bari, a fost donată Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, în jurul anului 1600, o părticică din moaștele Sfântului aflându-se și la  Biserica Vatra Luminoasă.

Maria Bogdan

Supranumită și gustar, augustru, măselar sau secerar, luna august din calendarul gregorian este marcată de trei mari sărbători creștine (6 august – Probejenia sau Schimbarea la Față, 15 august – Sfânta Maria Mare și 29 august – Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul), la care se adaugă, pe 1 august, Scoaterea Sfintei Cruci sau Macaveii, în tradiția populară.

Macaveii ursului și stupilor, Macabeii și Ziua Crucii

Pe 1 august se prăznuiesc Sfinții 7 Mucenici Macabei, cei uciși la porunca împăratului Antioh, sub privirea mamei lor. Și tot atunci este celebrată Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătoare instituită din dorința comună a ortodocșilor ruși și greci, spre a cinsti victoriile împotriva bulgarilor, respectiv, a sarazinilor. În tradiția populară românească, prima zi din august se suprapune cu Ziua ursului sau Macaveii (Macovei) ursului ori Macovei cap de post (aluzie la postul deschis pentru Adormirea Maicii Domnului). Se spune că, atunci când coboară stânele din munte, urșii nu mai au ce mânca și se duc și ei prin sate să caute hrana prin gospodării. Sau acum ar începe perioada de împerechere și e bine să te ferești din calea lor. Tot până la 1 august roiesc albinele; este datina de a se reteza sau tăia fagurii, luându-se mierea și lăsându-le albinelor numai atât cât le-ar trebui pentru hrana lor de peste iarnă (Macaveii stupilor). Sătenii se ospătează cu vinuri îndulcite cu miere și cu turtiță caldă. La sate, pentru bunul mers al treburilor, se stropesc grădinile cu agheasmă pentru a le feri de insecte şi viermi dăunători. La biserică erau apoi sfințite boabele de grâu, care se amestecau cu cele păstrate pentru semănatul de toamnă. În această zi nu se lucrează, nu se mulg vacile, dar se sfințesc ierburile de leac.

Schimbarea la Față (Transfigurarea, Probejaniile) a Domnului

Sărbătoarea amintește de minunea de pe Muntele Tabor, unde Iisus Hristos a fost văzut de apostolii săi într-o lumină nouă. Nazarineanul a devenit strălucitor, a vorbit cu proorocii Moise și cu Ilie, fiind numit Fiul lui Dumnezeu: „Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El (...) Un nor luminos i-a umbrit pe ei și iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L.” (Matei). În popor a fost preluat din slavona veche termenul preobrajénie, care exact asta înseamnă, schimbare la față, dar sub diferite forme: probájinĭ, pobréjinĭ și pobrejéniĭ – în Moldova, pobreájen și probeajen – în Muntenia, probaje – în Transilvania și obrăjénie – în Oltenia. Tradiția spune că, în această zi, iarba s-a copt și începe să se îngălbenească frunza, deci gospodarii trebuie să încheie cositul, păsările migratoare se pregătesc să plece, insectele și târâtoarele își caută adăpost în pământ, pentru iernare.  Este, cum ar veni, semn de toamnă. Există apoi credința că, începând cu această zi, nu mai este bine să te scalzi în apa de râu. Acum se duc strugurii la sfințit în biserică și se mănâncă pentru prima dată din recolta nouă; de Schimbarea la Față a Domnului se culeg și ultimele plante de leac. Tradiția mai spune că, dacă vremea este însorită, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată, iar dacă plouă, va fi una mohorâtă.

Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului

La 15 august se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile fiului său. Atunci când a binevoit să o ia pe Maica Sa în Ceruri, Iisus l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil, același care o vestise că a fost aleasă pentru a-l naște pe Mântuitorul lumii, să-i dea de știre. El i-a adus Fecioarei Maria o ramură de finic, semn al biruinței asupra morții, iar după ce a înțeles semnul, Maica Domnului a mers să se roage pe Muntele Măslinilor, locul înălțării lui Iisus la Cer. După ce s-a rugat, Fecioara Maria s-a întors acasă și a pregătit toate cele cuvenite. Pe un nor a venit Apostolul Ioan, iar pe un altul, Petru, Pavel, Iacob și ceilalți ucenici; Maica Domnului și-a luat rămas bun de la toți, i-a binecuvântat și le-a promis că se va ruga pentru ei și îi va ocroti. Și-a dat apoi sufletul în mâinile lui Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi. În tradiția populară, de Sântămăria Mare sau Sântămăria femeile merg la biserică și împart struguri, prune și faguri de miere, apoi se duc în cimitir și tămâiază mormintele rudelor. În alte zone pornesc în lungi pelerinaje și-și duc ruga spre Măicuța. Perioada dintre cele două Sântămării – Sântămăria Mare (15 august) și Sântămăria Mică (8 septembrie) – era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă. Pe 15 august ciobanii coboară oile de la munte (La Sânta Maria Mare,/Tulesc oile la vale/ Și rămân stânile goale!/ Rămân stâni/ Fără stăpâni,/Strunguțe fără oițe,/Scaune fără băcițe!), bărbații își schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb, dormitul pe prispă, gospodarii angajau pândarii la vii și se luau măsuri de protecție magică a podgoriilor împotriva păsărilor, fetele purtau năvalnic la brâu, ca să aibă pețitori, oamenii povesteau despre bunătatea și minunile Maicii Domnului. Ea era rugată arzător pentru prinderea răufăcătorilor, era chemată în rugăciunile pentru sănătate și prosperitate, fiind socotită apărătoarea tuturor celor năpăstuiți de soartă.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, praznic de întristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinței și, de asemenea, mare zi de post. Ni se cere să postim pe de o parte ca să nu ne asemănăm cu Irod, care, din cauza ospățului nemăsurat, a cerut ca Salomeea să-i danseze și drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul, iar pe de altă parte, ca să avem viața înfrânată a lui Ioan. Oamenii nu beau vin sau nu mănâncau o serie de alimente (roșii, pepene și alte fructe) a căror formă sau culoare aminteau de cap și de sângele vărsat de Sf. Ioan Botezătorul. Unii servesc în această zi doar struguri, în timp ce alții țin post negru. În această zi nu se taie nimic cu cuțitul, ci totul se rupe cu mâna, nu se consumă varză, fiindcă o legendă spune că sfântului de șapte ori i s-a tăiat capul pe varză și iar a înviat. În zonele de sud ale României se crede că Sf. Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai apropiați de Dumnezeu, în timp ce bucovinenii îl consideră, alături de Sfântul Nicolae, patronul pruncilor, cel care are grijă ca aceștia să nu moară nebotezați. În tradiția populară, această zi tristă era cunoscută și ca „Sfântul Ioan cap tăiat“, „Santion de toamnă“, „Sfântul Ioan taie capul pe curechi (varză)“, „Crucea mică“ sau „Brumariul“.

Maria Bogdan