Parlamentul European respinge clasificarea soiei ca materie primă cu risc ridicat ILUC. Forumul APPR: „Un semnal important pentru agricultura românească”
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) salută votul exprimat miercuri, 8 iulie 2026, în Parlamentul European, prin care a fost susținută obiecția la actul delegat ce ar fi clasificat soia drept materie primă cu risc ridicat de schimbare indirectă a utilizării terenurilor (ILUC).
Potrivit reprezentanților Forumului APPR, decizia Parlamentului European transmite un mesaj clar că politicile europene privind biocombustibilii și sustenabilitatea trebuie fundamentate pe criterii științifice, proporționale și adaptate realităților regionale, evitând abordările uniforme care tratează în mod identic contexte agricole diferite.
Organizația precizează că s-a implicat activ în acest dosar încă din fazele incipiente, prin transmiterea unei poziții oficiale și prin furnizarea de argumente tehnice privind rolul strategic al culturii de soia pentru agricultura din România.
Totodată, Forumul APPR a purtat un dialog constant atât cu eurodeputații români din toate grupurile politice, cât și cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea susținerii unei poziții echilibrate în interesul fermierilor români.
România se numără printre principalii producători de soia din Uniunea Europeană, această cultură având o importanță strategică pentru dezvoltarea sectorului proteinelor vegetale, reducerea dependenței de importuri și consolidarea autonomiei alimentare europene.
Reprezentanții Forumului APPR subliniază că soia cultivată în Uniunea Europeană provine de pe terenuri agricole existente și este produsă în condiții stricte privind protecția mediului, clima și biodiversitatea, fără a putea fi comparată cu producția din regiuni unde există riscuri reale de defrișări sau de conversie a ecosistemelor naturale.
În opinia organizației, o clasificare generală a soiei drept materie primă cu risc ridicat ILUC ar fi afectat perspectivele de dezvoltare ale sectorului, descurajând investițiile într-un domeniu pe care Uniunea Europeană îl consideră prioritar.
De asemenea, fermierii ar fi fost privați de avantajele unei culturi care, pe lângă valoarea economică, contribuie la rotația culturilor, fixează azotul în sol, îmbunătățește fertilitatea terenurilor și reduce necesarul de îngrășăminte chimice.
Forumul APPR le mulțumește eurodeputaților români care au susținut o abordare realistă și echilibrată în acest dosar, indiferent de apartenența politică. Organizația adresează mulțumiri speciale lui Daniel Buda (PNL/PPE), Mariei Grapini (PSD/S&D) și Georgianei Teodorescu (AUR/ECR) pentru implicarea și sprijinul acordat.
„Pentru fermierii din România, acest vot este un semnal important că vocea lor contează la nivel european. Nu putem construi politici sustenabile prin soluții generale, care nu țin cont de realitatea din teren.
Soia produsă în România și în Uniunea Europeană trebuie analizată distinct, în funcție de originea și condițiile reale de producție. Forumul APPR va continua să susțină, în dialog cu instituțiile europene și naționale, politici agricole bazate pe date, proporționalitate și respect pentru fermierii care produc în conformitate cu standardele europene”, a declarat Cristina Cionga, director adjunct al Forumului APPR.
În continuare, organizația consideră că responsabilitatea revine Comisiei Europene, care ar trebui să revizuiască actul delegat astfel încât obiectivul combaterii defrișărilor să fie păstrat, dar evaluarea materiilor prime să fie realizată diferențiat, în funcție de origine și de riscurile reale asociate fiecărei categorii de producție.
Forumul APPR anunță că va continua să monitorizeze evoluția acestui dosar și să colaboreze cu partenerii europeni și autoritățile române pentru elaborarea unor politici agricole care să asigure atât protecția mediului, cât și competitivitatea fermierilor europeni.
Sursa: Forumul APPR
agricultura, Comisia Europeana, Uniunea Europeana, soia, sector vegetal, cultura de soia, Parlamentul European, proteine vegetale, Forumul APPR