Mănăstirea Putna, vatra sihăstrească unde Sfânta Liturghie te înalță către cer

Din vârful muntelui ce umbrește cu-ale sale podoabe creștetele noastre, de pe frumosul Deal al Crucii, se spune că Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt a tras cu arcul, iar unde a țintit săgeata acolo s-a făcut prestolul pentru cea ce urma să fie întâia, dar și cea mai de seamă ctitorie a sa, Mănăstirea Putna.

Situată nu departe de orașul Rădăuți, județul Suceava, Mănăstirea Putna împletește laolaltă cu o surprinzătoare căldură religia, cultura, arta. Ridicarea lăcașului de cult a început în anul 1466, după ce a fost cucerită cetatea Chilia și a fost finalizată trei ani mai târziu. În prezența întregului cler moldovenesc, mănăstirea a primit sfânta slujbă cu binecuvântarea Mitropolitului Teoctist al Moldovei la data de 3 septembrie 1469. Ulterior, până-n anul 1481, au fost ridicate chiliile, Turnul Tezaurului, zidul de apărare și turnurile lor.

Mănăstirea nu a fost ocolită de episoade negre, astfel că ocupațiile străine, incendiile și cutremurele i-au fost călăuze vitregi de-a lungul timpului. Oștile lui Timuș Hmelnițki, fiul cel mare al lui Bogdan Hmelnițki (hatmanul cazacilor), a jefuit biserica mănăstirii. În anul 1484 chiliile au ajuns ruine din cauza unui incendiu, iar biserica a fost și ea afectată.

Reconstrucțiile mănăstirii au fost realizate de-a lungul vremii prin bunăvoința domnitorilor Moldovei, Vasile Lupu, Gheorghe Ștefan, Eustatie Dabija și Mitropolitul Iacob Putneanul.

Format din parter și etaj, Turnul porții a fost construit în anul 1757 pe când domnitor era Constantin Racoviță; ,mai este denumit și Turnul Eminescu, fiindcă poetul a fost prezent aici la Serbarea de la Putna din anul 1871. Alături de Ioan Slavici, a zăbovit timp de câteva zile în sala de la etaj. Tot pe latura aceasta din partea estică a fost ridicat și Turnul Clopotniță.

Situat în partea de vest a interiorului, Paraclisul mănăstirii poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel; a fost înălțat cu ajutorul mitropolitului Iacov Putneanul, iar pictura a fost realizată în tehnica „al fresco“ de către frații Moroșan.

Spre sfârșitul anilor 1900, sub supravegherea patriarhului Teoctist Arăpașu, Casa Domnească a fost construită pe locul fostei temelii ruinate de Habsburgi.

Biserica poartă amprentele stilului arhitectonic moldovenesc, realizată din pridvor, pronaos, naos, altar, gropniță; componente bizantine, gotice și renascentiste sunt armonios îmbinate. Pentru a intra în biserică se folosesc cele două uși din lateral ale pridvorului frumos decorate cu portaluri din piatră.

În Camera mormintelor, ca în străfundul liniștii unui codru din urma războiului, regăsim mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt învelit cu baldachin din marmură de culoare albă precum caii aceia bravi și al soției sale, Maria. De asemenea, aici mai sunt printre altele și mormintele familiei Mușatinilor, ale domnitorilor Bogdan al III-lea și Ștefăniță.

Pronaosul primește raze luminoase de la două ferestre din partea sudică și nordică; în pridvor soarele abundă prin și mai multe ferăstruici, aici se află mormântul Mitropolitului Moldovei, Iacob Putneanul, și cel al Mitropolitului Sucevei Teoctist.

Altarul este delimitat de naos printr-un iconostas din lemn frumos decorat; deasupra naosului ca un fluture cu aripi deschise zărim turla octagonală și la etajul superior hexagonală. Ferestrele pictate, pardoseala din piatră și marmura presară pe alocuri culoare binecuvântată locului.

Exteriorul este decorat cu arcade oarbe, pilaștri, ferestre dreptunghiulare gotice, un brâu răsucit în torsadă ce împarte zidurile și care semnifică Preasfânta Treime; acest ultim element îl putem observa și în interiorul bisericii.

Acoperișul este îmbrăcat cu bundiță de aramă cusut minuțios ce se aseamănă cu șindrila, iar la exterior brâul cu adâncituri aerisite și ferestrele cu chenare decorative dau privirii o chemare către frumos și, totodată, simplitate. Stâlpii contraforturi de pe fațade marchează solemnitatea și siguranța lăcașului de la poalele muntelui.

Frumusețea aurită ce izvora din pictura de altădată a fost devastată de luptele pentru domnie dintre Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan. Reabilitarea acesteia s-a accentuat spre sfârșitul anilor 1900 cu ajutorul Mitropolitului Iustin Moisescu și al părintelui Sofian Boghiu. Noile picturi au luat amploare pe foițe de aur în stiluri neobizantine, baroce, ale căror culori intensifică aspectul într-un mod atât de fermecător, mai ales unde s-a folosit lemnul de tei.

În Muzeul Mănăstirii Putna sunt conservate manuscrise, broderii, obiecte de cult, însă de o mare însemnătate este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Constantinopol și craniul Sfântului Ierarh Ghenadie.

Aerul pe care-l respiri aici, împrejurul acestei vetre sihăstrești de odinioară te aduc mai aproape de substratul neamului românesc prin amprentele lăsate de domnitori, sfinți rugători, ce nu au lăsat să piară adevăratul rost al vieții, în pofida tuturor piedicilor vremii, ci au continuat într-o virtute sigură ritualul ce duce către înaltul cerului de aici, din mijlocul Sfintei Liturghii cântate cu atâta dăruire la Mănăstirea Putna.

Aurora GRIGORE