Minciunelele copilăriei
Foarte gustoase și ușor de făcut, uscățelele sau minciunelele sunt bunătățile copilăriei, acele dulciuri pe care le făcea bunica. Crocante și dulci, acele gogoșeli mici acoperite cu zahăr din belșug ne strângeau pe toți în jurul mesei la povești.
Ingrediente:
- Ouă – 3 bucăți;
- sare – un vârf de cuțit;
- făină – cât cuprinde, până se formează un aluat;
- zahăr pudră pentru ornat (2-3 linguri);
- zahăr vanilinat – un pliculeț.
Preparare
Ouăle se bat cu un tel, se adaugă sarea și treptat
De unde?
Toţi avem avem speranţe, visuri, lucruri de făcut, lucruri de care am uitat sau de care ne-am amintit!
O lume ciudată, plină de neînţelegeri şi nonsens, prea multe lucruri vagi ce depăşesc logica raţiunii, de unde atâtea vin, dar nu ştim unde ajung.
Am început vorbind vag despre ceva de care toţi suntem dependenţi, îi folosim deşi nu întotdeauna le ştim provenienţa. Vorbesc chiar despre bani.
De multe ori vedem în jurul nostru tot mai mulţi oameni care îşi etalează bolizii de lux, vorbesc cu
Pâinici cu rozmarin, busuioc și nuci
Una dintre rețetele vechi, întâlnite des la mănăstirile grecești și cretane, este cea a pâinicilor cu ierburi aromatice – rozmarin, busuioc – și nuci sau muguri de pin. Firește, în funcție de preferințele fiecăruia, în loc de rozmarin și busuioc se pot adăuga orice alte astfel de plante. O variantă ar fi crearea unui amestec de ierburi aromatice diferite pentru obținerea unui gust mult mai interesant.
Ingrediente:
- 1 kilogram de făină* (putem combina făină albă cu făină integrală de grâu, de
retete, busuioc, nuci, retete traditionale, painici, rozmarin
Vreau să merg la școală
Deși sunt la finalul anilor de studiu din ciclul liceal, mă tot gândesc la cum aș fi resimțit acești 4 ani dacă puteam veni cu inițiative noi, dacă puteam exprima liber modul în care văd și înțeleg lucrurile. Școala să ne fie acel loc în care să știm că putem fi noi, că mereu vom avea un dascăl care să înțeleagă schimbările prin care trecem, dar mai ales viteza schimbărilor noastre ce continuă să tot apară până la finalul ultimului an de facultate.
Nu cu mult timp în urmă am fost în vizită la
Mai multe articole …
Pagina 51 din 103