Curtea de Apel București confirmă legalitatea Ordinului privind sistemul antigrindină. Forumul APPR cere în continuare transparență și cercetare științifică

Forumul APPR salută decizia Curții de Apel București de a respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 300/26.07.2024. Această hotărâre confirmă caracterul justificat al măsurii adoptate de Ministerul Agriculturii, într-un context sensibil pentru sectorul agricol.
Forumul APPR a întreprins numeroase demersuri în ultimii ani pentru a atrage atenția asupra efectelor funcționării sistemului antigrindină, în condițiile în care punctele de tragere nu sunt omologate și NU EXISTĂ STUDIU ȘTIINȚIFIC DE IMPACT, în special asupra regimului de precipitații.
Nu există, până în prezent, un studiu independent și transparent care să confirme că folosirea acestor sisteme nu afectează cantitatea de ploaie, DEȘI SISTEMUL FUNCȚIONEAZĂ DE PESTE 20 DE ANI!!! Faptul că nu există astfel de studii a fost recunoscut public de către cei care se ocupă de funcționarea acestui sistem, iar documentele oficiale atestă acest lucru.
Fermierii sunt direct expuși schimbărilor climatice și observă în teren efectele acestora asupra producției.
În paralel cu intensificarea acestor fenomene, au fost formulate constant plângeri din partea fermierilor în zonele unde funcționează sistemele antigrindină, aceștia depunând anual sesizări legate de impactul acestora.
Subliniem că aceste sisteme nu sunt utilizate în alte state europene în forma și modul de operare adoptate în România.
Lipsa unor cercetări riguroase face ca vocile lor sa fie active în condiții de secetă extremă în zonele în care s-au facut trageri. Din păcate, acestea nu au fost luate în considerare în mod corespunzător, iar interesul unor companii private care activează în domeniu (și care au contracte exclusive cu statul) a fost mai presus de interesul agricultorilor!
Este inadmisibil ca funcționarea unui astfel de sistem, care are impact direct asupra mediului, a biodiversității și a precipitațiilor (impact cantitativ si calitativ) să nu aibă la bază atât autorizări speciale de mediu, cât și studii riguroase științifice care să certifice și să-i susțină funcționarea.
Aceste studii, care ar fi trebuit făcute periodic și repetate la diferite intervale de timp, nu au fost făcute niciodată în 20 de ani de când acest sistem funcționează!
Forumul APPR consideră oportună oprirea completă a sistemului, în toate punctele de tragere din țară și reiterează necesitatea realizării unui studiu științific de impact, transparent și independent, privind influența sistemului antigrindină asupra precipitațiilor dar și omologarea fiecărui punct de lansare în parte, în conformitate cu standardele tehnice și de mediu în vigoare.
În același timp, noi fermierii, susținem întărirea cercetărilor și a implementării unor sisteme care să stimuleze producerea de precipitații în România.
antigrindina, sector agricol, rachete antigrindina, Forumul APPR, sistem national antigrindina
- Articol precedent: Leadershipul în marketing al Corteva în România, onorat la Gala Capital de Excelență în Management
- Articolul următor: Grupul Agroland înregistrează o creștere semnificativă a furajelor și ouălor de consum produse și vândute în primul trimestru din 2025