A-nceput numărătoarea inversă
Au trecut mulţi ani şi-or mai trece poate la fel de mulţi până ne vom găsi drumul. Am pornit pe o cărare pe care o vedeam dreaptă acum mai bine de două decenii, dar am dat prea repede peste o răscruce, apoi peste alta şi alta, parcă înadins făcute de cineva ca să nu ne găsim prea repede rostul.
Am privit în jur, am pus mâna streaşină la ochi, poate-poate vedem capătul... Am ascultat glasul primilor iviţi în cale şi-am pornit iarăşi la drum, dar tot prin pustii. Iar când, în fine, am ajuns undeva, Dumnezeu ştie unde, am fost primiţi cu surle şi trâmbiţe într-o mare casă.
Cineva îi numără pe cei aflaţi înăuntru. Erau vreo douăzeci şi cinci la o masă, care ne priveau, unii bănuitori, alţii zâmbind în colţul gurii. Ultimii ştiau poate că aveau, în fine, prilejul să înşface câte ceva din straiţele noastre. Şi tot înşfacă de vreo şapte ani, başca ce-au făcut-o mulţi mai înainte, pe când eram încă în pribegie. Adică în căutarea rosturilor noastre. Ne-am regăsit, dar tot nu suntem noi. Când credeam că l-am prins pe Cel de Sus de picior cineva ne-a tăiat mai întâi un deget, apoi mâna toată. Aşa că nu mai avem nicio şansă de a redeveni măcar ce-am fost. Cel puţin, nu prea curând.
Ne-a mai rămas o singură şansă, aceea a împlinirii visurilor noastre de cei care-or veni după noi. Dar pe ce temelie se vor aşeza? Deocamdată este atât de şubredă încât nici că se poate consolida prea devreme. Poate doar peste încă vreo 20 de ani? Cine mai ştie…
Dar să ne întoarcem la anul pentru care a început numărătoarea inversă. Un an care nu se poate spune că se deosebeşte prea mult de cei de dinainte. Multe promisiuni şi vorbe goale, lupte politice, scormonitori după bani mulţi şi câte altele care-au făcut economia să sucombe. Şi cum de un organism bolnav se leagă mai toate „boalele“, ne-au mai trebuit pe cap şi nişte cămătari care ne-au făcut şi mai săraci. Ne-au dat cu o mână şi ne iau cu zece. Şi măcar de-am fi făcut ceva cu banii luaţi. Peste o sută zece miliarde de euro împrumutaţi care nu prea se regăsesc în economie, în investiţii care să aducă plus-valoare. Se regăsesc însă în vile, maşini de lux şi în cadouri electorale. Iată ce-am putea număra după un an şi după mulţi la fel.
Ce-a mai rămas din economia de altădată? Doar pământul care ne ţine şi ne întreţine. Cât mai e şi cât o să mai rămână după liberalizarea vânzării lui oricui şi de oriunde.
Nu-i bai că vin „investitori“ să lucreze ce noi nu putem. Bai este că mulţi dintre ei îşi vor strânge toamna bocceluţa pe care şi-o vor duce la ei acasă. Noi, români buni la suflet şi cu dare de mână, le deschidem poarta şi le urăm şi drum bun. Chit că n-o s-avem ce pune pe masă a doua zi.
Uşor de manipulat mai suntem… Când ne vom trezi? Poate la sfârşit de an, când va trebui să tragem linie. Oare? Tot tragem linie de vreo douăzeci şi ceva de ani şi tot la fel iese. Poate acum va fi altfel. Şi dacă nici acum, poate la anul şi la mulţi ani. Chiar aşa:
„La mulţi ani, români!“
Să ne urăm sănătate şi belşug în ţară şi în case. Măcar acum, la un an odată.
Ion Banu
