Turist în China multimilenară (I)
PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/
Despre China şi civilizaţia din acea parte de lume se spune că au influenţat destinul omenirii pe pământ. Simt că şi asupra mea au avut un oarece efect pentru că, după ce am fost acolo, mi-am schimbat atitudinea faţă de tot şi toate.
Ce am văzut? Aproape sigur toate obiectivele de interes pentru orice turist ajuns în marele imperiu. Mă bucur că am prilejul să vă pot povesti despre sentimentele trăite ori de câte ori vedeam ceva nou.
Am zburat cu avionul, circa douăsprezece ore, direct la Beijing. Primul obiectiv vizitat a fost Palatul de Vară, cea mai mare şi mai bine păstrată grădină imperială, un paradis peisagistic creat cu sacrificii financiare destul de consistente, o zonă cu munte, lac şi pagode în care am petrecut câteva ore de neuitat. Apoi, timp de 5 zile, am văzut Oraşul Interzis, Piaţa Tiananmen, Templul Cerului, Marele Zid, Armata de Teracotă a împăratului Qin, Pagoda Gâsca Sălbatică. Am trecut în Tibet şi de acolo am ajuns în insula Hainan la Sanya, staţiune renumită pentru plajele sale întinse, cu nisip fin şi pentru pădurile tropicale cu vegetaţii luxuriante. Aici au avut loc câteva concursuri de Miss World.
Vizita noastră s-a încheiat la Shanghai, centrul financiar şi economic al Chinei, un oraş modern şi cosmopolit cu şosele suspendate, multe clădiri zgârie-nori, hoteluri de lux şi magazine cu brandurile cele mai celebre şi scumpe din lume.
Contrastul între modern şi tradiţional este original în China. Este tărâmul care a oferit omenirii mai mult decât a primit. Cineva susţinea în glumă că Dumnezeu a creat lumea, iar restul e „made in China“.
În această călătorie am văzut şi trăit cele mai diverse situaţii. Am mers cu trenul în Tibet, în cabine presurizate, la cea mai mare altitudine din lume (peste 5.000 m), iar în Shanghai, cu cea mai mare viteză, în câteva secunde trenul a ajuns la 300 km/oră. Am urcat pe Marele Zid Chinezesc, obiectiv care se spune că poate fi văzut din cosmos. Am fost în locul unde fluturii produc vestita mătase, secret chinezesc păstrat de vreo 3.000 mii de ani şi care a constituit cea mai mare provocare pentru corăbierii occidentali.
Am petrecut câteva ore într-una dintre cele mai mari pieţe din lume, Piaţa Tiananmen, locul marilor parade militare sau adunări populare, acolo unde în 1949 Mao Zedong a proclamat Republica Populară Chineză, iar 40 de ani mai târziu au avut loc manifestaţiile pentru democraţie suprimate de armată.
La fel de inedită a fost şi piaţa Wangfujing din Beijing, renumită pentru spectacolul culinar pe care îl oferă în micile restaurante şi tonete unde se prepară tot felul de mâncăruri exotice chinezeşti. Am văzut acolo frigărui cu insecte, larve, caracatiţe, scorpioni şi fructe de mare care mişcau, şerpi şi alte „delicatese“.
Tot în Beijing am fost oaspeţii unui centru de medicină tradiţională chineză, unde am experimentat ceaiuri, masaje şi diagnosticul pulsului.
Întotdeauna posibilitatea de a călători în locuri noi a fost pentru mine o binecuvântare. Şi de această dată voi încerca să descriu pe rând toate obiectivele inedite şi fascinante pe care le-am văzut. Sper să vă stârnesc curiozitatea pentru că a împărtăşi cu voi, cititorii, cele văzute şi trăite de mine reprezintă o altă binecuvântare. Aşa că, vă spun din nou, călătoria continuă.
Teofilia Banu
- Articol precedent: Popas la stâna care îmbătrâneşte în Bucegi
- Articolul următor: Comuna Şona, între tradiţia şipotelor şi modernism