Principalele boli și dăunători ai culturii porumbului
Evaluarea terenului şi a plantelor din punct de vedere fitosanitar este o condiţie esenţială pentru stabilirea celor mai eficiente metode de control ale bolilor şi dăunătorilor porumbului.
Gestionarea cu succes a organismelor dăunătoare se asigură prin aplicarea unui program de protecţie integrată, care include o serie de componente, printre care metode biologice, agrofitotehnice, mecanice, fizice şi chimice. Abordarea în practica fitosanitară a managementului integrat al organismelor dăunătoare se bazează pe menţinerea populaţiei organismului dăunător sub pragul economic de dăunare.
Cultivarea soiurilor adaptate zonal, care asigură protecţie faţă de atacul organismelor dăunătoare, metodele agrotehnice, care reduc mecanic o mare parte din rezerva biologică a organismelor dăunătoare sunt câteva măsuri aplicabile în contextul managementului integrat.
Aplicarea produselor de protecţie a plantelor este o intervenţie cu impact puternic şi complex asupra agroecosistemelor având o serie de avantaje, dar şi dezavantaje legate mai ales de toxicitatea produselor utilizate. De asemenea, aplicarea repetată a acestor produse duce la apariţia fenomenului de rezistenţă a organismelor dăunătoare faţă de produsele de protecţie a plantelor utilizate, ceea ce atrage după sine necesitatea aplicării unui mare număr de tratamente şi respectiv cheltuieli exagerate, metoda devenind nerentabilă. În plus, utilizarea unor doze mai mari decât cele indicate în prospectele care însoţesc produsele de protecţie a plantelor duce la apariţia unor fenomene de fitotoxicitate (arsuri pe frunze, stagnarea creşterii, îngălbeniri).
O altă verigă care duce la limitarea utilizării nejustificate a produselor de protecţie a plantelor este monitorizarea organismelor dăunătoare în vederea cunoaşterii dinamicii populaţiei, stabilirea speciilor „cheie“ care justifică aplicarea tratamentelor şi punerea în evidenţă a duşmanilor naturali care pot limita nivelul populaţiei de organisme dăunătoare. Elaborarea şi aplicarea unui program de protecţie faţă de boli şi dăunători nu se poate realiza fără diagnosticul corect al acestora, precum şi al duşmanilor naturali prezenţi în cultură.
Simptome produse de organismele dăunătoare la porumb
1.1. Ciuperci - Ciupercile fitopatogene acționează puternic asupra plantei la nivel biochimic și fiziologic și la nivel anatomo-morfologic. În general, bolile plantelor de cultură produse de ciuperci se caracterizează prin câteva tipuri principale de simptome, care permit și identificarea lor, confirmarea bolii se face însă după un examen de laborator al patogenului.
Simptomele ce apar pe diferitele organe ale porumbului sunt variate, astfel: pe știuleți, panicule: - apar pungi de mărimi diferite, care prin crăpare eliberează o pulbere negricioasă (ex. Ustilago maydis); - pulbere negricioasă, liberă, fără pungi (ex. Sorosporium holci-sorghi) - boabele sunt acoperite de un mucegai alb-roziu, iar uneori crapă (ex. Gibberella fijikuroi); - rahisul știuleților se desface în fascicule, iar boabele se mișcă ușor în alveole (ex. Nigrospora oryzae) pe frunze: - pete alungite sau ovale de 3-15 mm, brune (ex. Helminthosporium turcicum); - pete mici alungite, bine delimitate, cu contur brun-roșcat (ex. Cochliobolus carbonum); - pete alungite pe fața inferioară a frunzelor, acoperite cu punctișoare negricioase. pe tulpini: - pe internodii, pete brune cu numeroase punctișoare negre, în dreptul cărora tulpina adesea se frânge.
1.2. Bacterii - În cazul bacteriozelor care afectează porumbul, pot fi întâlnite următoarele tipuri de simptome: pătări de forme şi mărimi diferite (circulare/eliptice/neregulate), cu sau fără aureolă (halo) - apar pe frunze și tulpini; - în condiții favorabile, ţesuturile infectate exsudează masa de bacterii şi produc îmbolnăvirea altor plante. Exemplu: Pseudomonas syringae pv. Syringae, ofiliri - cauzate de pătrunderea bacteriilor în xilem, unde se multiplică şi migrează; - apa şi substanţele nutritive nu mai pot fi transportate, având ca rezultat slăbirea, ofilirea şi moartea plantei; - bacteriile distrug adesea părţi ale pereţilor celulelor xilemice, se răspândesc şi se multiplică în ţesuturile parenchimatice adiacente, în diferite puncte de-a lungul vaselor, omorând celulele; - bacteriile care produc aceste simptome pătrund prin răni ce expun elementele vasculare; - vârfurile frunzelor situate cel mai sus pe plantă se pot usca și muri, iar la baza verticiliului de frunze apare un putregai moale și lipicios. Frunzele care formează verticiliul pot fi smulse cu ușurință de pe plantă, vârful putrezit al acesteia răspândind un miros urât. Exemplu: Erwinia carotovora subsp. carotovora, Erwinia (Pantoea) stewartii à ulcere (ulceraţii), leziuni - apar pe tulpini; - sunt numai o parte a simptomului de boală; - au aspect de: zone necrotice pe părțile aeriene ale plantei sau porţiunea afectată este lucioasă, lipicioasă şi moale, emanând un miros urât; - bacteriile pătrund prin răni, iar în plantele tinere şi prin deschideri naturale. Exemple: Erwinia carotovora subsp. carotovora.
1.3. Virusuri - Cele mai frecvente și evidente simptome ale infecțiilor virale la porumb sunt: · micșorarea înălțimii plantelor, caracterizată prin scurtarea internodiilor la: Maize chlorotic mottle virus, Maize mosaic virus, Maize rough dwarf virus, Maize white line mosaic virus; · cloroza, simptom care se manifestă prin pete de dimensiuni mici, de culoare galben-pal, ce apar, de regulă, pe suprafața frunzelor tinere precum și dungi clorotice dispuse în lungul nervurilor, fenomen întâlnit la Maize chlorotic mottle virus, Maize mosaic virus; · marmorare foliară evidențiată prin zone clorotice slab diferențiate și care diferă mai puțin de cele de culoare verde închis, la Maize chlorotic mottle virus, Maize white line mosaic virus; · mozaicare: apariția unor pete sau dungi rectangulare albe, galbene sau galbene verzui pe suprafața limbului, la Maize white line mosaic virus; · umflături longitudinale ce apar pe nervurile de pe suprafața inferioară a limbului, uneori pe teaca frunzelor și pe pănuși și care dau frunzei un aspect rugos, la Maize rough dwarf virus; · necroza frunzelor la Maize chlorotic mottle virus; · scurtarea și malformarea știuleților: știuleți de dimensiuni mici cu boabe puține, la Maize chlorotic mottle virus, Maize rough dwarf virus, Maize white line mosaic virus; · rădăcini adventive scurte, îngroșate cu crăpături longitudinale și ramificații secundare puține, la Maize rough dwarf virus.
1.4. Simptome produse de insecte, acarieni - Dăunări produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de ros, care apar la exteriorul sau în interiorul organelor atacate: - galerii în tulpini (larvele de Ostrinia nubilalis) - galerii în rădăcini (larvele de Diabrotica virgifera virgifera) - roaderea scalariformă a frunzelor (Tanymecus dilaticollis); scheletarea frunzelor (cărăbuşi); roaderea frunzelor sub formă de dungi (puricii cerealelor); roaderea rădăcinilor (Melolontha melolontha) perforarea ştiuleţilor (larve de fluturi); roaderea mătăsii (adulţii de D. virgifera virgifera, larvele de Helicoverpa armigera) . Dăunările produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de supt, apar în urma faptului că pentru hrănire dăunătorii introduc în țesuturi salivă, conținând enzime care determină modificări morfologice și biochimice ale acestora, printre care amintim: decolorarea organelor atacate, frecvent a frunzelor (afide); deformări şi colorări ale frunzelor (afide, acarieni);
Capitolul 2. Organisme dăunătoare la porumb.
Organismele dăunătoare plantelor şi produselor vegetale pot fi grupate în două categorii: organisme dăunătoare de carantină şi organisme dăunătoare non-carantină.
Organismele dăunătoare de carantină sunt organismele care reprezintă o importanţă economică potenţială pentru o zonă aflată în pericol, care nu sunt prezente în acea zonă sau dacă sunt prezente nu sunt larg răspândite şi fac obiectul unui control oficial. În ţara noastră organismele dăunătoare de carantină sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului 563/2007 cu modificările şi completările ulterioare, care transpune prevederile Directivei 29/2000 a Uniunii Europene.
2.1. Organisme dăunătoare de carantină la porumb
Bacterii 1. Erwinia stewartii (Smith) Dye – veștejirea bacteriană a porumbului Asia, Africa, America Raportată și neconfirmată: Austria, Grecia, Polonia, România și Rusia.
Insecte, acarieni
- Diabrotica barberi Smith and Lawrence – viermele nordic al rădăcinilor de porumb Canada, SUA Europa: absent.
- Diabrotica undecimpunctata howardi Barber – gândacul cu 12 pete al cartofului America de Sud, SUA, Canada Europa: absent.
- Diabrotica undecimpunctata undecimpunctata Mannerheim – gândacul vestic pătat al castraveţilor SUA, Oceania Europa: absent.
- Diabrotica virgifera zeae Krysan & Smith – viermele mexican al rădăcinilor de porumb Mexic, America Centrală Europa: absent.
- Heliothis zea (Boddie) – viermele porumbului America Centrală, America de Sud, Canada Europa: absent.
- Spodoptera frugiperda (Smith) – viermele frunzelor de porumb Afica, America de Sud Europa: absent.
- Spodoptera litura (Fabricius) – viermele egipean al bumbacului Africa, SUA, Asia, Oceania, Europa: Rusia.
- Spodoptera littoralis (Boisduval) – viermele frunzelor de bumbac Africa, Asia Europa: Cipru, Franţa, Grecia, Italia, Malta, Portugalia, Spania, Turcia.
- Listronotus bonariensis (Kuschel) – gărgăriţa argentiniană a tulpinii America de Sud, Oceania.
2.2. Organisme dăunătoare non-carantină la porumb
2.2.1 Ciuperci
- Cochliobolus carbonum R. R. Nelson – helmintosporioza/pătarea frunzelor de porumb.
- Colletotrichum graminicola (Ces.) G.W.Wils. – antracnoza porumbului.
- Gibberella fujikuroi (Saw.) Wr – înflorirea albă a boabelor de porumb.
- Kabatiella zeae Narita & Y. Hirats. – pătarea în ochi a frunzelor.
- Nigrospora oryzae (Berk. & Broome) Petch – putregaiul uscat al știuleților de porumb.
- Puccinia sorghi (Schwein) – rugina porumbului.
- Setosphaeria turcica (Luttrell) K. J. Leonard și E. G. Suggs – helmintosporioza/arsura frunzelor de porumb.
- Sphacelotheca reiliana (J.G. Kühn) Clinton– tăciunele ştiuleților și paniculelor.
- Stenocarpella maydis (Berkeley) Sutton și Stenocarpella macrospora (Earle) Sutton – putregaiul uscat al tulpinilor și știuleţilor de porumb.
- Ustilago maydis (D.C) – tăciunele comun.
Măsuri de management
Măsuri preventive ● utilizarea în cultură a hibrizilor rezistenți; ● respectarea rotației culturilor – porumbul să nu fie cultivat mai mult de 2-4 ani pe aceeași suprafață; ● respectarea densității corecte a plantelor ; ● evitarea rănirii mecanice a plantelor; ● distrugerea insectelor, pentru ca în procesul acestora de hrănire să se evite rănirea plantelor; ● distrugerea resturilor infectate și curățirea minuțioasă a terenului după recoltare; ● fertilizarea echilibrată a solului; ● asigurarea unui drenaj bun al apei; ● folosirea de semințe sănătoase; ● tratarea semințelor.
2.2.2. Bacterii
- Clavibacter michiganensis subsp. nebraskensis (Vidaver et Mandel 1974) Davis, Gillaspie, Vidaver et Harris 1984 – pătarea punctiformă a frunzelor și veștejirea porumbului.
- Erwinia carotovora subsp. carotovora (Jones) Bergey – putregaiul moale al culturilor de porumb
- Pseudomonas syringae pv. syringae van Hall – „Holcus spot.
2.2.3. Virusuri şi micoplasme
- Maize chlorotic mottle virus (MCMV) – virusul marmorării clorotice a porumbului.
- Maize dwarf mosaic virus (MDMV) – virusul piticirii mozaicale a porumbului.
- Maize mosaic virus (MMV) – virusul mozaicului porumbului.
- Maize rough dwarf virus (MRDV) – virusul piticirii rugoase a porumbului.
- Maize white line mosaic (MWLMV) – virusul mozaicului linear al porumbului.
2.2.4. Insecte, acarieni
c) Agriotes spp. – viermii sârmă.
d) Agrotis segetum Denis & Schiffermüller– buha semănăturilor.
e) Anoecia corni Fabricius – păduchele rădăcinilor de graminee.
f) Anoxia villosa Fabricius – cărăbușul de stepă.
g) Apamea sordens Hufnagel – buha boabelor de grâu.
h) Chaetocnema aridula Gyll – puricele negru al cerealelor.
i) Diadrotica virgifera LeConte – viermele vestic al rădăcinilor de porumb.
j) Heliothis armigera Hubner – omida capsulelor.
k) Heliothis (Chloridea) viriplaca Hufnagel – buha lucernei.
l) Loxostege sticticalis Linnaeus – omida sfeclei.
m) Melolontha melolontha Linnaeus – cărăbușul de mai.
n) Opatrum sabulosum Linnaeus – gândacul pământiu.
o) Oscinella frit Linnaeus – musca suedeză.
p) Ostrinia nubilalis Hübner – sfredelitorul porumbului.
q) Oulema melanopus Linnaeus – gândacul ovăzului.
r) Phyllotetra vittula Redtenbacher – puricele dungat al cerealelor.
s) Rhopalosiphum maydis Fitch –păduchele verde.
t) Schizaphis graminum Rondani – păduchele verde al cerealelor.
u) Sipha (Rungsia) maydis Passerini – păduchele negru al porumbului.
v) Siteroptes graminis Reuter – acarianul gramineelor.
w) Sitotroga cerealella Olivier – molia cerealelor.
x) Spodoptera exigua Hübner – buha cucurbitaceelor.
y) Tanymecus dilaticollis Gyll – gărgăriţa frunzelor.
z) Tetraneura ulmi Linnaeus – păduchele roz al rădăcinilor de graminee.
Sursa: Oficiul Fitosanitar Timiș
porumb, cultura porumbului, daunatorii porumbului, boli la porumb
- Articol precedent: În atenţia celor care deţin livezi şi pomi răzleţi!
- Articolul următor: Recomandarea Corteva Agriscience pentru protecția culturii de floarea-soarelui