Călătorie în ţinuturile mayașilor (XIII)

Scris de Lumea Satului în 03 Ianuarie 2017 10:20. Publicat în Turism.

Verde şi nori în Biotopo del Quetzal

Frumuseţea naturală a pădurii tropicale ne-a cucerit încă o dată în periplul nostru prin America Centrală. Când am pătruns în Biotopo del Quetzal, o rezervaţie naturală aflată între 1.500 și 2.300 m altitudine, aerul încărcat de umezeală şi cărările amenajate printre arbori, ferigi, bromelii, liane, orhidee şi tot felul de plante agăţătoare şi căţărătoare creau impresia unui peisaj desprins parcă dintr-un vis. De data aceasta atmosfera pădurii din nori (cloud forest) a fost una destul de rece, pe care am resimţit-o în cele 2-3 ore petrecute acolo.

Zona protejată, aflată în apropiere de oraşul Coban, are o suprafaţă de 1.150 ha şi a fost înfiinţată cu scopul conservării şi protejării simbolului naţional al Guatemalei, quetzalul (Pharomachrus mocinno), specie de păsări din ce în ce mai rar întâlnită în zilele noastre. Ne-am bucurat de cele câteva cascade întâlnite şi am aflat că peste 60 de izvoare îşi au originea în această rezervaţie, constituind un important bazin hidrografic ce aprovizionează râurile Motagua și Polochic. Nu am avut norocul să zărim quetzalul în habitatul lui natural, dar ne-am mulţumit cu fotografierea exemplarului expus într-un mic muzeu aflat la intrare. Am aflat însă că aceste păsări preferă arborele aguacantilo care produce un fruct asemănător cu avocado şi care este sursa lor de hrană.

Rezervaţia a fost fondată de profesorul Mario Dary Rivera în anul 1977, adăpostind o uimitoare diversitate de plante şi animale, iar vizita în acest loc a fost o adevărată lecţie de ecologie.

Peșterile Candelaria – o poartă spre infernul mayaşilor

Un amestec de mistic, natură şi aventură ne-a fost dat să experimentăm la Peșterile Candelaria. Îmi amintesc că ploua torenţial, iar traseul a fost destul de anevoios încât doar câţiva au reuşit să-l ducă până la capăt. Se pare că drumul spre infernul mayașilor nu e pavat nici măcar cu intenţii bune.

Aveam să aflăm că aceste peşteri au fost descoperite abia în 1974 de francezul Daniel Dreux şi s-a constatat că au fost folosite ca locuri de cult de către mayașii Q’eqchi.

Pe o lungime de 22 km se întinde un lanţ de 7 grote carstice formate în mod natural de râul subteran Rio Candelaria. Sunt organizate mai multe trasee în care este inclusă şi o plimbare cu bărci gonflabile pe Rio Candelaria, dar timpul nostru fiind limitat nu ne-a permis decât să admirăm stalactite subțiri denumite spaghetti, stalagmite şi perdele de calcit din aceste peşteri considerate cele mai mari din America Centrală. Autorităţile guatemaleze au declarat acest loc Parc naţional în anul 1999 şi constituie una din atracţiile turistice cele mai vizitate din această ţară. Mi-aş dori să revăd pe îndelete acest loc un pic mistic, aproape nepământean.

Sper că am reuşit şi de această dată ca, măcar imaginar, să călătorim împreună. Dar Guatemala are şi alte locuri frumoase ale căror poveşti urmează să le spun în numerele următoare ale revistei.

GALERIE FOTO