Papornița lui 2015
Aș fi vrut acum, aidoma fiecărui fermier, să adun și să împart din belșugul anului pe care tocmai ne pregătim să-l încheiem. Asta și-ar fi dorit, cu siguranță și mai marii noștri, numai că după un an cu atâtea probleme, inclusiv de natură socio-politică, este greu să împarți din puținul avut la îndemână, mai cu seamă când toți vor să prindă halca cea mare.
Până la urmă, 2015 a fost un an de care n-avem a ne plânge, dar nici nu i-am vrea pe următorii la fel. Să ne dorim, așa cum se obișnuiește a ne ura la finele unui an, ca următorul să fie mai bogat, iar din ce se-adună să se înfrupte cei care-au zămislit bogăția din hambare.
Ne stau la îndemână multe elemente prin care am putea caracteriza faptele noastre din acest an. Le-am prezentat în paginile revistei ori de câte ori ne-au fost la îndemână și-am considerat oportună abordarea lor.
A fost un an cu bune și rele: probleme în agricultură – exces de umiditate, apoi secetă, inputuri scumpe, prețuri mici la valorificare, politici agricole ce n-au satisfăcut întotdeauna fermierii, apoi tensiuni politice cu consecințe sociale, capete căzute inclusiv în dizgrația neamului, în fine, un an ce nu a descreţit frunţile românilor.
Cele bune, se ştie, sunt mai repede uitate, poate şi pentru că sunt mai puţine decât cele amintite mai înainte. Probabil ar fi fost reţinute măsuri precum cele privind investiţiile în infrastructură, crearea de locuri de muncă, o mai bună susţinere a agriculturii şi a economiei româneşti în ansamblul ei, în fine, măsuri care să reprezinte interesul naţional (nu e o parafrazare a lui Oprea) şi să asigure un alt nivel de trai românilor.
De ceva vreme avem un nou guvern, de tehnocraţi se zice, emanaţie a străzii, spun politicieni dintr-o anumită parte a eşicherului politic, de la care însă se aşteaptă mult, numai că, la prima vedere n-a fost decât o… schimbare a domnilor, după cum aprecia un coleg de breaslă. Pentru că cei proaspăt veniți la cârmă, vor nu vor, trebuie să continue proiectele lăsate de predecesorii lor și susținute politic, neavând puterea și nici timpul necesar să-și pună în practică propriile intenții.
Una peste alta, încheiem un an tulbure încă, cu papornița tot goală, privind îndurător la cei cărora le dăm cu carul și ne dau cu lingurița. Poate pentru un Crăciun, un An Nou și alte câteva evenimente pe care ne încăpățânăm să le sărbătorim păstrându-ne obiceiul din neam în neam. Și ca să ne „îmbunătățim“ imaginea în fața străinătății, le sărbătorim și pe-ale lor. Că de, ce-i la alții poate-i mai bun. Intrăm și noi în rândul lumii, măcar așa, că doar și alții ne-au intrat în bătătură. Cu sau fără voia noastră.
Ion Banu
