Ziua Cooperativelor de Cultură Mare, ediţia a V-a 2020

Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), în parteneriat cu Euralis Semințe, a organizat Ziua Cooperativelor de Cultură Mare, ediția a V-a, în ziua de 30 ianuarie, la Hotel Phoenicia, Bucureşti.
Cooperativele agricole consolidează mediul rural românesc
Principalul obiectiv al evenimentului a fost promovarea cooperativelor agricole ca model de reușită în structurarea unei mai bune guvernanțe a agriculturii românești, de aceea Mircea Paul Băluță, președintele UNCSV, a abordat tema cu privire la „necesitatea consolidării cooperativelor agricole din România“. „Este un eveniment important pentru noi – și sperăm că și pentru cei prezenți – pentru a lua contact cu ceea ce înseamnă cooperativele în România. Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal este o organizație tânără și foarte prezentă în activitatea de reprezentare în dialogul public cu autoritățile, cu mediul asociativ, în sensul de a reprezenta foarte bine interesele fermierilor în cooperative și ale cooperativelor în mediul economic actual. Avem o serie de realizări și provocări pe care le-am obținut deja; este vorba de implementarea facilităților fiscale cu ajutorul factorului decizional, responsabil din Ministerul Agriculturii. Cooperativele reprezintă o bază solidă de asociere, de existență, de dezvoltare și de consolidare a mediului rural românesc“, a adăugat Mircea-Paul Băluţă, președinte UNCSV.
UNCSV a fost fondată de opt cooperative în 2017. În prezent, fac parte 24 de cooperative agricole active în sectorul vegetal, iar la începutul anului 2021 uniunea își propune să ajungă la 50 de cooperative de cultură mare funcționale din punct de vedere comercial. Florentin Bercu, director executiv UNCSV, a vorbit celor prezenți atât despre cifra de afaceri și profitul membrilor, cât și despre realizările obținute. „Până în anul 2021, ne dorim să ajungem la 50 de cooperative funcționale. Cifra de afaceri a membrilor UNVSV a evoluat încă de la înființare, constant, precum și profitul membrilor noștri, ținând cont că în cadrul cooperativelor agricole de cultură mare avem anumite specificități unde profitul mediu brut este de aproximativ 1,5%. Șapte din top 10 cooperative de cultură mare sunt membre UNCSV, iar primele 25 de cooperative de cultură mare, la nivel național, sunt înscrise în UNCSV; membrii noștri organizează 80% din totalul cifrei de afaceri și 33% din profitul generat de cooperativele de cultură mare. Dintre realizările noastre putem menționa operaționalizarea integrală a facilităților fiscale, îmbunătățirea cadrului specific cooperativelor agricole în relația cu autoritățile, creșterea numărului de proiecte accesate“, a mai specificat Florentin Bercu, director executiv UNCSV.
10 ani de activitate: „Dobrogea de Sud“
Una dintre cooperativele agricole de succes prezentate în cadrul întâlnirii a fost Dobrogea de Sud, ce a sărbătorit de curând 10 ani de activitate. Ionuț Lungoci, directorul executiv, a vorbit despre membrii cooperativei și problema asocierii fermierului român. „Cooperativa agricolă Dobrogea Sud, membră a UNCSV, exploatează o suprafață de teren de 19.000 ha. De exemplu, la o astfel de suprafață este foarte greu să te descurci în situația în care fermierul român este oportunist de foarte multe ori din punctul de vedere al asocierii; eu nu văd o problemă neapărat asocierea în cooperativă, ci în general este destul de greu să lucrezi cu vecinul, mai ales când punem banii în comun“, a mai spus Ionuț Lungoci.
Beatrice Alexandra MODIGA
cooperative agricole, UNCSV, Florentin Bercu
- Articol precedent: Alcedo şi Vantage: Parteneriatul fermierilor pentru „agricultura iscusită“ a zilei de azi!
- Articolul următor: Bursa profitabilității în agricultură