După 4 ani în Spania doi tineri prind rădăcini la Clisura Dunării

Autorităţile se plâng că forţa de muncă pleacă spre alte meleaguri, dar nu fac nimic pentru a contracara această migraţie. Nici chiar atunci când tinerii români se întorc în ţară cu gândul de a porni o afacere. Chiar şi aşa, fără sprijin din partea statului, un român şi-a luat inima în dinţi şi a investit toată avuţia lui dobândită prin străini în creşterea animalelor. Cu un strop de curaj şi alături de familie s-a calificat ca „tânăr fermier“ pe Măsura 112, de unde a obţinut 24.000 de euro. Prea puţin pentru planul gândit de protagonistul articolului nostru, dar un start bun pentru a impulsiona afacerea.

Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea

L-am cunoscut pe Adrian Dogaru prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Poarta Almăjului“ al cărui reprezentant ne-a dus chiar în zona Zascoc, la 3 km de comuna Berzeasca, judeţul Caraş-Severin, pe dealurile unde păşunau oile şi caprele tânărului fermier. Am lăsat în urmă asfaltul şi am pornit pieziş pe un drum de pământ săpat probabil în deal chiar de cel care se instalase la câţiva zeci de metri altitudine deasupra nivelului Dunării. Urcând, mă şi gândeam că doar priveliştea sublimă şi măreţia Dunării ce curge lin la poalele dealurilor compensează sărăcia zonei şi neajunsurile celor care trăiesc aici. Mi-am rotit privirea. Cât vezi cu ochii, dealuri pe alocuri abrupte, cu vegetaţie spontană şi, în rest, linişte. Nici măcar oile pe care aşteptam să le văd nu se arătau. Am aflat mai târziu că mişunau mai sus, păstorite de un cioban. Singurele construcţii care lăsau totuşi să se vadă prezenţa umană în zonă erau saivanul şi stiva de lemne aduse pentru ridicarea vreunei construcţii. Ne-am apropiat şi am aflat povestea lui Adrian, un tânăr din Buzău, plecat la 18 ani în Spania să crească animale. Asta făcea şi acasă, însă acolo munca era recompensată mai bine. „A fost bine, aveam un salariu mai mare şi am reuşit să strâng ceva bani. Am avut noroc de oameni cumsecade care m-au plătit şi cu 900-1.100 de euro pe lună. Dar era muncă, trebuia să te trezeşti la patru şi jumătate dimineaţa, iar seara stăteam până la miezul nopţii“, îşi aminteşte Adrian. Probabil că ar mai fi rămas în Spania, însă viaţa i-a scos în cale viitoarea soţie, Geoalina Târloşan, cea care avea să-i aducă pe lume primul copil. După patru ani de stat în Spania s-au gândit că împreună ar putea muta munţii din loc, cum se spune, aşa că entuziasmul i-a adus înapoi acasă. „Ştiţi cum este, fiecare ne dorim o familie, iar eu nu am vrut să o întemeiez în străinătate. Voi avea un copil şi vreau să lucrez în ţara noastră. În străinătate degeaba iei bani mulţi, că te simţi ca un sclav. Atâta vreme cât munceai la ei te tratau bine, după aceea dacă se întâmpla ceva, făcea un român ceva, fura de exemplu, băteau apropouri. Asta nu te face să te simţi bine“, explică tânărul. Aşa s-a convins că vorba veche „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea“ este cât se poate de reală.

Instalarea tinerilor fermieri

În octombrie 2013 localitatea Berzeasca, unde se află casa părintească a Geoalinei, a devenit cămin adoptiv şi pentru Adrian. I-au aşteptat cu braţele deschise familiile, care le-au fost alături din primul moment. Mama fetei a demarat imediat procedura de întocmire a dosarului pentru accesarea Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri, tatăl băiatului a venit să dea o mână de ajutor la ridicarea saivanului, astfel încât tânăra familie să prindă rădăcini la malul Dunării.

La o lună de la aterizarea în România Adrian a cumpărat primele animale – 160 de oi şi 90 de capre. S-a înhămat la un efectiv mare din start, în care a investit aproape 80.000 de lei. Nu a fost uşor. Începuseră ploile, venise frigul. Timp de două săptămâni şi el şi soţia au dormit alături de animale sub cerul liber. Vremea, care ameninţa sănătatea animalelor, a im­pulsionat construirea saivanului. „Ne temeam pentru capre, care sunt mai sensibile, pentru că oile sunt rezistente la frig. Avem o rasă locală, un amestec de Ţurcană cu ceva sârbesc. Acum pot spune că este o rasă bună de lapte, cu producţii chiar şi de 800 ml la mulsoare“, afirmă Adrian.

Un atu important – tinereţea

Pe când era gata saivanul, tinerii au primit şi ei un adăpost. Chiar acolo lângă grajdul animalelor tatăl fetei a ridicat o „căbănuţă“, după cum spune Adrian. Eu i-aş spune totuşi nu mic adăpost cât o bucătărie de bloc, patru pereţi şi un acoperiş în care aveau un pat, o masă şi o sobă. Fără confort, dar aveau unde pune capul după o zi de muncă. Aşa au trăit mai mult de un an, chiar şi în situaţia când Geoalina era însărcinată. Optimismul, tenacitatea şi puterea de muncă m-au uimit la aceşti tineri.

Între timp efectivul de animale aproape că s-a dublat. „Astăzi avem 430 de oi şi capre, pentru că am mai cumpărat şi avem din efectivul nostru mieluţe şi ieduţe pentru a schimba animalele bătrâne“, explică Adrian.

Meseria de crescător de animale nu le era străină, aşa că nu le-a pus probleme nici în România, însă curiozitatea mea era legată de cum rezolvă valorificarea laptelui. Ei bine, au plecat totuşi cu ceva din Spania. „Ajutându-i pe spanioli să proceseze laptele, am învăţat multe. Ce-i drept, în alte condiţii. Ei erau mai bine dotaţi, aveau tanc de răcire, presă etc. Din păcate, noi nu avem încă aceste dotări, facem brânza ca în România, aşa cum o fac ciobanii dintotdeauna. Asta e, nu se pot face toate odată ca să ajungem la nivelul spaniolilor“, se destăinuie tânărul fermier.

Aşa este, au luat-o treptat şi au început cu Măsura 112 prin care au accesat 24.000 de euro cu care şi-au achiziţionat o motocositoare, însă ambiţia este aceea de a clădi un grajd după norme europene şi de a cumpăra utilaje performante care să le uşureze munca celor 86 de hectare concesionate de la primărie.

Cât am stat de vorbă cu Adrian, soţia şi-a făcut de treabă să aducă oile mai la vale, ca să se poată mândri cu avuţia lor. Deşi aflată în ultimele luni de sarcină, Geoalina nu găsea niciun motiv să se retragă în confortul oraşului, acolo unde au un apartament. Este tot timpul alături de soţul ei, iar el spune că „în munca asta trebuie să fii mereu lângă animale, mai ales că nu găsesc forţă de muncă. Sunt puţini cei care vor şi ştiu să muncească la stână. Trebuie să meargă cu oile, să nu le piardă şi să aibă grijă să nu se rănească“, spune Adrian. Temporar problema este rezolvată: de ajutor le este unchiul tânărului, un băiat venit tocmai de la Buzău şi un atu important – tinereţea. Cum se vor descurca de acum încolo, doar Dumnezeu ştie.

Patricia Alexandra POP