Scris de Lumea Satului în . Publicat în Actualitate.
Sprijin pentru crescătorii de bovine: 100 de euro/cap vacă femelă adultă
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat un proiect de Ordonanță de Urgență pentru plata unor subvenții în valoare de 100 de euro/vacă femelă adultă pentru fermieri.
Potrivit actului normativ, fondurile vor fi alocate de la bugetul de stat, iar plafonul maxim va fi de 100.000 de euro/fermă. Subvenția va fi temporară și va fi acordată doar fermelor care au peste 100 de femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE, în exploatații cu cod ANSVSA, la data de 1 iulie.
În Ordonanță se mai arată că beneficiarii eligibili nu trebuie să se afle în dificultate – reorganizare, lichidare, faliment – în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019 sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la 31.12.2019.
Cei care au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile în baza Comunicării CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19 (2020/C911/01) nu se află printre beneficiarii eligibili.
Proiectul de act normativ este în dezbatere timp de zece zile și poate fi consultat integral, pe site-ul MADR (click aici)
bovine, MADR, crescatori de vaci, coronavirus, COVID 19
- Articol precedent: Fermierii afectați de secetă își vor primi banii Prec
- Articolul următor: Adrian Oros: Banii trebuie drămuiți cu grijă! Următor
Lumea Satului
Alte articole:
Avans APIA 2026: Lista completă a sumelor pe hectar și animal
Scris de Lumea Satului în .
Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci din România
Scris de Lumea Satului în .
Guvernul suplimentează bugetul pentru subvenția la motorină în agricultură
Scris de Lumea Satului în .
Fonduri nerambursabile de până la 50.000 de euro/beneficiar pentru biosecuritatea fermelor de ovine și caprine
Scris de Lumea Satului în .
Brânză frământată de Teaca obține certificarea europeană IGP
Scris de Lumea Satului în .
Pași decisivi la Bruxelles pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine din România
Scris de Lumea Satului în .
Guvernul a aprobat bugetul pentru „Programul pentru școli” 2026-2027
Scris de Lumea Satului în .
Subvenții APIA 2026: Tánczos Barna cere finalizarea controalelor. Când vor ajunge banii la fermieri
Scris de Lumea Satului în .
APIA a început plățile pentru crescătorii de animale: peste 49 de milioane de lei pentru ameliorarea raselor
Scris de Lumea Satului în .
Guvernul a aprobat ajutorul de minimis pentru cartof în 2026: 300 euro/ha. Condiții și termene
Scris de Lumea Satului în .