Călătorie în ţinuturile mayașilor (III)
Poarta iadului – vulcanul Masaya
O experienţă cu adevărat memorabilă rămâne primul contact cu un vulcan încă activ situat între capitala Managua şi Granada. Poate pare mult cuvântul contact, dar chiar am ajuns în „buza“ craterului ce continuă să emane gaze toxice, de unde se putea desluşi dacă priveai foarte atent lava încinsă clocotind.
Timpul de vizită la vulcanul Masaya a fost limitat la vreo 20 de minute pentru că exista riscul intoxicării dacă erai surprins de emanaţiile acestuia aduse de curenţi care-şi schimbau permanent direcţia. Peisajul mi s-a părut desprins de pe altă planetă. Aveam senzaţia că urmează să ne ia foc tălpile atunci când păşeam pe potecile negre de cenuşă vulcanică şi lavă stinsă.
Istoria acestui loc, considerat intrarea în lumea morţilor, vorbeşte de femei şi copii aruncaţi de indigeni în craterul fumegând ca sacrificii pentru zei. Conchistadorii spanioli care au văzut craterul erau şi ei convinşi că este poarta iadului. Unii sfidând teama, au coborât în acel loc sub protecţia unei cruci de lemn şi au văzut focul arzând şi resturile umane despre care apoi le-au povestit tuturor. Mai multe scrisori ale exploratorilor descriau vulcanii care au transformat noaptea în zi şi lacurile de foc care nu se opreau din ardere. Am aflat că există o specie de papagali care obișnuiesc să își facă cuib în apropierea craterului ce degajă în mod constant gaze sulfuroase, letale atât pentru animale, cât şi pentru oameni. Încă se cercetează cum aceştia au reușit să se adapteze.
Pădurea din nori – vulcanul Mombacho
O altă experienţă la fel de interesantă a fost expediţia pe vulcanul Mombacho, acolo unde pădurea tropicală se uneşte cu norii. Drumul foarte îngust, cu pante şi povârnişuri, a fost o aventură în sine. Zona este ideală pentru plantaţiile de cafea. Am văzut câteva în urcuşul nostru cu turismele echipate special pentru tipul acela de drumuri. Am urcat până la altitudinea de 1.200 m la un centru turistic unde am căpătat multe informaţii despre flora şi fauna locului. Acolo am găsit hărţi, fotografii, mulaje şi, evident, suveniruri.
Însoţiţi de un ghid am fost pentru câteva ore cu capul în nori la propriu. Pădurea de pe vulcan este ceva neobişnuit şi unic. Nuanţele de verde pe care le-am întâlnit acolo nu le-am văzut în altă parte. Copacii sunt năpădiţi de bromelii, liane, orhidee şi tot felul de plante agăţătoare şi căţărătoare care par să o ia din loc ca în filmele horror. A fost o încântare pentru ochi, chiar dacă ceaţa ne împiedica să le vedem de la distanţă.
Există specii de plante şi animale întâlnite numai pe vulcanul Mombacho. Am văzut şi aici craterul vulcanului încă activ, din care, din când în când, ieşeau aburi calzi. Temperatura destul de ridicată, combinată cu umezeală, ne-a făcut să ne simţim ca într-o saună uriaşă. Iubitorilor de cafea le împărtășesc secretul că am adus de acolo un sortiment cu o aromă puternică, rafinată şi ușor acidulată pentru care m-aş întoarce oricând.
Cu gândul la cafeaua din Nicaragua, dar şi cu dorinţa de a vă împărtăși şi alte experienţe din călătoria mea vă invit să cutreierăm împreună şi în episodul următor.
GALERIE FOTO
Teofilia Banu
Revista Lumea Satului nr. 13,1-15 iulie 2016 – pag. 48-49
- Articol precedent: Călătorie în ţinuturile mayașilor (IV)
- Articolul următor: România a dispărut din topul destinațiilor balneare europene