Romania

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ Izvoru Mureșului, chipul luminat dintre munți

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ Izvoru Mureșului, chipul luminat dintre munți
Distribuie:  

La talpa masivului Hășmașului Mare, într-o pace dumnezeiască plină de verdeață, har și rugă zilnică, te lași purtat de aerul atât de curat ce te îndeamnă spre inima binecuvântatei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului“ Izvoru Mureșului.

Ctitoria și arhitectura mănăstirii au fost realizate în anul 1996 cu bunăvoința Înaltpreasfințitului Ioan, cel care a reabilitat mai multe lăcașuri de cult din zona Olteniei, printre care Tismana, Lainici, dar și Așezământul Românesc din Ierusalim.

La sfințirea mănăstirii din anul 2000 au luat parte Preafericitul Patriarh Teoctist, numeroși preoți și episcopi, ce au închinat rugăciuni și cântări bisericești spre mulțumirea acestui dar neprețuit de care se bucură familiile comunității, dar și pelerini de pretutindeni.

Ca-ntr-un basm se deschide în acest spațiu poarta de stejar frumos decorată cu fier meșteșugit în vremurile de demult, iar apoi te îmbată mirosul florilor și albul lăptos al construcțiilor. Totul este atât de perfect, semn că truda celor care se îngrijesc de loc nu a rămas indiferentă la întâlnirea ochilor cu drumul făcut din piatră cubică, ferestrele unde se apleacă frumoasele flori, icoana din mozaic a Maicii Domnului ori troița maramureșeană.

Biserica în formă de cruce sugerează amprenta bizantină, iar construcția are picături din arhitectura muntenească a perioadei domnitorilor Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Frumusețea picturală a fost atent mânuită de Liviu Dumbravă în tehnica frescă. Pentru sculptura catapetesmei a fost folosit lemn de păr, ornamentul fiind inspirat după modelul iconostasului de la Mănăstirea Dealu.

Regăsim aici o mică parte din moaștele Sf. Ierarh Nicolae aduse din Bari. Peste 2.000 mp de pictură executată după ordinea iconografiei bizantine te uimesc prin coloritul fabulos, atât de prezent, fresca este un adevărat tratament al inimii și sufletului doar printr-o privire, chiar și fiind trecătoare.

Cu picturi ce evocă dragostea pentru aproape, milostivirea pentru cei nevoiași, Clopotnița este soarele prin care treci pentru a simți atingerea umbrelor de binecuvântări.

Arcuite în stil brâncovenesc, ferestrele chiliilor de maici impresionează prin solemnitatea lor, stau frumos ghemuite sub acoperișul închis la culoare, fiind un contrast atât de plăcut sub cerul ca de cerneală picurată în apă. Tehnica frescă este prezentă și aici, pereții sunt adevărate evocări de la începuturi până la sfârșitul lumii cu secvențe lumești și bisericești. Decorat cu chipurile sfinților români, parterul chiliilor amintește despre martiri, ctitori, mărturisitori ai neamului românesc, toate într-o cronologie temeinic gândită.

La Casa duhovnicului regăsim picturi cu teme specifice pentru întâmpinarea pelerinilor.

Mănăstirea este atât de bine îngrijită de cele douăzeci și cinci de maici, precum și de maica stareță Stavrofora Miriam Oprea și părintele Protosinghel Emanuel Manța. Atelierele de pictură unde se pictează icoane pentru catapetesme, icoane pe piatră, de sculptură unde se sculptează troițe, de croitorie unde se fac veșminte pentru preoți, de tâmplărie sunt dovada trudei maicilor și a silinței lor neîntrerupte.

Ca o ciupercuță pură, aranjat cu arce treflate, Aghiazmatarul este locul unde poți sta în tihnă și clipele par a fi ținute în loc; aici au loc slujbe în zilele de hram. Băncuțele, clopotul și toaca, icoana Maicii Domnului sunt detaliile ce atrag atenția oricărui credincios, dându-i smerenie și reflectare.

Nu lipsește din acest colț de rai magazinul bisericesc, de unde se pot achiziționa obiecte precum icoane, veșminte confecționate manual în atelierele de aici, troițe sau alte lucruri pentru lăcașuri de cult sau casele pelerinilor.

Am lăsat în urmă imaginea unui dar dumnezeiesc, în care stau laolaltă încercări ale vieții mângâiate de cuvintele înțelepte ale duhovnicului, culoarea pură din icoane și picturi în care speranța nu cade niciodată, aerul din care am inspirat binecuvântare, iar acum, cu zâmbetul larg și inima deschisă mai întorc privirea încă o dată spre acest spectacol al naturii în mijlocul căruia stă, luminată, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ Izvoru Mureșului.

Aurora GRIGORE

Manastirea Adormirea Maicii Domnulu, Izvoru Muresului

Alte articole:

Schitul Crasna, o oază de liniște și rugăciune

Sfinții ne pot fi prieteni. Dacă-i lăsăm!

Căpriana, unica mănăstire voievodală din Moldova

Ctitoria lui Ștefan de la Episcopia Hușilor

Pe urmele Părintelui Cleopa în Munții Stânișoarei

Biserica rupestră Corbii de Piatră

Cele mai vechi biserici din România