Din fericire, agricultura este un business!

Şi încă unul din ce în ce mai complex. Tocmai de aceea, din când în când, mai este nevoie şi de pricepere. Chiar de ceea ce înţelepţii numesc „înţelegere“. Dar la noi toţi ageamii sunt doctori docenţi şi miniştri ai priceperii totale. Din păcate, nu este de ajuns să punem de o paparudă sau de un acatist ca să facem din cultivarea plantelor o afacere rentabilă. Dumnezeu (sau natura) nu face prea multe pomeni. Mai ales că nici noi (prăpădita asta de rasă inteligentă care vrea totul acum, fără să se mai gândească şi la nepoţii nepoţilor ei) nu prea iertăm nicio ocazie de a stârni această forţă.

Când plouă e bai, când nu plouă e vai, iar când se nimereşte să fie un an de excepţie toţi suntem fermieri de soi. Atunci apar însă, din pădurea întunecată a comerţului, „traderii ăştia care ne jecmănesc“. Tot felul de lupi hulpavi şi hiene pregătite să atace bietul fermier care trudeşte pentru pâinea ţării (un slogan moştenit din comunism). În schimb, niciodată nu e de vină cel care nu ştie să aleagă soiul sau pune sămânţa din pătul. Nici faptul că nu putem să cădem la pace pentru a clădi acel fond mutual. Nu pentru că cineva ne-ar fura, ci pentru că nu mai avem încredere nici măcar în noi înşine şi oricum aproape nimeni nu vrea să participe cu bani decât dacă ar şti că fondul e un fel de Caritas mai cu moţ. Dar nici pentru că nu putem înţelege că „împreună“ e singura opţiune de a rezista tăvălugului occidental, dar şi a celui oriental.

Dar de ce să trecem la găsirea de soluţii când se poate încă apela la mila contribuabilului mâncător de pâine? Iar mass-media, care este doar în căutare de senzaţional şi manelişti cu amante, sare ca friptă la orice scenariu mai mult sau mai puţin fatidic. Aproape că nu există un jurnal care să nu scoată pe ecran cel mai prăpădit porumb găsit pe cine ştie ce tarla uitată de vreme sau mai ştiu eu care lan plin cu buruieni. Iar corul reporteriţelor, care nu deosebesc grâul de orz şi vaca de gâscă, sună de parcă cei patru cavaleri ai apocalipsei sunt deja deasupra căpuţului lor. Nu ştiu cât bine face o asemenea campanie de exagerare, dar ştiu că, dacă fondul mutual era funcţional, atât UE cât şi Guvernul ar fi trebuit să umble la puşculiţe fără atâta gargară de trei paralele.

Aud, de asemenea, tot felul de opinii tranşante rostite de colegii din presă, mai ales cea generalistă, ca şi cum ar fi descoperit bula universală. Însă pot să depun mărturie că pe aceeaşi tarla cu porumbul acela sfrijit, sub acelaşi cer fierbinte, se găseşte şi un lan mândru. Cum, de asemenea, pot jura că am văzut cum un cercetător munceşte cu trudă zeci de ani, până la o reuşită de excepţie, şi nu primeşte decât o diplomă însoţită de o lalea galbenă şi un şpriţ de Corcova într-un cadru semifestiv. Unde nici măcar un fermier care cultivă acel soi, hibrid sau mai ştiu eu ce altă găselniţă tehnologică nu a venit să-l aplaude măcar.

Agricultura e o ştiinţă şi fiecare an aduce o nouă provocare. Am văzut pe câmpurile demo sau în sălile colocviale, înainte de buluceala bufetului suedez, mulţi fermieri care studiază atent fiecare propunere. Apoi testează. Iar când bănuiesc că au găsit un mic răspuns trag o linie orizontală, apoi una pe verticală şi pun totul într-un grafic. Nu mizează pe acel 13 roşu arătat cu fălnicie de crupieri. În acele ferme, conduse de astfel de oameni, soluţiile sunt alese cu factorul temperat al conservării profitului. Nu aşteaptă la cotitură vreun moment favorabil care s-ar putea să nu mai vină niciodată.

Nu există soluţii miraculoase în cazurile extreme, dar atunci ar trebui să intervină principiul ajutorului reciproc. Nimeni nu poate prevedea dezastrul. De aceea oamenii au inventat societăţile de asigurare, teledoanele, chetele şi tot felul de alte soluţii comune, precum sunt şi aceste fonduri mutuale. Tot pe aici pe undeva ar putea fi încadrat şi ajutorul de stat, doar toată populaţia participă la realizarea bugetului, nu? Din păcate, aceste ajutoare sunt coordonate de tot felul de politicieni şi birocraţi care nu au nici măcar în clin ceva cu agricultura. Dar până la mila politicienilor e mai bine să vă strângeţi rândurile, şi la bine şi la rău. Şi, abia apoi, când vor constata că sunteţi o forţă socială, care poate să schimbe balanţa electorală, abia atunci se vor strădui să vă facă curte. Din toţi rărunchii lor, ca la o fată oacheşă şi cu zestre frumoasă, nu ca unei babe chioare fără o lescaie în cufăr.

Tudor CALOTESCU