Bacteria care devorează plastic. Poate salva Pământul?
Vreau cu tărie să cred că încă mai avem șansa de a trăi pe o planetă curată, sănătoasă. Însă realitatea face ca această perspectivă să pară mai idealistă chiar și decât cea a colonizării altor planete.
Potrivit statisticilor, în fiecare an la nivel mondial se produc 322 de milioane de tone de plastic. Aceleași date spun că în doar 20 de ani producția de plastic a crescut covârșitor. Dacă în 1980 se produceau 20 milioane de tone, în 2000 s-a ajuns la 200 de milioane. Dacă cifrele nu vă
Corola de minuni
Crucea voinicului
Denumită științific Hepatica Transsilvanica, această floare delicată face parte din familia Ranunculaceae și este o plantă endemică a Carpaților ocrotită prin lege. Spre deosebire de alte flori îndrăgostite de lumina soarelui, Crucea Voinicului preferă umbra pădurilor de fag și de molid. Deși, la prima vedere, această floare pare fragilă, rădăcinile sale sunt foarte puternice și se dezvoltă în soluri calcaroase și pietroase. Crucea voinicului înflorește în
flori, Laleaua pestrita, Crucea voinicului, Bulbucul de munte, flori ocrotite
Să dăruim florilor... încă o zi!
„Florile nu au speranță. Pentru că speranța înseamnă mâine, iar florile nu posedă decât ziua de astăzi.“ Antonio Porchia
Plăpând și delicat. Dedițelul sau Pulsatilla montana, așa cum o recunoaște știința, este una dintre florile rare, aproape pe cale de dispariție, ale munților noștri. Ascuns la umbra pădurilor de conifere, în special în locurile pietroase din Munții Carpați, dedițelul își începe viața în luna martie, iar
Un primar african, ambasadorul României în lume
România este o țară care a specializat tineri din toată lumea. Unii dintre ei, în semn de recunoștință, au devenit în timp chiar ambasadori ai poporului care i-a format. Un astfel de exemplu este Emil Gro Reymon Nakombo, un tânăr din Africa care a studiat în cadrul Academiei de Științe Economice din București. După mai bine de 20 de ani, el s-a întors în România și nu în orice calitate, ci ca primar al capitalei Bangui și președinte al Asociației Primarilor din Republica
Mai multe articole …
Pagina 43 din 46