Biserica „înviată din morți“
Monument istoric de importanță națională, biserica din lemn din satul Gersa I, cunoscută sub numele de biserica din Grui, a fost restaurată cu bani europeni în anii 2010-2011 și reintrodusă apoi în circuitul turistic al comunei Rebrișoara și al județului Bistrița-Năsăud. Valoarea totală a proiectului a fost de 1,729 milioane de lei, din care fonduri nerambursabile – 1,424 milioane de lei.
Începuturile acestei bijuterii de arhitectură țărănească din comuna Rebrișoara, satul Gersa I, ar trebui
Mănăstirea lui Negru-Vodă și un uriaș ce privește spre cer
Mulți dintre noi am trecut adesea pe drumul dintre Pitești și Câmpulung, grăbiți să ajungem la prima Curte Domnească a Țării Românești și apoi, mai departe, în noile stațiuni de la poalele munților: Rucăr, Moinești, Bran etc. Dar în drumul nostru grăbit nu am băgat de seamă, probabil, decât numele comunei Cetățeni. Și păcat, pentru că pe teritoriul acestei localități se află unul dintre locurile cele mai încărcate, deopotrivă de istorie și mistere, din sudul României.
O
Mănăstirea Clocociov, colțul de Rai al Olteniei
Când am ajuns prima oară la Mănăstirea Clocociov am asemănat-o cu Voronețul Bucovinei și cu Agapia Neamțului. Asemănarea nu ține de arhitectura celor trei sfinte lăcașe ori de picturi, ci este impresia generală pe care am dobândit-o după vizitarea întregului ansamblu mănăstiresc.
Situată la marginea orașului Slatina, județul Olt, Mănăstirea Clocociov are o istorie aparte deoarece nu este cunoscut numele ctitorului, însă atestarea documentară există încă din vremea lui Neagoe Basarab. Un
Raiul de la Piatra Fântânele
Pasul Tihuța sau Pasul Bârgăului din Piatra Fântânele, cel mai estic sat al comunei Tiha Bârgăului; un ținut de-o frumusețe rară, situat la întretăierea Munților Călimani și Rodnei, loc de veghe întru-veșnicia românească a Bucovinei și Ardealului. Vorba unuia dintre călători, „natura este atât de bogată încât poți zice că a descălecat Dumnezeu pentru fericirea celor care locuiesc aici“. Natură, e adevărat, unică, dar și trai uneori anevoios.
Călătorul nici n-ar ști ce să admire mai întâi
Piatra Fantanele, Pasul Tihuta, Pasul Bargaului, Tiha Bargaului
Mai multe articole …
Pagina 25 din 29