POR 2014-2020: 2,18 miliarde euro disponibili prin apeluri de proiecte

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a lansat 7 apeluri de proiecte, în valoare totală de 2,18 miliarde euro. Suma reprezintă aproape 31% din bugetul programului alocat la nivel regional. În același timp, programul anterior, POR 2007-2013 înregistrează o rată de absorbție de 85%, reprezentând sume rambursate de Comisia Europeană, și o rată estimată la final de 92,3%.
În total, la nivelul tuturor celor 8 regiuni de dezvoltare au fost depuse până acum în cadrul POR 2014-2020 1.282 de proiecte, cu o valoare totală eligibilă de 1,08 miliarde euro. Dintre acestea, 1.088 de proiecte se află în etapa de verificare a conformității administrative iar 39 de proiecte au depășit această etapă și au intrat în etapa de evaluare tehnică și financiară. Cele mai multe proiecte au fost depuse pentru prioritatea de investiții 2.1.A – Microîntreprinderi (1.053 de proiecte). Proiectele cu cea mai mare valoare, 301,69 milioane euro (valoare eligibilă), au fost depuse pentru prioritatea 6.1 – Drumuri județene (14 proiecte).
Acestea sunt câteva dintre informațiile prezentate săptămâna trecută, la Comitetul de Monitorizare a Programului Operațional Regional (CMPOR) 2014-2020. Întâlnirea a avut loc în perioada 24-25 noiembrie, la Baia Mare, în prezenţa d-lui Carsten Rasmussen, Șeful Unității pentru România în cadrul DG Regio a Comisiei Europene, a conducerii Autorității de Management a POR si a reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Membrii CMPOR au aprobat criteriile de eligibilitate și evaluare pentru:
- prioritatea de investiţie 3.1.-Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B - Clădiri publice;
- Axa Prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile;
- apelurile care vor fi lansate pentru Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) - Delta Dunării: eficiență energetică în clădiri rezidențiale, drumuri județene, regenerarea terenurilor degradate.
De asemenea, a fost stabilită lansarea unui apel național (nu pe regiuni) pentru prioritatea de investiție 8.1., obiectivul specific 8.3. - Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale (grupurile vulnerabile copii şi persoane cu dizabilităţi). Alocările financiare aferente sunt de 16,32 milioane de euro pentru grupurile vulnerabile ”copii” și 73,41 milioane de euro pentru ”persoane cu dizabilităţi”.
Următoarele acțiuni avute în vedere sunt:
- Relansarea imediată a apelurilor de proiecte pentru care se termină perioada de depunere;
- Lansarea celorlalte apeluri de proiecte până în luna martie 2017;
- Scurtarea perioadei de timp între momentul lansării și cel al depunerii proiectelor (de la 2 luni la 1 lună) pentru apelurile care se vor relansa;
- Continuarea activităților de informare a beneficiarilor/ potențialilor beneficiari;
POR 2014-2020 - 7 apeluri de proiecte lansate până în prezent:
- Axa Prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Obiectiv specific 2.1 A – Microintreprinderi.
- Axa Prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Obiectiv Specific 3.1A – cladiri rezidențiale.
- Axa Prioritară 5 - Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Obiectiv Specific 5.1 – patrimoniul cultural.
- Axa Prioritară 5 - Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Obiectiv Specific 5.2 – reconversia și refuncționalizarea terenurilor degradate.
- Axa Prioritară 6 - Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Obiectiv Specific 6.1 – modernizarea drumurilor județene.
- Axa Prioritară 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Obiectivul Specific 7.1 – dezvoltarea infrastructurii de turism
- Axa Prioritară 12 – Asistență tehnică.
Sursa - Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
fonduri europene, fonduri nerambursabile, POR 2014 2020
- Articol precedent: Fondurile disponibile pentru investiții în dezvoltarea fermelor zootehnice au fost solicitate integral înainte de termenul limită al sesiunii
- Articolul următor: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a modificat ghidul general al solicitantului pentru POR 2014-2020