Munca la români

Sărbătorile de prin ţinuturile noastre, mai cu seamă cele religioase, precum cele care marchează importante momente din viaţa celor mai importanţi martiri ai creştinătăţii, mi-au readus în minte întrunirile familiale din vremea copilăriei, petrecerile ocazionale, dar care se sfârşeau odată cu trilul piţigoiului, tradus în limbaj popular printr-un îndemn de a ieşi la treburile câmpului.

Frumoase evenimente, demne şi îmbietoare în a face mereu mai mult, mai bine, într-o armonie socială, comunitară aparte ce crea o atmosferă în care oamenii se simţeau cu adevărat liberi, stăpâni pe vrerea lor, iar munca devenea mai uşoară, mai plăcută.

N-aş spune că… în aste vremuri lucrurile stau altfel când este vorba de astfel de momente sau de cele care marchează evenimente deosebite din viaţa fiecăruia dintre noi.

Mă gândesc însă la nesfârşitele paranghelii desfăşurate la tot pasul şi mai în fiecare zi pe ici, pe acolo, prin mai toate locurile încercându-se „coafarea“ adevărului, manipularea populaţiei, distragerea atenţiei de la adevăratele probleme ale celor atraşi în cursa petrecerilor, cele mai multe fără subiect.

Sunt, fără îndoială, şi întruniri organizate cu scopul de a informa asupra atâtor aspecte care ar putea duce la progres, performanţă şi, evident la o viaţă mai bună. Mă gândesc inclusiv la consultanţi, cercetători, diverse firme care promovează produse, tehnologii etc., dar şi la evenimentele menite a stimula perpetuarea tradiţiilor şi obiceiurilor străbune.

Filozofii spun că munca l-a creat pe om. Asta am învăţat şi la şcoală. Aşa că mă întreb: când mai au românii vreme şi de treabă pentru a-şi menţine măcar status-ul format în milioane de ani?!

Într-o recentă discuţie destul de animată pe marginea acestui sensibil subiect, un prieten mi-a făcut o demonstraţie recurgând la un sumar calcul privind timpul petrecut de semeni ai noştri ascultând pe alţii, bătând din palme, mâncând trei mici şi golind pahare întru falsă fericire, scoţând la iveală un lucru ce îngrijorează privind… munca la români.

Şi continuă prietenul meu, simţindu-mi curiozita­tea: „Sunt peste 40 de sărbători religioase la mai toate cultele, apoi câteva zile sărbătorite la nivel naţional, alte zeci de evenimente la care participă o mulţime de invitaţi, unii cu treabă, mulţi fără, întruniri cu iz politic, adunări populare, târguri, expoziţii, la care se adaugă zilele de naştere şi onomastice ale fiecăruia care ocupă timp înainte şi după eveniment că de, trebuie să se pregătească, dar şi să-şi revină oamenii din atmosfera petrecerii, alte zile petrecute chiar din zorii zilei de unii prin cârciumi şi uite aşa ajungi uşor la concluzia că pe meleagurile noastre mioritice mai mult se petrece ori se pierde vremea decât se munceşte.“

Interesantă opinie la care ader pentru că nu am nicicum argumente pentru altfel de explicaţie faţă de ceea ce se petrece în jurul nostru. Nu întâmplător se vorbeşte uneori de „oameni săraci în ţară bogată“. Da, oameni care ignoră ce au de mare valoare sub picioare: pământul. Mijloc din care se pot obţine valori şi bunăstare. Numai că trebuie lucrat şi asta înseamnă muncă. Dar cine mai munceşte? Doar câteva mii de fermieri îndrăgostiţi de ceea ce fac. Alte multe mii de aşa-zişi fermieri sau de „pierde vară“ preferă ajutorul social. Şi câte s-ar putea face în ţara asta...

Ion Banu