Romania

Tradiții pastorale ale momârlanilor: Începutul pășunatului și măsuratul laptelui

Tradiții pastorale ale momârlanilor: Începutul pășunatului și măsuratul laptelui

În zona Văii Jiului, comunitatea momârlanilor păstrează și astăzi tradiții pastorale vechi, transmise din generație în generație. Una dintre cele mai importante este legată de începutul sezonului de pășunat, care are loc anual în preajma sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Cu această ocazie, turmele de oi urcă la munte, iar proprietarii se reunesc pentru măsuratul oilor și stabilirea rânduielilor la stână.

Evenimentul presupune tunderea oilor și marcarea lor cu pete de culoare care indică apartenența la un anumit proprietar. În paralel, gospodinele pregătesc mâncăruri tradiționale pentru participanți și invitați.

Una dintre activitățile centrale este măsuratul laptelui muls, folosind instrumente tradiționale precum țăncușa (băț de lemn gradat), găleata de lemn și cupa. Laptele este colectat într-un vas înalt, iar volumul este determinat pe baza gradațiilor țăncușei. În trecut, țăncușa era împărțită în două: o jumătate rămânea la baci, iar cealaltă era dată proprietarului turmei.

Cantitatea de brânză care revine fiecărui proprietar este stabilită în funcție de volumul de lapte, iar aceste informații sunt notate pe răboj — un suport din lemn, echivalentul unui registru de evidență.

Răbojul conținea semne codificate, cunoscute doar de cel care le-a realizat. În timp, aceste însemne au căpătat și o funcție estetică, reflectând creativitatea și statutul ciobanului. Bâta ciobănească, folosită inițial ca unealtă, a evoluat de asemenea într-un obiect decorativ și simbolic, fiind adesea sculptată artistic și purtată ca un semn distinctiv.

Un exemplu al acestor tradiții este prezentat în materialul video ce înfățișează o colibă tradițională (cotroană) expusă în Muzeul Satului Momârlănesc, situat pe domeniul Pensiunii Retezat din localitatea Câmpu lui Neag, în partea vestică a Văii Jiului.

Anca LĂPUȘNEANU

traditii, oierit, Valea Jiului

Alte articole: