Cea mai veche casă din România este din secolul al XIV-lea
Pe strada Turnului numărul 7 din Sibiu, secolul al XIV-lea se încăpățânează să își păstreze ultima reminiscență. Cea mai veche casă din România se află într-o piațetă istorică, în centrul vechi al Orașului de Jos, iar cercetările arheologice au arătat că această construcție a fost realizată cel mai probabil în perioada anilor 1300-1400. Elementul care a confirmat această teorie este un pinion gotic găsit în podul locuinței. În pofida timpului care a trecut peste el, acest ultim „bastion“
Decorațiuni hand-made pentru Crăciun
Crăciunul se apropie cu pași repezi, drept urmare ne pregătim să împodobim casa și bradul de sărbătoare. Ca să intrați cu adevărat în spiritul sărbătorilor puteți să dedicați câteva minute din timpul dumneavoastră pentru a vă face singuri decorațiunile. Specialiștii în design floral vin în ajutorul nostru cu două propuneri originale. Folosind câteva elemente din natură și un pic de imaginație, Ștefan Dițu, designer floral, ne arată cum putem realiza un aranjament pentru masa de sărbători
Peștera Movile, replica pământeană a planetei Marte
În 1986, în apropiere de Marea Neagră, au început să se facă săpături pentru construirea unei termocentrale pe lignit, la Movile, lângă Mangalia. Inginerii proiectanţi de atunci au cerul sprijinul specialiștilor de la Institutul de Speologie. Cristian Lascu a fost cel care a descoperit această peșteră în timpul inspecției puțurilor realizate de ingineri și primul om care a intrat acolo. Până la acel moment nimeni nu bănuia existența acestei peșteri pentru că nu avea intrare naturală. De la
Misterioasa mașină-drezină din gara Sinaia
În ultimii ani, călătorii care nu se grăbesc prea tare când trec prin gara Sinaia pot remarca o apariție oarecum ciudată: undeva, pe o bucată de linie dezafectată, o caroserie de automobil face notă discordantă cu decorul de cale ferată. De departe, vehiculul păstrează o eleganță greoaie, un parfum de epocă. Contururile roșii ale geamurilor accentuează culoarea neagră, marțială. Însă, dacă te apropii, urmele necruțătoare ale timpului încep să devină vizibile. Primul care își arată rănile este
Mai multe articole …
Pagina 37 din 46