FMI nu s-a opus aplicării unei TVA diferenţiate
Premierul Victor Ponta consideră că Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu s-a opus aplicării unei Taxe pe Valoarea Adăugată (TVA) diferenţiate în România, ci a cerut o analiză foarte clară asupra efectelor bugetare, în perspectiva reducerii TVA la produsele agricole.
"Nu este vorba de faptul că FMI nu agreează un nivel al TVA diferenţiat. Ceea ce ne-a cerut FMI a fost o analiză foarte clară asupra efectelor bugetare, respectiv ce pierdem la buget în măsura în care aplicăm acea schemă în care
Victor Ponta: Agricultura şi energia pot reprezenta motoarele de dezvoltare ale României
Agricultura şi energia pot reprezenta motoarele de dezvoltare ale României, a declarat, sâmbătă, premierul Victor Ponta, la finalul vizitei efectuate la târgul Indagra.
"Concluziile sunt mai degrabă optimiste, în sensul în care cele două domenii despre care vorbim de ceva timp, agricultura şi energia, chiar cred că pot să reprezinte, la modul realist, motoarele de dezvoltare ale României. M-am bucurat să văd atât de mulţi producători, să vad oameni care trăiesc din agricultură şi care mi-au
Volatilitatea preţurilor agricole şi schimbările climatice pot afecta stabilitatea şi veniturile agricultorilor
Volatilitatea preţurilor agricole la nivel internaţional şi schimbările climatice sunt doi factori de risc care pot afecta stabilitatea şi veniturile agricultorilor, a declarat, miercuri, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, la dezbaterea 'Noile politici agricole şi securitatea alimentară în condiţiile schimbărilor climatice', organizată de Ministerul Agriculturii în cadrul târgului Indagra.
"Obiectivul Politicii Agricole Comune (PAC) continuă să rămână
Oportunităţile de piaţă ar trebui să le dea speranţă şi încredere agricultorilor în activitatea lor
Oportunităţile de piaţă ar trebui să le dea speranţă şi încredere agricultorilor în meseria şi activitatea lor, dincolo de susţinerea financiară care ar trebui să rămână în agricultură, a declarat, miercuri, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, la deschiderea târgului de agricultură Indagra.
"Dincolo de aceste subvenţii acordate agriculturii atât la nivel european cât şi internaţional, cererea de produse agroalimentare este în creştere, iar agricultorii
Mai multe articole …
- Preţurile terenurilor agricole din România, până la şapte ori mai mici decât în ţările europene
- Daniel Constantin susţine ca eventuala reducere a bugetului UE pentru 2014-2020 să nu afecteze agricultura
- Acte normative ce vizează plata ajutoarelor pentru fermieri şi modificarea funcţionării ADS, adoptate de Guvern
- Plăţile directe în agricultură se duc în cea mai mare parte la agricultori de peste 60 de ani
Pagina 43 din 49