Romania
Peste 11,4 milioane de euro plătiți pomicultorilor afectați de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a efectuat la data de 15 aprilie 2026 plata sprijinului financiar de urgență destinat producătorilor agricoli din sectorul pomicol afectați de înghețul târziu de primăvară din perioada aprilie–mai 2025.

Suma totală autorizată și virată către beneficiari se ridică la 11.499.989,03 euro, echivalentul a 58.538.440,81 lei, fiind distribuită către un număr de 1.868 de fermieri. Fondurile provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), utilizând un curs de schimb de 5,0903 lei pentru un euro.

Ajutorul financiar a fost acordat sub formă de grant și are ca scop compensarea pierderilor economice suferite de producătorii agricoli din sectorul pomicol, în urma fenomenelor climatice nefavorabile din primăvara anului trecut.

Schema de sprijin a vizat o gamă largă de culturi pomicole, inclusiv măr, păr, prun, cais sau zarzăr, piersic, cireș, vișin, nectarin, nuc, alun și migdal.

Acordarea sprijinului s-a realizat în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 66/2026, care reglementează intervențiile de urgență în agricultură pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a subliniat importanța acestei măsuri, declarând că autoritățile vor continua să sprijine fermierii în fața provocărilor generate de schimbările climatice: „Am spus de fiecare dată că vom fi alături de fermierii români atunci când se confruntă cu pierderi provocate de fenomene extreme. Plata acestui sprijin reprezintă un ajutor concret pentru producătorii din sectorul pomicol afectați de înghețul târziu de primăvară și o dovadă că intervenim rapid acolo unde este nevoie.”

Prin această inițiativă, MADR își reafirmă angajamentul de a susține sectorul agricol românesc și de a asigura continuitatea activităților de producție, în contextul intensificării fenomenelor meteorologice extreme.

Sursa: madr.ro

sprijin financiar, MADR, pomicultura, Ministerul Agriculturii, proiecte legislative, sector pomicol, despagubiri fermieri, inghet tarziu

Alte articole:

Avans APIA 2026: Lista completă a sumelor pe hectar și animal

Cum combatem omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea) în livezi