„Fără credință, lumea ar dispărea“. Rânduri pentru... suflet

„Credința își păstrează același rol constitutiv în toate timpurile și societățile și este legată de adâncimea omului, de ceea ce este adevărat în el. În fiecare dintre noi este așezat Dumnezeu. Dar ce este important, și o confirmă și antropologia modernă, este că Dumnezeu ne dăruiește nu doar chipul său, ci și suflet și timpul vieții. Sunt daruri, altminteri spus. Suntem, cum spune teologul grec Zizioulas, ființe care împrumutate. Nu avem nimic de la noi. Totul este de la Dumnezeu. Prin urmare nu putem să înțelegem și să răspundem la întrebările vieții dacă nu ne raportăm la ceea ce am primit de la Dumnezeu. Fără credință, omul nu poate găsi răspuns nici măcar la întrebările cele mai banale ale vieții.

Trebuie să creezi în tine. În ce formă, în ce sens? În tine ca fiind o creatură distinctă de tot ceea ce există în univers. Prin ce te poți distinge? Prin suprafirescul din tine, adică prin divin. Dacă nu crezi în această parte a ta, nu ai răspuns la întrebările vieții. Fundamentul oricărei întrebări este credința. În momentul în care nu mai există credință, nu mai există lume. Nucleul conservator și consacrator al unei ordini în lume este credința.

Fără credință, omenirea ar realuneca în barbarie și, bineînțeles, în dispariția totală. Din punctul acesta de vedere, absența credinței, atunci când s-ar produce, ar fi și semnul sfârșitului. Este ca atare mărturisit de Sfântul Ioan Bogoslovul, care primește, în timpul exilului său pe insula Patmos, prin revelație, Apocalipsa. În același timp, la Roma, se sărbătorea în fast apoteoza împăratului. Dar cine mai știe de zeificarea împăratului? În schimb, toată lumea cunoaște apocalipsa“, prof. dr. Ilie Bădescu – director Institutul de Sociologie (Academia Română).

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 57