reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Nov 2019

APAR: Iniţiativa legislativă a MADR de certificare a calităţii produselor alimentare va creşte oferta de produse de calitate de pe piaţă

  • Publicat în Alimentatie

Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR) consideră că iniţiativa legislativă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a introduce un sistem pentru certificarea calităţii produselor alimentare va contribui la însănătoşirea mediului de afaceri şi va creşte oferta produselor alimentare de calitate pe piaţa românească, se arată într-un comunicat al APAR remis, duminică, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în textul înaintat spre consultare asociaţiilor producătorilor din industria alimentară, MADR propune pentru prima dată o abordare a problemei într-o manieră europeană, acordând Protecţie Naţională de Calitate - PNC produselor alimentare, după modelul de certificare europeană a Indicaţiilor Geografice - IGP, Denumirilor de Origine - DOP (Reg. CE 510/2006) şi Specialităţilor Tradiţionale Garantate -STG (Reg. CE 509/2006). 

Pentru a primi PNC asociaţiile profesionale (de breaslă) din industria alimentară stabilesc Standardele de Calitate ale produselor alimentare corespunzătoare ramurii în care operează (Asociaţia Cărnii pentru preparatele din carne, Asociaţia Pâinii pentru produsele de panificaţie, etc. Ulterior, MADR, prin acceptarea Standardelor de Calitate provenite de la asociaţiile profesionale, devine depozitarul acestora şi responsabil cu atribuirea Protecţiei Naţionale a Calităţii -PNC, precum şi cu respectarea lor. Activităţile vor intra în coordonarea Direcţiei pentru Industrie Alimentară din cadrul MADR. 

Producătorul care doreşte obţinerea mărcii naţionale de calitate şi a PNC, atestând astfel respectarea standardului de calitate asumat voluntar, va depune documentaţia descărcată de pe internet la Camera Agricolă locală, în vederea verificării conformităţii dosarului. Camera Agricolă va înainta unui Organism de Inspecţie şi Certificare - OIC agreat de MADR dosarul producătorului în vederea certificării informaţiilor transmise iar OIC, după efectuarea auditului de certificare la producător, va înainta un raport de evaluare către producător şi către Direcţia de Industrie Alimentară din Ministerul Agriculturii, cu rezultatul auditului. 

Dacă rezultatul auditului este pozitiv, DIA va înscrie producătorul cu produsul pentru care a solicitat PNC în Registrul Naţional al Produselor de Calitate -RNCP şi va da dreptul de folosire a mărcii PNC producătorului, pentru produsul înregistrat. 

'Putem observa caracterul viu al legii, neimplicarea statului în mecanismele economiei de piaţă şi libera opţiune a producătorului român sau european de a accesa vectorul calităţii produselor alimentare. Consumatorul va fi cel care va decide la raft ce produs să achiziţioneze, având prin introducerea acestei certificări naţionale şi opţiunea de calitate certificată', se menţionează în comunicatul citat. 

Potrivit acestuia, odată cu această iniţiativă se doreşte şi abrogarea Ordinului 560/2006 care crea un cadru discriminatoriu producătorului român de preparate din carne faţă de cel european pe piaţa românească, neaducând niciun beneficiu consumatorului final. 

'Astfel vom avea standarde de calitate aplicabile tuturor ramurilor industriei alimentare, pentru toţi operatorii interni şi internaţionali, care doresc sa facă produse alimentare de calitate. În acest sens consumatorul va avea de ales între două produse cu acelaşi nume, sigure din punct de vedere sanitar veterinar, dar unul fiind de calitate certificată şi unul neavând această calitate. Sperăm într-o aprobare cât mai rapidă a legii pentru a deveni funcţională şi a contribui la însănătoşirea mediului de afaceri şi a creşterii ofertei produselor alimentare de calitate pe piaţa românească', se mai arată în comunicatul APAR. 

Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc reuneşte peste 60 de membrii din industria alimentară românească.

Sursa AGERPRES