Valea lui Stan, canionul spectaculos al Transfăgărășanului

Făgăraș, titanii de rocă, supuși odinioară doar animalelor sălbatice și păsărilor cerului. Dar vremurile s-au schimbat, iar în munții care odată nu puteau fi trecuți nici măcar călare au apă­rut drumuri care astăzi bat la poarta cerului. Începând cu 1970, aproximativ 20 de tone de dinamită au răsunat în Munții Făgăraș. După patru ani de săpat în rocă, l-a sfârșitul acestor „salve“, chipul muntelui s-a schimbat. Acolo unde sălbăticia era regină a fost făcut loc pentru civilizație. A apărut „drumul dintre nori“, Transfăgărășanul. Și așa Munții Făgăraș au început să își devoaleze din mistere.

Spectaculos, halucinant chiar, prin peisajele care se dezvăluie de o parte și de cealaltă, acest drum șerpuit prin inima munților este doar o parte din ceea ce Munții Făgăraș au de oferit turiștilor. Dacă ați parcurs deja Transfăgărășanul și vreți să pătrundeți în intimitatea muntelui, părăsiți „drumul dintre nori“ pentru a explora Valea lui Stan, unul dintre cele mai interesante și provocatoare canioane ale României.

Valea lui Stan începe de la o altitudine joasă, așa că urcarea cu mașina pe Transfăgărășan durează destul de puțin, doar ce se trece de ruinele Cetățenii Poienari. În prima curbă „în ac de păr“, unde se găsesc și spații pentru parcare (fără a fi amenajat ceva special în acest sens), este amplasat indicatorul care semnalizează începutul traseului. Drumul de cca 5 ore, încadrat la categoria dificil, pornește șerpuind pe lângă râu și este marcat cu roșu.

Peisajele din Valea lui Stan nu se aseamănă unul cu altul. Fiecare porțiune parcursă are ceva exotic, surprinzător. Traseul începe molcom, urmând cursul râului pe care trebuie să-l traversezi de câteva ori. Alteori ești nevoit să urci prin pădure, pe poteci uneori nu mai late de două palme. La un moment dat lași în urmă râul și vegetația care-l îmbrățișează.

Începe tărâmul stâncilor.

Prima imagine a pereților de rocă înalți de câteva zeci de metri este copleșitoare. De la umbra lor poți să vezi cum se ițesc printre crestele zdrențuite petice de cer. Dacă este o zi senină, fără nori, contrastul dintre ruginiul rocilor și albastrul intens întrece orice așteptări. Cumva, vederea cerului îți dă siguranța că stâncile nu se vor prăvăli peste tine.

Ca să cucerești acest canion trebuie fie să îi escaladezi pereții, folosindu-te de scările, suporții de fier și lanțurile prinse în rocă, fie să te descalți și să pornești prin apă. Această ultimă alegere nu se aplică însă în toate situațiile pentru că pe anumite porțiuni apa este destul de adâncă.

Odată pătruns în canion ai de ales. Fie te întorci, fie continui să îți testezi răbdarea și rezistența. Aici muntele îți îngăduie prezența, însă nu fără să te pună la încercare. Pentru cineva fără experiență, escaladarea pereților verticali poate părea o provocare greu de acceptat.

Urcarea prin canionul din Valea lui Stan durează câteva ore. Însă timpul petrecut aici este formidabil pentru că ai șansa de a descoperi natura așa cum și-a creat ea chipul.

În canion, stâncile abrupte, înveșmântate din loc în loc cu mușchi verzi încurajați de umezeala rocii, au lăsat loc şi pentru firișoare de apă. Timide pe alocuri, firavele pârâiașe se transformă mai departe în cascade repezi şi lagune azurii. Este cea mai reală demonstrație că toate forțele naturii sunt într-o simbioză perfectă. Pentru că traseul te poartă când pe la tălpile stâncilor, când pe la tâmplele lor (escaladezi scări și de 10 metri înălțime) ai posibilitatea de a vedea același peisaj din mai multe unghiuri.

După ce ai lăsat în urmă stâncile, urcarea continuă printr-o pădure de fag, unde ai parte de un spectacol al luminilor și umbrelor. Testul de rezistență continuă și aici pentru că urcarea este destul de abruptă. Nu după mult timp se zărește un ochi de lumină – Poiana Călugărița, ultima frontieră a traseului Valea lui Stan. Începe apoi coborârea prin pădure. Marcajul roșu al traseului se intersectează cu un drum forestier care duce către barajul Vidraru. De aici coborârea pe Transfăgărășan până la punctul de plecare pe traseul Valea lui Stan durează cca 20 de minute.

Cuvintele sunt uneori de prisos. Și pentru că nimic din ce închipuie mintea nu poate egala frumusețea naturii vom da pace cuvintelor și vom lăsa imaginile să vorbească.

Text: Laura Zmaranda, Foto: Cristian Șerbu

GALERIE FOTO