Călătorie în ţinuturile mayașilor (V)
El Salvador – ţara nestematelor (Cuzcatlán)
Călătoria pe urmele mayaşilor a început cu adevărat în El Salvador, ţara cea mai mică ca suprafaţă din America Centrală. Deşi ştiam că ne aflam pe teritoriul cu cea mai ridicată infracţionalitate din lume, teama că am putea fi eventuale victime a dispărut atunci când i-am văzut pe salvadorieni atât de primitori, deschişi, făcându-se astfel plăcuţi. Aproape toată lumea purta arme, dar comportamentul era atât de natural încât am uitat de eventualele riscuri, rămânându-ne doar să ne concentrăm atenţia asupra a ceea ce aceste ţinuturi aveau de oferit.
Numele El Salvador înseamnă „provincia domnului nostru Iisus Cristos, salvatorul lumii“. Istoria modernă a acestor locuri este tumultoasă şi începe de la cucerirea ei de către conchistadorii spanioli în anul 1524, când teritoriul a fost inclus în Căpitănia Generală Guatemala. La 15 septembrie 1821, își proclamă independența odată cu celelalte republici central-americane. El Salvador este anexat temporar de Imperiul Mexican (1821-1823), iar între 1823-1838 face parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale (alături de Guatemala, Nicaragua, Honduras și Costa Rica). La 31 ianuarie 1841 se proclamă Republică independentă. Tot la capitolul istorie tumultoasă am aflat despre războiul fotbalului. Totul a început la un meci jucat între El Salvador şi Honduras, în anul 1969. Salvadorienii au pierdut, iar tensiunile au început să crească, până când la 14 iunie armata acestei ţări a lansat un atac asupra Hondurasului care s-a soldat cu 3000 de victime.
Apoi, la începutul anilor 1980 un război civil care a durat 12 ani, între militanții Frontului Farabundo Martí, de stânga, și Junta Militară sprijinită de SUA, a avut ca urmări pierderea a 75.000 de vieţi omeneşti. Între primele victime ale războiului a fost arhiepiscopul de San Salvador, Oscar Romero. Asasinarea lui în data de 24 martie 1980 a dus la escaladarea violențelor, iar astăzi preotul a devenit un simbol şi un sfânt pentru catolicii din America Latină şi nu numai. Am vizitat Catedrala Metropolitană din capitala San Salvador unde se găsește mormântul martirului.
Oraşul San Salvador mi-a plăcut prin modul în care se îmbinau clădirile moderne cu cele cu arhitectură colonială, piaţetele largi şi parcurile. Aproape una de alta se afla Catedrala Metropolitană, Palatul Naţional, Trezoreria Naţională şi Teatrul Naţional.
El Salvador are relieful destul de variat, fiind de fapt dominat de prezenţa a peste 20 de vulcani. Cel mai cunoscut dintre aceștia este Izalco, supranumit și „Farul Pacificului“ datorită craterului său constant activ. Zona este renumită şi datorită zonelor depresionare şi a văilor întinse şi adânci. Are o reţea hidrografică bogată cu peste 280 de râuri care se varsă în Oceanul Pacific. Pădurile tropicale ocupă suprafețe destul de mici, însă arborii sunt de esențe valoroase, precum abanosul şi mahonul. Defrişările masive practicate au dus la reducerea drastică a zonelor împădurite.
Mi-am dorit să aflu câte ceva şi despre preferinţele culinare ale salvadorienilor. Una dintre acestea este pupusa, un fel de plăcintă din făină de porumb sau de orez, umplută cu brânză şi fasole boabe, cu carne de porc, sau cu alte ingrediente. Am gustat un astfel de preparat, cu sos de roşii şi curtido (amestec de varză, morcovi şi ceapă marinate în oţet). N-a fost rău, dar nici n-aş putea spune că-l prefer în locul celor de pe la noi.
Despre vestigiile mayaşe din El Salvador păstrate intacte de cenuşa vulcanică timp de peste 1400 de ani rămâne să vă povestesc în episodul următor. Aşadar călătoria continuă.
GALERIE FOTO
Teofilia Banu
Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 56-57
- Articol precedent: Delta Dunării şi Delta Padului, promovate de o româncă din Italia
- Articolul următor: Trei unicate de văzut între Herculane și Bozovici