Războiul zahărului din Europa

Uniunea Europeană are în plan liberalizarea sectorului zahărului, încă foarte protejat în Europa. Bătrânul Continent este unul din principalii consumatori de zahăr din lume, iar posibilitatea unei schimbări a regulilor a declanşat un război între industrii, agricultori şi ţările producătoare, care au interese ireconciliabile, notează joi ziarul El Mundo.

Timp de decenii, UE a fost acuzată de 'dumping'. Bruxelles-ul a protejat, din anii 60 ai secolului al XX-lea, sectorul sfeclei de zahăr cu preţuri mari garantate pentru agricultori şi cote care făceau mai atractivă producţia de zahăr. Aceasta a dus la un excedent fără precedent în Europa, producţia excedentă exportându-se, la preţuri mult sub cele ale pieţei internaţionale, graţie a ceea ce organizaţiile internaţionale şi alte ţări producătoare au calificat drept 'subvenţie încrucişată', susţinută de chiar consumatorul european care plătea un preţ de trei ori mai mare pentru zahăr. Principalele ţări prejudiciate erau statele în curs de dezvoltare a căror producţie depindea în primul rând de trestia de zahăr. 

După un denunţ prezentat de Thailanda, Australia şi Brazilia, în 2005, Organizaţia Mondială a Comerţului a condamnat UE pentru practicile sale din sectorul zahărului şi a cerut liberalizarea acestui sector. Bruxelles-ul a fost de acord să deschidă piaţa, dar în mai multe etape. În prima, care trebuia să se întindă până în 2015, s-a redus producţia de sfeclă de zahăr la jumătate şi a fost scăzut preţul minim garantat de cumpărare a sfeclei. În schimb, s-au oferit compensaţii agricultorilor şi industriei pentru a se adapta la viitoarea etapă de deschidere totală.

Europa vrea acum să prelungească această etapă până în 2020. Parlamentul European a votat deja pentru menţinerea cotelor şi se aşteaptă ca şi Comisia Europeană şi Consiliul să aprobe definitiv măsura în luna iunie. Susţinătorii cotelor insistă că, fără ajutoarele Uniunii, sectorul sfeclei de zahăr este condamnat la moarte, în mare parte a continentului. De cealaltă parte, detractorii spun că liberalizarea va permite o scădere a preţului intern şi va întări activităţile din alte sectoare corelate, precum rafinarea trestiei de zahăr, care a luat avânt în ultimii ani în Europa. 

Prima fază a reformei a transformat Europa într-unul din principalii importatori de zahăr. Cu mai mulţi actori în domeniu, industria este acum divizată între producători de sfeclă de zahăr, susţinători ai menţinerii cotelor şi producători de trestie de zahăr, care vor o deschidere a pieţei pentru a putea rafina zahărul în deplină libertate în Europa. S-a adăugat şi o industrie paralelă, cea a alimentelor preparate, care folosesc mari cantităţi de zahăr şi care susţine la rândul ei deschiderea frontierelor.

În acest adevărat război, cei care suferă cel mai mult din cauza indeciziei sectorului sunt agricultorii şi muncitorii. În Europa, prima fază a deschiderii a presupus pierderea a între 6.000 şi 10.000 de locuri de muncă până în decembrie 2011, în principal din cauza închiderii de fabrici, potrivit unui raport al Comisiei Europene. La rândul lor, agricultorii s-au orientat pur şi simplu către alte culturi.

Organizaţiile sindicale asigură că deschiderea Europei nu a îmbunătăţit condiţiile în alte puncte ale globului, deşi preţul la zahăr a crescut. 'În multe părţi ale lumii s-au creat locuri de muncă, însă nu decente', asigură un reprezentant al Uniunii Internaţionale a Muncitorilor din Alimentaţie (UITA), care dă drept exemplu ţările africane. 

În plus, reforma a fost dublată de încheierea de acorduri preferenţiale cu ţările în curs dezvoltare, precum aşa-numitul 'Everything but arms' (Totul mai puţin arme), acuzat că promovează exproprierile şi încălcarea drepturilor omului de către industria zahărului în ţări precum Cambodgia. Pentru prima oară însă din epoca colonialismului, piaţa zahărului nu mai este controlată de Europa. Brazilia este în prezent principalul producător şi exportator de zahăr din lume şi propriile companii, nu cele europene, sunt cele care stabilesc regulile. Apariţia bioetanolilor a complicat şi mai mult lucrurile. Biocombustibilii au schimbat modul de structurare a preţului la zahăr. Acum, cei care dispun de infrastructură pentru a fabrica "benzină verde" au asigurat un preţ bun, însă cei mici depind de intereselor celor mari.

Sursa: AGERPRES