Şcoala, lăcaş de cult sau de cultură?!
Şcoala, alături de familie, a avut întotdeauna rolul său în educarea tinerei generaţii, iar dascălii menirea de a deschide căile spre cunoaştere.
Biserica la rândul său, prin cei a căror menire era de a aduce cuvântul Domnului printre enoriaşi, ar fi trebuit să vină cu elemente noi, specifice rolului declarat, în ceea ce priveşte educaţia populaţiei în general.
Istoria a dovedit însă că această instituţie, indiferent sub ce tutelă religioasă s-a manifestat, nu întotdeauna şi-a jucat
Vremea socotelilor
Se spune că presa este a patra putere în stat. Sau, „câinele de pază al democraţiei“. Poate, dar numai atunci când interesele generale, semnalate de aceasta, coincid cu cele ale politicienilor. Ori măcar cu ale unora dintre ei. Altfel, presa nu face decât să fredoneze melodia maselor nemulţumite pe care nimeni n-o aude.
Nu cred să fi existat cineva după ’90 care să nu fi citit sau auzit despre… gogomăniile mai marilor vremii semnalate de presă!
Fără
Banii înapoi în visterie
Asta cer românii tot mai insistent, apreciind prestaţia justiţiei din ultima vreme pentru „curajul“ de a da piept cu cei care şi-au socotit ţara ca sursă de venituri pentru propriile interese.
Capabili de orice pentru a-şi atinge doar propriile interese, inşii au nesocotit până şi cele mai elementare priorităţi ale românilor, ale celor care i-au legitimat uneori pentru înalte funcţii în stat.
Cum altfel am putea califica abordarea celor îndrituiţi să ne reprezinte în
Sub semnul dezordinii
De mai bine de douăzeci de ani ţara se află întru-un continuu proces de descentralizare şi reorganizare, credinţa multora fiind aceea că doar astfel activitatea economică şi administrativă va fi mai eficientă. Din păcate măsurile nu s-au dovedit întotdeauna a fi cele mai bune, dovadă fiind starea actuală a economiei.
În ceea ce mă priveşte nu voi face referire la economia ţării în ansamblul său, despre care mai tot românul ştie de-acum cât s-a vândut pe mai nimic unor samsari de ocazie
Mai multe articole …
Pagina 62 din 77