APIA plăteşte avansul pentru cererile de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe, din 16 octombrie, să plătească avansul către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă - Campania 2012, în conformitate cu Regulamentul CE 776/2012, informează APIA, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
De acest avans vor beneficia toţi fermierii pentru care s-a efectuat verificarea necesară condiţiilor de eligibilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) 73 din
Agricultorii au solicitat subvenţii pentru o suprafaţă de 9,7 milioane hectare în 2012; plata scade la 107,7 euro/ha
Agricultorii români au solicitat în 2012 plata subvenţiilor europene pentru o suprafaţă de 9,7 milioane hectare, cu aproape un milion mai mult decât suprafaţa de referinţă cu care România a intrat în Uniunea Europeană, creşterea suprafeţei contribuind însă la diminuarea subvenţiei acordate, până la 107,7 euro pe hectar.
"În 2012 s-a solicitat la plată 9,7 milioane hectare, ceea ce ne bucură pentru că avem din ce în ce mai multe suprafeţe lucrate, acesta fiind de fapt şi obiectivul fondurilor
APDRP prelungeşte până la 31 octombrie sesiunea de depunere de proiecte pe măsura privind irigaţiile
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi până la finele lunii octombrie proiecte de investiţii în irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare, deşi măsura urma să se închidă luni la ora 12.00, a anunţat, luni, APDRP.
Decizia de prelungire a fost luată de Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM - PNDR) din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale datorită complexităţii întocmirii proiectelor cât şi dificultăţilor
Cererile de solicitare a ajutorului specific pentru sectorul de agricultură ecologică pot fi depuse până luni
Cererile de solicitare a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică pot fi depuse până la 15 octombrie 2012, inclusiv, a arătat, recent, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
De ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pot beneficia exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt înregistrate în perioada de conversie, respectiv de trecere de la agricultura
Mai multe articole …
Pagina 48 din 49