Povestea Schitului Ceptura

Ceptura, județul Prahova, o comună în care vremurile au amestecat viile și cărbunii, într-o conviețuire nepotrivită. Exploatarea cărbunelui a încetat să mai fie o afacere după 1990. Viticultura însă a prosperat, cel puțin în anii din urmă, după o perioadă de decădere de aproape un deceniu și jumătate. Comuna prosperă și ea de la un an la altul. Pesemne așa or fi dorit „Sf. Împărați Constantin și Elena“, ocrotitorii pe care i-au ales pentru aceste meleaguri călugării de la Căldărușani care au ridicat, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, un schit printre podgoriile Cepturei. Așezarea monahală a fost zidită întâi ca metoc al mănăstirii din Gruiu-Ilfov. Un secol avea să existe schitul. O sută de ani mai târziu, călugării au fost alungați de comuniști, iar biserica a devenit depozit de materiale al unui fost IAS. Pe ruinele de demult, alți călugări și preoți au rezidit, după anul 1996, așezământul monahal, punându-l sub același sfânt hram protector.

Vechea mănăstire a fost desființată în anul 1959. După izgonirea călugărilor, a rămas aici de veghe părintele Iezechiel, care s-a adâncit în viața duhovnicească, trăind din hrana adusă de credincioși. După trecerea acestuia la Domnul, chiliile au fost transformate în grajduri, iar biserica a fost neglijată. Și astăzi circulă tot felul de povești pe seama puterii care a ținut zidurile în picioare. Prima dată, biserica trebuia să fie transfor­mată într-un depozit de butoaie. Pentru că unul dintre acestea a strivit, în cădere, piciorul unui muncitor, oamenii au văzut în acest incident un semn divin și au renunțat la noua destinație. Pe urmă, lăcașul a fost umplut cu viță-de-vie, special pentru a i se da foc. Dar nici acest lucru nu a fost dus la capăt. Un timp a ajuns depozit de pesticide. Mai târziu, unul dintre directorii IAS-ului a vrut să dărâme biserica, socotind că zidurile s-au șubrezit și ar prezenta pericol de prăbușire. Un inginer s-a rugat de director s-o mai lase o vreme pentru că s-ar mai putea depozita câte ceva în ea. Până la urmă, lăcașul s-a ruinat de la sine. Un clopot însă a rezistat în timp. Înainte de a pleca din schit, ultimii călugări au îngropat clopotul în partea stângă a bisericii. După 1989 l-au dezgropat, l-au dus la Mănăstirea Jercălăi, iar astăzi se află din nou la Ceptura.

Reînviată din propria cenușă

În 1996, la cererea părintelui paroh Șendroiu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînființarea schitului ridicat, în 2009, la rang de mănăstire. Primul care a ajuns aici, în 2010, a fost părintele Teodosie Ciochină, care a trăit vreme de șase ani aproape în pustnicie, locuind într-un container de fier. În 2015 a venit la Ceptura și părintele Augustin Mâzgoiu, starețul așezământului, care a slujit vreme de două decenii la Crasna. Obștea este formată din cei doi părinți și câțiva călugări care vin să ajute la treburi. Biserica, denumită „a călugărilor“, este din zid de cărămidă, în formă de navă, cu altar, naos și pronaos. Altarul, cu catapeteasma din lemn, este luminat de o fereastră la răsărit și alta mai mică, la nord. Naosul și pronaosul primesc fiecare lumină de la câte o fereastră așezată pe zidul din sud și din nord. Pe pronaos se află o turlă înfundată de formă pătrată. Intrarea se face prin sud, pe o ușă din lemn. Pardoseala este din lespezi de piatră. Acoperișul a fost refăcut anii trecuți, dar schitul are nevoie de multă altă trudă pentru a căpăta statutul care i se cuvine.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 56