Soluții tehnice prezentate la plantația de viță-de-vie din cadrul SCDVV Iași
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași a fost de curând gazda unui eveniment organizat de compania Corteva Agriscience & DaBacco, unde a avut loc prezentarea tehnică a culturii viței-de-vie. Soluțiile tehnice prezentate la plantația de viță-de-vie din cadrul stațiunii au demonstrat încă o dată că fără știință, tehnologii și tratamente chimice corect dozate și aplicate nu poți să fii competitiv și să ai o bună eficiență economică.
La mijlocul lunii august
Romsilva - Ziua Silvicultorului 2021 organizată la Timișoara
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a organizat în data de 16 iunie la Timișoara, împreună cu Asociațiile Administratorilor de Păduri, cea de-a XXXI-a ediție „Ziua Silvicultorului“. În cadrul evenimentului au fost menționate și analizate activitățile ocoalelor silvice, dar și problemele cu care se confruntă autoritățile Romsilva.
Directorul general Romsilva, Teodor Țigan i-a felicitat pe silvicultorii români: „Doar împreună cu toți silvicultorii români putem reuși să trecem peste
Agricultura conservativă, un model de urmat
Agricultura Conservativă este o practică agricolă ce urmărește stoparea degradării terenurilor și menținerea aportului de apă în sol, prin restabilirea fertilității naturale a acestuia. Având la bază tehnici ce implică utilizarea covoarelor vegetale și realizarea de lucrări minime la nivelul solului, acest model de agricultură a fost prezentat în cadrul unei demonstrații practice organizate recent de ALCEDO în parteneriat cu fermele Agro Fondinvest și Stimex în localitatea Valea Argovei din
agricultura, Alcedo, Calarasi, agricultura conservativa, Agro Fondinves, Stimex, Valea Argovei
Academia Română „Agricultura românească în contextul globalizării“
Sub patronajul Academiei Române a fost organizată recent o dezbatere cu tema „Agricultura românească în contextul globalizării“, prilej cu care au fost evidențiate problemele acute cu care se confruntă agricultura românească la ora actuală. Au participat cadre universitare, oameni de știință specializați pe probleme de mediu, cercetători, majoritatea subliniind schimbările ce s-au produs în special în ultimii 30 de ani și influența acestora asupra sectorului zootehnic și vegetal.
În
agricultura, ASAS, agricultura romaneasca, cercetare agricola, Academia Romana, globalizare
Mai multe articole …
- Gala Fermierilor Români din Moldova despre strategiile de finanțare
- RALF 2020: Fermieri în Linia Întâi, pe 20 noiembrie, la București
- Fermierii români vor fi premiați în cadrul Pria Agriculture&Gala Fermierilor Romani în 8 septembrie 2020
- Prima reuniune AgriFish cu prezență fizică de la începutul pandemiei de COVID-19
Pagina 20 din 45