Cercetarea agricolă, pe „tușă“ - ICDLF Vidra, drumul de la un institut falimentar la unul care scrie istorie în legumicultura românească

58 de ani de existență. Atât are Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură și Floricultură Vidra. Astăzi este un fel de bastion al cercetării agricole românești. Cu eforturi extraordinare, aici încă se creează  soiuri de legume românești, toate adaptate condițiilor pedoclimatice din țara noastră și cu caracteristici care le recomandă în fața celor de import.

Nu este o misiune ușoară pentru că cercetarea este un fel de cenușăreasă a agriculturii. Fondurile sunt insuficiente, iar procesele de reorganizare sau restructurare sunt făcute fără să țină seama de nevoile reale ale acestui domeniu primordial.

Presiunea de a fi performant, cu bani puțini, este uriașă

Gicuța Sbîrciog, director al institutului, spune că la venirea sa aici, unitatea avea mari datorii și că pentru a salva institutul fiecare cheltuială a fost gândită de două ori. La fel și acum. Crearea soiurilor noi de legume este o muncă ce se întinde pe ani întregi, așa că este nevoie de resurse în mod constant. Agricultura se schimbă și ea, iar competiția pe piața producătorilor de semințe pentru legumicultură este mare. Așadar, presiunea de a fi performant, cu bani puțini, este uriașă. Institutul supraviețuiește, însă nu este deloc ușor.

„Din 2017 am început să primim subvenție și a fost ca o gură de oxigen. Inițial ni s-au radiat datoriile pe care le aveam în acel moment. Nu pot să spun că acum avem bani din belșug, dar ni-i drămuim.

Doar dacă este absolut necesar să achiziționăm ceva o facem, dacă nu, mai așteptăm. În momentul acesta avem 10 proiecte de cercetare, șase sunt din competiția ADER, trei proiecte sunt finanțate prin bugetul de stat, prin Legea 40/2009 și avem un proiect de cercetare derulat cu resurse proprii.

Proiectele vizează obținerea de soiuri și hibrizi noi de legume, realizarea unor tehnologii adaptate actualelor condiții de mediu și mă refer aici la seceta atmosferică, pedologică și temperaturile excesive din timpul verii. La o anumită temperatură polenul nu mai este viabil, devine steril, floarea avortează.

De aceea dacă vedem planta frumos dezvoltată, dar fără niciun fruct știm sigur că s-a depășit temperatura la care putea să aibă loc polenizarea. În 2024 am avut o cultură de tomate semincere foarte frumoasă, dar niciun fruct pe plantă.

Proiectele noastre de cercetare vin tocmai să ajute în condițiile actuale de mediu. Avem și proiecte care vizează tehnologia de cultură pentru că astfel ajutăm planta să reziste. Avem proiecte care urmăresc mulcirea și avem diferite tipuri de mulci care se pot aplica, norma de irigare sau ce tratamente foliare se pot aplica. Rezultatele proiectelor noastre ajută fermierii să preîntâmpine condițiile actuale.“

Salarizarea este la pământ și cercetătorii sunt tot mai puțini

Subvenționarea cercetării agricole și atragerea tinerilor în acest domeniu, ar trebui să fie o prioritate națională. Și totuși, unitățile de cercetare de stat nu au suficienți cercetători. Nu mai vorbim despre tinerii cercetători care, după câțiva ani în cercetare, aleg de multe ori alte domenii de activitate mai profitabile sau se angajează în companiile private.

Această lipsă de înțelegere a gravității problemelor cu care se confruntă cercetare agricolă românească ar putea determina într-un final colapsul ei.

„Nu poți să îi ceri unui tânăr care a făcut facultatea, care locuiește cu chirie în București și face naveta către Vidra să accepte un salariu de 3.000 de lei pentru că asta ar acoperi doar chiria și naveta. Salarizarea ar trebui coroborată cu alte domenii de activitate, inclusiv cu cercetarea din învățământul superior.

Noi, cei din sistemul agricol, suntem asociați cumva cu cei din învățământul superior. Un cercetător, gradul I, în învățământ ar putea ocupa postul de profesor universitar, dar dacă rămâne doar în cercetare câștigă doar jumătate din cât ar câștiga dacă ar fi în învățământ.

Ar trebui să se facă un echilibru între cele două sisteme de salarizare și să se țină cont de faptul că cercetarea are nevoie de tineri. Astea sunt problemele actuale ale cercetării cu atât mai mult cu cât legislația actuală, este vorba despre OUG 9, ne va face să pierdem încă vreo 5-6 cercetători în vârstă. Să nu uităm faptul că un cercetător nu se formează rapid, într-o lună, ci în ani de experiență. Uneori chiar și 10 ani.“

Sămânța certificată se vinde după cinci ani de cercetare

În spatele unui soi nou se află ani întregi de ameliorare. Cercetarea nu este ceva ce poate fi făcut de pe o zi pe alta. Uneori durează chiar și 15 ani să obții un soi care corespunde tuturor cerințelor impuse de piață și de noile condiții climatice.

Cu atât mai mult, cercetarea agricolă românească ar trebui sprijinită, finanțată corespunzător și promovată așa cum merită. Este extraordinar că în condiții de finanțare precară avem încă rezultate ce pot concura cu cele obținute la marile entități de cercetare din lume.

„Obiectivele cercetării agricole sunt cumva comandate de către consumator pentru că acesta caută produse cu anumite standarde. Tot timpul în lucrările de ameliorare ne stabilim niște obiective pe care le urmărim an de an și uneori abia după 10 ani putem spune că am obținut o linie care să corespundă tuturor cerințelor și care să fie apoi omologată la ISTIS.

Omologare care mai durează apoi doi ani . După omologarea soiul este introdus în procesul de selecție conservativă. Asta înseamnă producerea de semințe care este un proces dificil, amplu și pretențios. Ca să vând sămânță de gogoșar am nevoie înainte de patru ani. În fiecare an cercetătorul își alege un număr de 100-150 de fructe, pe care noi le numim fructe-elită, pe care le seamănă anul viitor sămânță cu sămânță.

Urmărește apoi separat fiecare fruct și unește apoi cele mai bune semințe. Se obține astfel sămânța pre bază certificată de la laboratorul central . Din aceasta se obține sămânța bază care stă la baza seminței certificate. Ca să vindem sămânță certificată către producătorul de legume avem patru ani anteriori de lucru. Abia după cinci ani putem să comercializăm sămânța certificată. “

■ „Din păcate, o lungă perioadă de timp cercetarea românească a fost pusă pe tușă. Începând cu anul 2000 nu a mai existat nicio finanțare pentru institutele de cercetare din sistemul agricol. Abia din anul 2017 când au început să apară Hotărârile de Guvern am început să primim o anumită subvenție. Categoric, aceasta nu acoperă întreaga cheltuială necesară derulării activității noastre de cercetare, ci doar până la 40% din necesar, dar este un ajutor bun.“ – Gicuța Sbîrciog

■ „În perioada în care nu am avut subvenție, activitatea de producere a semințelor, alături de alte câteva proiecte de cercetare, a constituit temelia activității noastre. Până în anul 2000 existau teme de cercetare mai ample care cuprindeau mai multe unități de cercetare, inclusiv cele din învățământ. După anul 2000 fiecare unitate a devenit independentă financiar, institutul nu mai coordona și financiar stațiunile de cercetare, ci doar științific. Fiecare s-a descurcat cum a putut.“ – Gicuța Sbârciog

Laura ZMARANDA