Spre istorica democraţie

Referindu-mă la fenomenul migraţionist, poate cel mai… sufocant pentru Europa – ca să nu spun nociv – din ultimele câteva sute de ani, ar putea spune cineva de ce-i treaba mea asta?!

Apoi, chiar aşa, de ce trebuie să mă preocupe pe mine, un ins ce n-are treabă cu politica, cu administrarea ţării, cu stăpânirea de la vestul sau estul continen­tului, hoardele de migranţi ce cutreieră bătrânul continent, mai gata să-l sufoce.

Ei bine, oricine aude despre ceea ce se întâmplă şi priveşte zecile de mii de bărbaţi, femei cu copii în braţe veniţi de oriunde în căutarea, se spune, a unei vieţi mai bune decât în ţinuturile lor de origine, nu poate fi indiferent, decât dacă nu-i pasă nici măcar de propria-i existenţă.

Europa, mai ales vestul ei, era deja un ţinut al tuturor, sufocat de o diversitate de etnii originare din mai toate colţurile lumii. Mai cu seamă din fostele ei colonii. Şansa lor şi neşansa celor care au vrut să arate lumii întregi ce bine-o duc în istorica lor democraţie.

Aud păreri diverse, dar niciuna care să reflecte realitatea, care să scoată în evidenţă cauzele fenomenului migraţionist.

Să nu uităm, ori să neglijăm a lua în seamă că cei care năvălesc acum în Europa vin din zonele în care avarii lumii au creat diversiuni, conflicte armate, sub masca întronării aşa-zisei democraţii, pentru a cuceri bogăţii fără să le pese de consecinţe. Specific popoarelor migratoare de când ele au început să se organizeze în comunităţi.

Acum, mai marii continentului se întreabă cum să gestioneze mai bine situaţia. Celor de dincolo de Europa, dar nu doar lor, nu le pasă. Bine că… „s-au văzut cu sacii-n căruţă“.

Din păcate, ceea ce se întâmplă este dramă şi pentru unii şi pentru alţii. Nu-i puţin lucru să parcurgi mii de kilometri în căutarea unei vieţi mai bune, cum nici pentru cei sortiţi de-acum să-i primească, să-i hrănească, să le dea de lucru de vor avea unde, nu e uşor. Să nu mai vorbim de temerile privind pericolul terorist.

Sub presiunea situaţiei deja create au început calculele şi împărţeala: câţi din migranţi să ajungă într-un loc sau altul, într-o ţară sau alta. Şi ca să le fie mai uşor unora, au pus din greutăţile lor şi pe umerii celor care n-au luat vre-un şfanţ vreodată de la alţii. E drept? Lăsăm istoria să judece, de n-o fi prea târziu.

Dar până atunci, „ţărişoara noastră“, ca să parafrazez un bătrân trecut prin multele nevoi ale ţării în cei peste optzeci de ani ai săi, este nevoită să suporte ceea ce nu merită. De fapt, greşelile altora făptuite în decursul a cel puţin câteva zeci de ani. Greşeli din care unii măcar au câştigat ceva, noi însă, NIMIC.

Şi până la urmă, n-ar fi rău dacă pe cei ce vor să vină pe tărâmurile noastre i-ar atrage şi munca, fie şi în agricultură. Numai că nu prea am văzut arabi cu hârleţul în mână.

Ion Banu