Popas în Grădina cu Dovleci de la Bâldana
Ați fost înconjurați vreodată de sute de dovleci, toate mărimile și culorile? Sau v-ați dorit să petreceți astfel o zi de toamnă? Ei bine, acum este posibil pentru că în satul Bâldana din județul Dâmbovița, familia Chirilă a creat un univers în care dovleacul este piesa centrală. Mai mult decât o expoziție cu vânzare, o adevărată experiență pentru cei mari și cei mici.
Trecând prin județul Dâmbovița, n-am putut să nu observ că în fața multor porți puteam opri să cumpărăm dovleci, însă atunci când am ajuns în dreptul casei familiei Chirilă, mi-am dat seama că nu este vorba doar despre o modalitate de comercializare, ci o altfel de experiență pregătită de producători, așa că am oprit.
Aici am regăsit-o pe doamna Elena Pîrvu, acea bunică disponibilă să-și ajute cu plăcere copii și nepoții și care ne-a prezentat cu mândrie tot ceea ce fiul și nora ei au amenajat atât de frumos pe lângă casă.

Vorbim despre o experiență pe care o pi avea alături de întreaga familie, de fapt vorbim exact despre acel tip de activitate tot mai căutată mai ales de familiile cu copii din marile orașe, care încearcă să petreacă timp de calitate împreună. Zis și făcut, pentru că este deja al 4-lea an în care familia Chirilă își transformă propria curte.
Producători de legume fiind, aceștia au înțeles că toată luna octombrie este despre dovleci, așa că din cele 10 ha de teren pe care le lucrează, 3 ha au fost în acest sezon doar cu dovleci.
Din câmp, aceștia nu au ajuns în piață, la intermediari, sau în supermarket, ci în curtea casei, însă nu oricum, ci așezați într-un anumit fel, astfel încât vizitatorii să-i poată admira și chiar afla informații despre fiecare. Pentru că nu vorbim doar despre celebrii dovleci de pictat sau sculptat în această perioadă, ci și despre hibrizi potriviți pentru copt sau pentru supe și despre dovleci în diferite forme și culori, ce au rol decorativ.
Așezați încă de la poartă și pe lângă gard, dovlecii atrag ca un magnet vizitatorii, însă experiența adevărată începe dincolo de semnul expus la intrare care ne anunță că pășim în Grădina cu Dovleci.
Pe alee ne așteaptă un fel de Zâna Toamnă, adică o siluetă feminină formată din plante de porumb ajunse la maturitate, precum și alte elemente de sezon, cum ar fi frunze și este, bineînțeles, înconjurată de dovleci.
Mai apoi, fel de fel de locuri special amenajate pentru a face poze, unele cu baloți de paie, altele cu leagăne, cu preșuri din cordele, unele rustice, altele cu elemente moderne ce au ca inspirație Haloween-ul, cu alte cuvinte, locuri ideale pentru a surprinde în imagini amintirea unei toamne perfecte.

Regăsim și un loc special unde în weekend au loc ateliere de pictat pentru copii, un moment în care imaginația nu are limite, iar bucuria copiilor depășește amintirea oricărei zile toride petrecute pe câmp. La finalul traseului printre dovleci am regăsit și trei baloți rotunzi de paie desenați, dar nu oricum, ci cu emoticoane portocalii.
“De 4-5 ani organizăm o astfel de grădină, de la an la an a fost tot mai frumos pentru că celor tineri le vin tot mai multe idei și cred că acum este cel mai frumos. Cei care ne vizitează găsesc aici tot felul de dovleci, de decor, pentru bucătărie sau pentru pictat și sculptat.
Ne bucurăm că ceea ce facem este pe placul oamenilor. În weekend este foarte multă lume în curte și ne bucurăm, opresc și foarte mulți trecători, vin mămicile și cumpără copiilor dovleci pentru acasă, pentru școală sau grădiniță. Sperăm ca toată luna octombrie să avem deschisă poarta pentru cei care vor să vină printre dovleci”, a declarat doamna Elena Pîrvu.
Am putea spune că vorbim despre un exemplu de familie pentru care proverbul După muncă și răsplată, este unul cât de poate de potrivit. Pentru că au continuat drumul de la legumicultură la o altfel de activitate precum turismul, deoarece nu puțini sunt cei care se pornesc la drum spre Grădina cu Dovleci exact cum pleacă spre orice alt obiectiv turistic.
Așadar, dacă sunteți din județul Dâmbovița, ori județele limitrofe, sau chiar din București și Ilfov, puteți merge să vedeți fel de fel de dovleci, să faceți poze, să aflați informați direct de la legumicultori și să plecați acasă cu dovleci la preț de producător. Pentru că, nu-i așa, altfel e o zi de toamnă când savurezi o plăcintă făcută din dovleacul ales de propria familie.
Larissa DINU
Dambovita, producatori agricoli, dovleci, dovleac, cultura dovleacului, Gradina cu Dovleci, agroturism Dambovita, Baldana, Ferma Chirila