Romania
Noile reguli pentru combaterea pestei porcine africane

Plenul Parlamentului României a adoptat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA).

Actul normativ, elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) împreună cu ANSVSA, aduce măsuri ferme de biosecuritate, confiscarea vehiculelor care transportă ilegal cel puțin șase porci și reguli clare pentru despăgubirea crescătorilor afectați de boală.

Un cadru legislativ adaptat realităților din fermele românești

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a salutat votul decisiv din Parlamentul României asupra proiectului de modificare a Legii nr. 122/2023, depus cu sprijinul partidelor politice. În etapa dezbaterilor parlamentare și a clarificării punctelor din cererea de reexaminare, experții MADR au lucrat îndeaproape cu comisiile de specialitate pentru a calibra legislația la problemele reale din teren semnalate de fermieri și medicii veterinari.

Noile prevederi vizează un echilibru între protejarea efectivelor naționale de suine împotriva pestei porcine africane (PPA) și debirocratizarea procedurilor, clarificarea atribuțiilor instituționale și intervenția rapidă în situații de criză sanitar-veterinară.

Principalele măsuri adoptate de Parlament: de la zone de protecție la sancțiuni penale

Actul normativ introduce cinci direcții majore de acțiune pentru stoparea răspândirii virusului PPA și protejarea investițiilor din zootehnie:

  • Zonă de monitorizare sanitar-veterinară de 10 km: Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor (DSVSA) județene și cea a municipiului București vor institui o zonă de siguranță și monitorizare cu raza de 10 km în jurul tuturor exploatațiilor comerciale autorizate sanitar-veterinar.
  • Infracțiune și confiscarea mașinilor pentru transportul ilegal: Transportul ilegal a 6 sau mai multe porcine este încadrat ca infracțiune, atrăgând confiscarea atât a animalelor, cât și a vehiculelor utilizate. Pentru transportul ilegal de cel mult 5 porcine inclusiv, legea prevede sancțiuni contravenționale.
  • Plafoane clare pentru plata despăgubirilor: Crescătorii ale căror animale sunt sacrificate din dispoziția autorităților pentru prevenirea și controlul PPA vor primi despăgubiri diferențiate, în funcție de tipul exploatației:
    • În limita a 5 capete: pentru exploatațiile noncomerciale (gospodăriile populației);
    • În limita a 50 de capete: pentru exploatațiile comerciale asociative și exploatațiile comerciale înregistrate sanitar-veterinar (cu excepția celor definite la art. 3 alin. (1) lit. l));
    • Integral (100% din efectiv): pentru exploatațiile comerciale autorizate sanitar-veterinar.
  • Plata medicilor veterinari din teren: Se garantează decontarea serviciilor prestate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, care intervin direct în gestionarea și stingerea focarelor de PPA.
  • Controlul populației de mistreți și descentralizare: Legea optimizează managementul efectivelor de mistreți, descentralizează deciziile la nivel local pentru reacții imediate și asigură finanțarea măsurilor de biosecuritate.

Tánczos Barna: „Cei care încalcă legea și pun în pericol siguranța alimentară vor fi sancționați mai aspru”

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, a subliniat că noua lege oferă predictibilitate crescătorilor de porci și instrumente ferme împotriva comerțului ilicit care întreține focarele de boală:

„Obiectivul nostru este clar: să protejăm fermele românești, să limităm pierderile provocate de boală și să oferim sectorului suin stabilitatea și predictibilitatea de care are nevoie pentru a se dezvolta. Cei care încalcă legea și pun în pericol un întreg sector economic, dar și siguranța alimentară, vor fi sancționați mai aspru. În același timp, legea creează cadrul necesar pentru intervenții mai rapide și mai eficiente în vederea limitării răspândirii bolii, inclusiv printr-o gestionare mai bună a populației de mistreți, descentralizarea deciziilor și asigurarea unei finanțări adecvate. Fermele în care animalele trebuie sacrificate pentru combaterea bolii vor fi despăgubite și se asigură plata serviciilor prestate de medicii veterinari în focarele de pestă porcină africană. Mulțumesc colegilor din Parlament pentru votul acordat acestei legi, și Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România pentru dialogul constructiv pe parcursul pregătirii actului normativ prin care punem pe baze noi măsurile de combatere a pestei porcine africane”, a declarat Tánczos Barna, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În perioada următoare, MADR și ANSVSA vor colabora cu asociațiile profesionale ale crescătorilor de suine și cu toți actorii din lanțul agroalimentar pentru aplicarea rapidă în teren a noilor reglementări.

MADR, ANSVSA, siguranta alimentara, porcine, Ministerul Agriculturii, pesta porcina africana, cresterea porcilor, ferme de porci, PPA, combatere pesta porcina africana, biosecuritate

Alte articole:

Avans APIA 2026: Lista completă a sumelor pe hectar și animal