TVA la pâine scade la 9% de la 1 iulie
Guvernul va reduce TVA la pâine de la 24% la 9% de la 1 iulie, a declarat duminică, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.
"Decizia politică de a reduce TVA la pâine începând cu data de 1 iulie a acestui an este asumată la nivelul Uniunii Social Liberale. Orice altă discuţie este inutilă acum. Analize au fost făcute la jumătatea anului 2012 şi la începutul acestui an, care arată că va fi un impact la nivelul bugetului, dar pe care îl vom acoperi prin reducerea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea
Războiul zahărului din Europa
Uniunea Europeană are în plan liberalizarea sectorului zahărului, încă foarte protejat în Europa. Bătrânul Continent este unul din principalii consumatori de zahăr din lume, iar posibilitatea unei schimbări a regulilor a declanşat un război între industrii, agricultori şi ţările producătoare, care au interese ireconciliabile, notează joi ziarul El Mundo.
Timp de decenii, UE a fost acuzată de 'dumping'. Bruxelles-ul a protejat, din anii 60 ai secolului al XX-lea, sectorul sfeclei de zahăr cu
Exporturile de miere, în creştere cu 16% în 2012
România a exportat în 2012 o cantitate de 11.460 de tone de miere, în creştere cu aproape 16 procente faţă de anul 2011, când exporturile au totalizat puţin peste 9.898 de tone, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Încasările din exporturile de miere au însumat 34,758 milioane de euro în 2012, cu peste 17% mai mult decât cele 29,688 milioane euro încasate în anul precedent.
Potrivit datelor MADR, valoarea importurilor de miere în 2012 a
Salata verde din supermarket nu este chiar atât de sănătoasă (epidemiolog)
Din punctul de vedere al răspândirii infecţiilor, salata verde din magazine este chiar mai periculoasă decât hamburgerii, susţine cunoscutul bacteriolog britanic, Hugh Pennington, profesor emerit la Universitatea Aberdeen (Scoţia). Potrivit acestuia, anumite tipuri de bacterii găsite în pungile cu salata tăiată sunt aproape imposibil de distrus. Singura modalitate este iradierea, afirmă el, după cum relatează portalul MedDaily.
Legumele ambalate în pungi şi care se vând ca 'gata pentru consum'
Mai multe articole …
- Cioloş:Producătorii de lapte pot negocia colectiv preţurile şi cantităţile livrate procesatorilor în baza unui Regulament European
- Inspectorii veterinari vor intensifica controalele în perioada sărbătorilor pascale catolice şi ortodoxe
- UCPR: Producătorii români de carne de pasăre şi ouă respectă standardele europene pentru siguranţa alimentară
- Victor Ponta: Importatorii de alimente şi competitorii producătorilor români sunt în spatele scandalului din industria alimentară
Pagina 48 din 68