Vinul fierbinte al unei nopți de iarnă
Dacă este iarnă, pe lângă hainele groase, mănuși, căciuli și fulare merge și un vin fiert, dulce și aromat, nu-i așa? Dar ce spuneți de un vin condimentat, care spune povestea unei nopți reci de iarnă? Oaspeții vor fi încântați de aceste arome îmbietoare, ce îi vor seduce de la prima înghițitură.
Iată ingredientele:
- 300 ml de vin roșu sec;
- 300 ml vin alb fructat;
- 2 bețe de scorțișoară;
- 10 cuișoare;
- 1 bucată de anason;
- 100 gr migdale;
- 100 gr stafide;
- 1 linguriță de ghimbir
Rețete de pește de la Corabia: Crap de Dunăre la cuptor
Din bătrâni se spune că în noaptea de Revelion este bine să consumăm pește pentru a trece mai ușor peste necazurile din anul ce vine. Astfel, dacă mâncăm pește, vom aluneca exact cum alunecă peștele prin apă printre problemele și încercările ce urmează. Indiferent dacă dăm sau nu crezare acestor credințe vechi, consumul de pește este sănătos și, după mesele copioase cu mâncare grea din timpul Crăciunului, este bine să alegem și preparate ușoare. Pentru un meniu cu pește pentru masa de Anul Nou
retete, Olt, Corabia, retete traditionale, retete de peste, Crap de Dunare
Țară sau teritoriu?
Pe 1 decembrie a fost Ziua Națională, o zi în care am simțit o emoție destul de greu de explicat... Totuși, nu înțeleg de ce doar în această zi arătăm toții cât de mult iubim și ne apreciem țara, iar în restul zilelor o înjosim.
Oare dragostea, devotamentul și dedicarea față de patrie afișate de Ziua Națională pot repara lucrurile pe care le facem greșit ca societate în restul anului?
Sunt persoane al căror cuvânt cântărește suficient de mult în societate, sau cel puțin așa ar trebui, care ne
4.000 de plante din 1.800 de specii. Invitație la cea mai mare plantație de cactuși din țară
Cactușii sunt printre cele mai rezistente plante din lume care provin din zonele aride ale celor două Americi. Specialiștii au numărat peste 3.000 de specii de diverse mărimi și varietăți, de la cele de doi centimetri până la cele de aproape 20 de metri. Chiar dacă sunt plante deosebit de rezistente, majoritatea nu suportă temperaturi exterioare foarte. Nu iernează afară în condițiile climei temperate, dar rezistă foarte bine, pe timpul iernii, într-o cameră răcoroasă.
Două mituri
Mai multe articole …
Pagina 34 din 103