Cine e mai important? Omul sau ursul?
Azi e riscant să vorbești ori să scrii despre urs. Cum o dai, tot o încurci. Adică, fie te trezești chemat de vreun ONG în judecată, fie pledezi împotriva unor norme europene, fie cazi în capcana unor interese... vânătorești, fie o ții gaia-mațu în legătură cu indiferența sau incompetența structurilor statului. Pe de altă parte, mda, e ușor să stai pe asfalt și să faci politici ale fondului cinegetic fără să suporți, direct, consecințele unei decizii sau alteia, așa cum se întâmplă cu
Cum sprijină CJ Prahova dezvoltarea localităților din spațiul rural
Al treilea ca populație, după București și Iași, și al cincilea ca PIB general, după București, Timiș, Cluj și Constanța, județul Prahova ar putea fi considerat drept un teritoriu dificil de administrat. Nivelul economic îi conferă însă un oarecare confort sub aspectul resurselor financiare de care dispune pentru dezvoltarea sectorului public și privat deopotrivă, Prahova fiind printre cele mai dezvoltate 6-8 județe din țară.
În județul Prahova se găsesc patru dintre cele mai bogate comune din
Scurtă istorie a neputinței instituționale... Cum s-a depopulat zona montană
E o vorbă din bătrâni: „cum îți așterni, așa dormi“. Uite așa ne-am trezit și noi astăzi, mă rog, de câțiva ani – și culmea, la nivel instituțional – să plângem că s-a depopulat zona montană. De fapt, tonul folosit în concluziile temei din acest an a Zilei Internaționale a Muntelui, „Munții contează pentru tineri“, este unul de-a dreptul dramatic: „Exodul masiv al tinerelor generații de agricultori montani spre orașe sau în străinătate a dus la un abandon agricol definitiv. Îmbătrânirea
Seva de mesteacăn, medicamentul-minune, importat şi distribuit de un ieşean
În „venele“ arborilor de mesteceni se revarsă, odată cu venirea primăverii, unul dintre remediile cele mai rare şi mai valoroase ale anotimpului: „seva de mesteacăn“. Seva, recoltată numai primăvara din trunchiul arborelui de mesteacăn, este un lichid foarte limpede, incolor, cu un gust uşor dulceag foarte agreabil; conține puține zaharuri naturale care nu îngrașă, dar și proteine, vitamine, minerale și enzime sănătoase. Ieșeanul Sorin Scalschi importă și distribuie în țara noastră un adevărat
Mai multe articole …
Pagina 66 din 103