Cotmeana, cea mai veche așezare monahală din Țara Românească
Despre Mănăstirea Cotmeana, situată în localitatea cu același nume, la jumătatea distanței dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea, se spune că este cea mai veche așezare monahală din Țara Românească și unul dintre cele mai importante monumente medievale din sud-estul Europei. Prima atestare documentară datează din 20 mai 1388, un hrisov al domnitorului Mircea cel Bătrân către Mănăstirea Cozia pomenind despre acest lăcaș. Surse istorice și deopotrivă ortodoxe atribuie
Sfinții ne pot fi prieteni. Dacă-i lăsăm!
Cernită în culorile calde ale amurgului gata să se stingă, Mănăstirea Radu Vodă din București aşteaptă smerită umbrele nopţii. Clopotul nu se tânguie, nici toaca nu îl strigă pe Dumnezeu. O linişte senină, aproape nefirească pentru un colţ de Bucureşti agitat, s-a aşternut peste această mănăstire. Oamenii urcă dealul spre ea tăcuţi. Cu un amestec de uşurare şi recunoştinţă pe chip. Se întorc la un sfânt despre care de multe ori am auzit vorbindu-se ca despre un
Căpriana, unica mănăstire voievodală din Moldova
Cel mai vechi și faimos așezământ monastic din țara de dincolo de Prut, Mănăstirea Căpriana, considerat și ultimul bastion al arhitecturii voievodale din Republica Moldova aparținând spațiului cultural românesc, este situat la 70 km de Albița, pe drumul raional 24, desprins din E 581 (Huși – Chișinău), în ținuturile deluroase acoperite de Codrii Lăpușnei de altădată. Istoria sa este indisolubil legată de voievozii moldavi și doar o mai mică perioadă – cea a
Ctitoria lui Ștefan de la Episcopia Hușilor
„Binecredinciosul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început și a zidit această biserică în numele sfinților slăviților și întru-tot lăudaților mai-marilor apostoli Petru și Pavel, care este în Huși pe Draslavat și s-a săvârșit în anul 7003 (1495), iar a Domniei-sale al 38-lea curgător, luna noiembrie 30.“ Aceasta este pisania, scrisă cu litere slavone, lăsată
Mai multe articole …
Pagina 28 din 29