Romania
Panouri fotovoltaice

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță deschiderea, pe 28 septembrie 2026, a două noi apeluri de finanțare majore destinate entităților publice.

Proiectele, susținute financiar prin Fondul pentru Modernizare, au ca scop sprijinirea tranziției instituțiilor statului către independența energetică și sustenabilitate, prin producția și stocarea de energie verde.

„Suntem pregătiți să primim cererile de finanțare care se vor depune online în sesiunea pe care o deschidem începând din 28 septembrie 2026, de la ora 10:00, pentru realizarea de către instituțiile publice a investițiilor în producerea și stocarea energiei verzi.

Asigurăm astfel o creștere consistentă a utilizării energiei din surse regenerabile, cu impact pe termen lung asupra protejării mediului înconjurător prin utilizarea responsabilă și rațională a energiei electrice”, a declarat Adrian Chesnoiu, Directorul general al AFIR.

500 de milioane de euro pentru panouri fotovoltaice și pompe de căldură

Primul apel de proiecte se adresează „sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum”. Cu un buget alocat de 500.000.000 de euro, valoarea ajutorului de stat acoperă până la 100% din cheltuielile eligibile (maxim 10 milioane de euro de beneficiar).

Subvenția se va acorda în limite clar definite: cel mult 900.000 de euro/MW instalat, valoare care poate crește până la 1.100.000 de euro/MW dacă proiectul integrează și pompe de căldură.

150 de milioane de euro exclusiv pentru stocarea energiei

Cel de-al doilea apel este dedicat dezvoltării de noi capacități de stocare a energiei electrice regenerabile. Finanțarea beneficiază de o alocare de 150.000.000 de euro. Ca și la primul apel, acoperirea este de maximum 100% din costurile eligibile (până la 10 milioane de euro/beneficiar), cu un plafon maxim de 200.000 de euro pentru fiecare MWh de stocare instalat.

Depunerea cererilor: Sistemul „Primul venit, primul evaluat”

Procesul de depunere a solicitărilor va fi integral digitalizat. Entitățile publice vor putea încărca documentele în sistemul informatic al AFIR (https://depunerepspac.afir.ro/) în perioada 28 septembrie 2026 (ora 10:00) – 20 noiembrie 2026 (ora 23:59).

Conducerea AFIR atrage atenția asupra importanței calității și conformității documentației. Evaluarea cererilor se va realiza în ordinea cronologică a depunerii, fondurile alocându-se treptat până la consumarea integrală a bugetului disponibil pentru fiecare apel.

„Este foarte important ca solicitanții de finanțare să se informeze doar din sursele oficiale implicate în derularea acestor apeluri – fie de la Ministerul Energiei, fie de la AFIR – și să acorde atenție tuturor aspectelor care asigură conformitatea”, a mai precizat Adrian Chesnoiu.

Ghidul solicitantului și anexele aferente celor două linii de finanțare sunt deja disponibile publicului larg și pot fi consultate online pe site-ul oficial, www.afir.ro, în secțiunea dedicată Fondului pentru Modernizare.

fonduri europene, fonduri nerambursabile, energie regenerabila, energie verde, AFIR, panouri fotovoltaice, entitati publice, stocare energie, pompe de caldura

Alte articole:

170 de milioane euro pentru exploatațiile tinerilor fermieri