Festivalul Bivolului, o sărbătoare a tradițiilor și obiceiurilor

Pe 15 septembrie 2024, în localitatea Suciu de Jos, situată în pitoreasca Țară a Lăpușului din Maramureș, a avut loc mult așteptatul Festival al Bivolului. Evenimentul a adus în prim-plan tradițiile și obiceiurile străvechi ale comunității locale, fiind o sărbătoare dedicată animalului emblematic al zonei – bivolul.
Festivalul a inclus parade de bivoli, competiții tradiționale și degustări de preparate locale, toate menite să celebreze importanța bivolului în viața rurală a Maramureșului. Pe lângă activitățile specifice, festivalul a oferit vizitatorilor și ocazia de a descoperi meșteșugurile și folclorul autentic al regiunii, cu spectacole de muzică și dansuri populare. Organizatorii au promis o zi plină de veselie și culoare, unde tradițiile maramureșene au prins viață, oferind tuturor participanților o experiență culturală de neuitat și chiar acest lucru s-a întâmplat.
Evenimentul finalului de săptămână s-a consumat în Țara Lăpușului, unde Festivalul Bivolului, o manifestare unică la nivel european, a atras sute de participanți. Produse tradiționale din lapte de bivoliță, muzică populară și multă voie bună, toate acestea au făcut parte din „meniul“ servit celor care încă mai gustă un strop din viața rurală așa cum era în urmă cu câteva decenii.
Printre cei prezenți la Suciu de Jos (pă Obrejă, cum îi spun localnicii zonei respective) s-a numărat și Crina Chilat, subprefect de Maramureș: „Eu am copilărit pe aceste meleaguri și am crescut cu lapte de bivoliță. Pentru mine a fost o întoarcere în timp de care mă bucur foarte mult. Dincolo de întâlnirea cu oameni dragi pe care am așteptat să îi revăd, acest festival ne conectează din nou cu autenticul și vechile tradiții, obiceiurile și îndeletnicirile locului, cum ar fi și creșterea bivolilor, aceasta din urmă fiind principala sursă de venit a celor din Suciu de Jos“, a spus subprefectul Crina Chilat.
Organizatorul principal al evenimentului dedicat „dibolilor“ (în limbajul locului) a fost o tânără lăpușeancă a cărei carieră profesională la Bruxelles nu i-a șters memoria obârșiilor pe care le are.
Beatrice Alexandra MODIGA
Maramures, bivoli, Tara Oasului, cresterea bizonilor
- Articol precedent: Municipiul Vaslui: Peste 80 de meșteri au fost prezenți la Târgul Meșterilor Populari
- Articolul următor: Corteva și Pairwise iși unesc forțele pentru a accelera editarea genetică și a promova rezistența la schimbările climatice în agricultură