Iniţial retrase şi ferite de aşezări şi oameni, în locuri parcă predestinate pentru adâncă şi smerită meditaţie şi credinţă, în mijloc de păduri şi aproape de crestele semeţe ale munţilor, mănăstirile de pe Valea Teleajenului, judeţul Prahova, sunt astăzi aproape la fel de vizitate ca şi staţiunile balneo-climaterice aflate în această zonă.

Mănăstirea din pădure

Când urci dinspre Măneciu spre Cheia, primul locaş de cult care îţi răsare în faţă este Mănăstirea Suzana. Aflată la stânga şoselei, înconjurată de pădure, mănăstirea îşi ridică turlele spre cer în aburi serafici de ceaţă. De jur-împrejurul bisericii, căsuţele curate şi mereu dereticate ale măicuţelor dau senzaţia unui sătuc populat doar de miresele Domnului Iisus. Cu toate acestea, nici n-ai zice că aici locuiesc numai femei, pentru că o linişte adâncă învăluie întregul aşezământ. Dintre toate maica stareţă a fost mai vorbăreaţă, povestindu-ne istoricul mănăstirii şi despre neajunsurile pe care, de!, ca femei, le resimt mai mult ca fraţii lor întru credinţă, călugării. Mănăstirea este situată la o distanţă de 40 km de oraşul Vălenii de Munte, fiind aşezată pe un tăpşan înconjurat de păduri de brazi şi fagi. Pe aceste locuri, prima aşezare monahală a fost ridicată în anul 1740, cu o biserică din bârne de lemn ce purta hramul „Sf. Ierarh Nicolae“, hram pe care îl are şi astăzi. Numele de Suzana îl moşteneşte de la ctitora Stanca Arsica din Săcele, Braşov, care, călugărindu-se, s-a numit Suzana. Biserica din lemn a durat 100 de ani şi, devenind necorespunzătoare, a fost înlocuită cu alta din zid, dar şi aceasta s-a năruit la un cutremur.

Dirijorul Ionel Perlea a avut mătuşi stareţe

Actuala biserică a fost construită între anii 1880-1882, în vremea stăreţiei maicii Natalia Perlea, mătuşa marelui dirijor Ionel Perlea, şi cu ajutorul ctitorului Filip Treti şi al altora. Pictura bisericii, executată în ulei şi admirată de numeroşi vizitatori, se datorează maestrului Petre Nicolau, ucenic al lui Gheorghe Tattarescu, şi a fost restaurată în anul 1976 de pictorul Gheorghe Vînătoru. Mănăstirea mai are încă o bisericuţă cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, care a fost construită în anul 1911, în vremea maicii stareţe Tormaida Perlea. Într-un spaţiu special amenajat mănăstirea deţine şi expune o colecţie de icoane pictate pe lemn şi pe sticlă, numeroase cărţi vechi cu scriere chirilică, precum şi alte obiecte de cult. Întregul ansamblu al mănăstirii a fost restaurat între anii 1965-1970, în timpul patriarhului Justinian, dându-i-se o nouă şi frumoasă înfăţişare.

Icoana făcătoare de minuni

În biserica mare, în naos, se află icoana Maicii Domnului – Maica Milostivirii. Călugăriţele din mănăstire au numit-o aşa gândind că „Maicii Domnului i se datorează existenţa mănăstirii cu viaţa călugărească ne-ntreruptă de la întemeiere şi până astăzi“. Sunt confirmate de documente frecventele jafuri ale tâlharilor şi hoţilor de cai care prădau până şi pivniţele maicilor, furându-le proviziile. De multe ori, spun legendele, a intervenit Milostivirea Maicii Domnului învăluind colina mănăstirii într-o negură de ceaţă, făcând ca prădătorii să treacă pe lângă mănăstire fără s-o zărească. La ultimul jaf, când arhiva mănăstirii a fost distrusă, icoana a lăcrimat, martore fiind călugăriţele de atunci, care au transmis mai departe evlavia faţă de această icoană.

Paul Rogojinaru