Reuniunea zonală "Gunoiul de grajd - bunăstare pentru fermieri!" la Cluj-Napoca
În data de 25 iunie 2019 a avut loc cea de-a patra dintre reuniunile de lucru zonale organizate de Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți" (UMP - CIPN).
Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe din cadrul Cluj Arena și a reunit reprezentanți ai primăriilor din zona rurală a județelor Cluj și Sălaj, alături de specialiști din cadrul APIA, Direcția pentru Agricultură Județeană, Sistemul de Gospodărire a
Ziua Câmpului de Cercetare și Dezvoltare la Lovrin
În prezența a peste 300 de fermieri și parteneri din județele Arad și Timiș, a cadrelor didactice universitare, cercetători de la alte stațiuni din țară, studenți și elevi, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Lovrin din județul Timiș a organizat Ziua Câmpului de Cercetare și Dezvoltare ediția 2019.
Coorganizatorii evenimentului au fost Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele
Culturi impecabile cu produse Corteva Agriscience
An de an, fermierii din județul Teleorman participă la evenimentul de prezentare în câmp a produselor Corteva Agriscience. Gazda evenimentului este fermierul Cosmin Băcanu, care în fiecare campanie agricolă mizează pe cei mai buni hibrizi și aplică tehnologie de înaltă clasă pentru a obține producții ridicate.
Porumb, floarea-soarelui și produse pentru protecția plantelor
Ca în fiecare an, principalele vedete din câmp au fost hibrizii de porumb și floarea-soarelui Pioneer, însă noutatea
Performanță în cultura de grâu cu produse Naturevo și Nufarm
În această perioadă, marile companii distribuitoare de inputuri pentru agricultură organizează tot mai multe evenimente în câmp cu scopul de a prezenta fermierilor loturi demonstrative unde au fost administrate produsele pe care le comercializează. În acest context, companiile Naturevo și Nufarm, alături de fermierul Gheorghe Nițu, au organizat la finalul lunii mai evenimentul intitulat Performanță cu Flexitechagro. Fermierii din județul Teleorman, și nu numai, au observat îndeaproape o
Teleorman, grau, Naturevo, Nufarm, cultura graului, Flexitechagro
Mai multe articole …
- Alcedo va comercializa și soiuri iscusite
- Insula Mare a Brăilei - retehnologizare pentru o eficiență maximă
- ”Împreunișul - Măsurișul oilor în Transilvania tradițională”, cu USAMV Cluj-Napoca organizator, în Parcul Etnografic
- Fermierii români din Transilvania vor fi premiați în cadrul Conferinței PRIA Agriculture care va avea loc la Cluj-Napoca în 8 mai 2019
Pagina 25 din 45